Lansarea Colecției Tematice ,,Patericul Mare, Apoftegmele părinților pustiei’’, la BCU

iun. 14th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 15 iunie 2016, începând cu ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ’’Carol I”, va avea loc lansarea Colecției Tematice ,,Patericul Mare, Apoftegmele părinților pustiei’’, apărută recent la Editura Bizantină. Vor vorbi: Andrei Pleșu și Preot prof. univ. dr. Constantin Coman (traducătorul lucrării).

Este vorba despre o lucrare monumentală (1056 pagini) cu o istorie de peste 1500 de ani, care se traduce pentru prima dată în limba română din limba greacă veche.

La eveniment vor participa persoane din lumea bisericească, teologică și culturală.

Număr de vizualizări :983


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro