spot_img

Duo Cello Jaya și Adrian Mantu, în turneul „The Three Cellists” din Irlanda

În perioada 19 – 24 iunie 2016, după reușita primului turneu național desfășurat în această primăvară, Duo Cello Jaya – unul dintre cele mai apreciate duo-uri pe scenele consacrate din România, concertează în Irlanda alături de Adrian Mantu în turneul ICon Arts Presents „The Three Cellists”. Adrian Mantu este violoncelistul cvartetului RTÉ ConTempo, ansamblu reprezentativ pentru Radiodifuziunea irlandeză, și a fost mentor al celor doi artiști în cadrul Academiei ICon Arts Sibiu. Programul concertelor cuprinde lucrări în formulă de solo, duo și trio semnate de compozitori romantici și contemporani din creația universală și românească. Pentru acest turneu, compozitorii români Diana Gheorghiu și Sebastian Androne au fost comisionați de ICR prin câștigarea selecției de proiecte derulată în cadrul programului CentenArt. Lucrările celor doi vor fi interpretate de violonceliștii Ella Bokor și Mircea Marian alături de reputatul Adrian Mantu în cele 4 orașe din Irlanda, în perioada 22 – 24 iunie.

Primul concert avut loc la Dublin, pe data de 19 iunie, și s-a bucurat de prezența unui public receptiv de peste 250 de persoane.  Evenimentul a făcut parte din seria de concerte „Sundays At Noon” a Primăriei din Dublin. Itinerariul celor trei instrumentiști va continua în Limerick City, Loughrea, din nou Dublin și se va încheia pe 24 iunie la Galway.

ICON ARTS PRESENTS „The Three Cellists” Irish Tour este coordonat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România alături de ConTempo Partnership și co-finanțat de Institutul Cultural Român, prin intermediul programului de finanțare și de parteneriate culturale „CentenArt”.

Programul evenimentelor:

19 iunie – Dublin, în Hugh Lane City Gallery, ora 13.00 (în seria de concerte a Primariei din Dublin numită “Sundays at noon”)

22 iunie – Limerick City, the Granary, ora 13.00

22 iunie – Loughrea, Loughrea National Library, ora 20.00

23 iunie – Dublin, St. Anne’s Church, ora 13.00

24 iunie – Galway, St. Nicholas Cathedral, ora 13.00 (în seria de concerte ConTempo Summer Series)

„Academia ICon Arts este un incubator de talente ce atrage și promovează vârfuri ale muzicii culte din întreaga lume. Este un produs românesc, recunoscut internațional, pe care ne bucurăm să-l oferim publicului din Irlanda, prin Duo Cello Jaya și formidabilul Adrian Mantu, toți trei legați, din perspective diferite, de acest eveniment”. Sebastian Gheorghiu, director de proiect (Academia ICon Arts)

Adrian Mantu despre compozitorii câștigători: „Cu muzica celor doi am luat contact în cadrul diferitelor ediții ale Academiei ICon Arts. Deși am o activitate intensă în domeniul muzicii contemporane și sunt greu de surprins, m-a impresionat tehnica de compoziție a Dianei Gheorghiu încă din anul 2012, când am asistat la premiera piesei „Dragonfly” pentru violoncel, percuție și live electronics. M-au fascinat atunci originalitatea esteticii sale, bazată pe o polistratificare sonoră foarte rafinată, dar și folosirea tehnologiei de Realitate Augmentată, ce era pe atunci o noutate absolută pe scena de concert.

Pe Sebastian Androne l-am remarcat în anul următor, la  repetițiile pentru premiera lucrării „Nubilum” din cadrul rezidenței creative coordonată de Diana Gheorghiu și dirijorul Gabriel Bebeșelea. În ciuda tinereții sale, a dovedit o foarte bună stăpânire a tehnicii de orchestrație și o excelentă capacitate de exploatare a instrumentelor cu coarde, așa că mi se pare foarte potrivit pentru misiunea deloc ușoară de a scrie pentru un trio de violoncel. Avem, așadar, ocazia să promovăm doi compozitori români extrem de interesanți și cred că va fi o experiență memorabilă atât pentru noi, ca artiști, cât și pentru public.” Adrian Mantu, violoncelistul RTÉ ConTempo Quartet.

Despre Duo Cello Jaya

„Duo Cello Jaya este una dintre cele mai bune formații camerale de la noi. Au un stil foarte bine conturat, prin acuratețe și virtuozitate. E o plăcere să îi asculți și să îi vezi.

Amândoi sunt violonceliști – soliști foarte bine formați, cu sunete frumoase și o tehnică foarte bine pusă la punct. Se completează mereu în acest duo: Ella este foarte precisă, iar Mircea este foarte calm și romantic. Mă bucur enorm că sunt foarte prezenți pe scenele românești!” – Alexandra Guțu

Ella Bokor și Mircea Marian sunt absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București la clasa de violoncel a profesorului Marin Cazacu, personalitate remarcabilă a muzicii culte românești care a avut o însemnată contribuţie în formarea lor ca instrumentiști şi sub a cărui îndrumare s-au perfecţionat în calitate de ansamblu cameral.

Duo Cello Jaya a fost fondat în anul 2008 împrumutând numele zeiței hinduse Jaya, Ella Bokor și Mircea Marian concertând în această formulă de peste cinci ani. Cei doi violonceliști sunt definiți prin talentul, eleganța, energia și dedicația prin care își prezintă programul concertelor, oferind publicului mereu un repertoriu muzical vast, mai rar întâlnit în sala de concert.

De-a lungul timpului, s-au făcut remarcați pe scene precum Sala Mică a Ateneului Român, la Academia Franz Liszt din Budapesta, Opera Națională din București, Institutul Cultural Român, Muzeul George Enescu, la Castelul Peleș, Palatul Mogoșoaia și la numeroase Festivaluri precum Baroque Week, Festivalul „Sergiu Celibidache”, IconArts, SoNoRo, Nocturne Baroce, Bucharest Music Film Festival, Noaptea Muzeelor ș.a.

Împreună sunt considerați vârfuri ale generației lor, Ella Bokor câștigând numeroase distincții precum Premiul „Ion Voicu” și ICon Arts, Premiul II și Premiul special al Concursului „Paul Constantinescu”, premiul II la Concursul „Mihail Jora”, în timp ce Mircea Marian a obținut Premiul I la concursurile internaționale de la Chișinău și Liezen, și la concursurile „Mihail Jora” și „Paul Constantinescu” și multe alte recunoașteri care au contribuit la succesul acestui Duo.

Ella Bokor și Mircea Marian fac parte din Orchestra Română de Tineret și ansamblul Violoncelissimo fondate de maestrul Marin Cazacu și au concertat de-a lungul timpului cu Orchestra de Cameră Radio (cu care au făcut și înregistrări speciale) și Orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

Despre Adrian Mantu

Adrian Mantu este violoncelistul fondator al Cvartetului ConTempo – ansamblu reprezentativ al Radioteleviziunii Irlandeze și cvartet în rezidență al orașului Galway, aclamat drept „excepțional” (The Strad),  „fabuloșii patru” (Irish Independent), „plini de imaginație curajoasă” (The Irish Times).

După absolvirea cursurilor de specializare ale Universității Naționale de Muzică din București, studiile sale au continuat la Banff Centre for the Arts din Canada, Accademia Chigiana din Siena, Royal Academy of Music din Londra, Escuela Superior de Musica Reina Sophia din Madrid și la Academia Europeană de Muzică din Aix-en-Provence, cu Ștefan Popov, Zara Nelsova, Radu Aldulescu, Lawrence Lesser si Marin Cazacu.

A studiat și lucrat în numeroase masterclass-uri de cvartete de corzi cu membri ai cvartetelor Amadeus, Alban Berg, Hagen, Tokyo și Emerson.

În 1999, cvartetului ConTempo, din care făcea parte și Adrian Mantu, i s-a oferit un fellowship la Royal Academy of Music din Londra, unde fiecare membru a susținut cursuri pentru grupuri de muzică de cameră.

În 2003, după o audiție internațională, Adrian și colegii săi de la ConTempo au devenit cvartetul în rezidență al orasului Galway (Irlanda), posturile lor fiind plătite de National University of Galway, National TV Channel TG4 și de catre Arts Council.

Adrian a câștigat numeroase competiții naționale și 2 premii în cadrul competițiilor internaționale de violoncel din București și Sofia. Alături de cvartetul ConTempo a înregistrat un record de 13 premii internaționale în competiții din Londra, Munchen, Hamburg, Roma, Graz, Berlin, București și Praga.

Mantu susține, ca interpret solo sau ca parte a grupului ConTempo, peste 80 de concerte pe an, în diferite țări de pe mapamond. A avut recitaluri în Carnegie Hall (New York), Wigmore Hall și St.Martin-in-the-Fields (Londra), Berliner Philarmoniker (Berlin), Waterfront (Belfast), Max Joseph Saal (Munchen), Theatre Chatelet si Festival Clasique-au-Vert (Paris), Auditorium (Brussels), Gedai University (Tokyo), Opera House (Tel-Aviv), Haydn Festival (Eisenstadt), National Concert Hall (Dublin), San Marino, Toronto, Madrid, Rome, Lisabona, Vatican, Amsterdam, Graz, Beijing și Bucuresti. Trebuie menționat și concertul de la King’s Lynn Festival, unde ConTempo a cântat impreună cu  Orchestra Filarmonică Regală din Londra.

Mantu și colegii săi au avut onoarea de a interpreta în fața unor personalități precum Papa Ioan Paul al II-lea, Nelson Mandela, Printul Charles al Marii Britanii, ministri ai Uniunii Europene.

Colaborarea cu diverși artiști și experimentarea variatelor genuri muzicale este o parte importantă a vieții muzicale a lui Adrian Mantu. Adesea interpretează pe un violocel baroc muzica timpurie, renascentistă sau barocă. Este interesat de muzică jazz, ca și de cea argentiniană și braziliană, unde folosește violocelul modern sau cel electric.

În prezent, când nu concertează, Adrian Mantu susține cursuri internaționale în Irlanda (Royal Irish Academy of Music din Dublin, ConTempo Summer School în Galway etc), România, Marea Britanie și Japonia.

Mantu este profesor în cadrul Academiei ICon Arts din 2007.

Despre Diana Gheorghiu

Diana Gheorghiu (n.1979) a studiat compoziția cu Irinel Anghel (înainte de admiterea la facultate) și Octavian Nemescu, în cadrul Universității Naționale de Muzică – București, unde, în anul 2012, a obținut și titlul de Doctor, cu lucrarea „Originar versus original în muzica românească, începând cu cea de a doua jumatate a secolului XX”.

Lucrările ei sunt comisionate sau achiziționate de British Council, Ernst von Siemens Foundation, ICR – Institutul Cultural Roman, Festivalul Internațional ”George Enescu” (pentru Workshopul Internațional de Compoziție – ediția a II-a), UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, UCMR – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România ș.a., fiind incluse în concerte și festivaluri din întreaga lume, iar două dintre ele sunt incluse pe CD: ”NonRound Circles”, pe albumul ”Tineri artiști în dialog” (Ansamblul Profil, dirijat de Tiberiu Soare, Isac Production, 2004) și ”Ocheanul magic”, pe albumul ”Aperto 20” (Trio Aperto, Svetz Records, 2010).

Este primul creator român care a utilizat tehnologia AR (Augmented Reality) într-o lucrare clasică de muzică contemporană – ciclul „Dragonfly”, iar interesul său recent în compoziție se leagă de explorarea unei estetici personale, originale – „a memoriei eterne”, semnătura sa creativă fiind „tehnica umbrelor captive”.

Despre Sebastian Androne

Sebastian Androne (n. 1989) și-a încheiat studiile în compoziție – Licență (2008-2012) și Masterat (2012-2014) – la Universitatea Națională de Muzică din București unde i-a avut ca profesori pe Dan Dediu, Mihaela Vosganian, Dan Voiculescu, Nicolae Coman, Bogdan Vodă, Cristian Lolea și Mihai Murariu. În 2014 și-a început studiile doctorale la aceeași Universitate, avându-l îndrumător de Doctorat pe Dan Dediu.

În anul II de Masterat obține o bursă Erasmus care îi permite să studieze compoziția la Conservatorul din Birmingham, Marea Britanie, avându-i ca profesori pe Joe Cutler, Howard Skempton și Ed Bennett. În 2016, în timpul celui de-al doilea an de doctorat, tot printr-o bursă Erasmus, studiază compoziția cu Stefano Gervasoni, la Conservatorul Național Superior de Muzică și de Dans din Paris.

Activitatea sa competițională este încununată de numeroase premii la prestigioase concursuri de compoziție, cele mai recente fiind:  Premiul Tenso Young Composers (etapa I/Mechelen – Belgia și etapa a II-a/Marsilia – Franța, 2015-2016), Premiul Creativității oferit de ARCUB-UNATC (București, 2014), Premiul Concursului Internațional George Enescu, secțiunea simfonică (București, 2014), Premiul II la Concursul Național de Compoziție Mihail Jora (București, 2012) etc.

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR este o organizație dedicată muzicienilor care aderă în calitate de membri, oferindu-le prin proiectele pe care le derulează burse în vederea participării la seminarii și cursuri de specialitate. UCIMR se implică, totodată, în sprijinirea artiștilor seniori, precum și în susținerea materială a unor reviste de specialitate. UCIMR concepe proiecte culturale de interes național și internațional, având o structură egal răspândită pe întreg teritoriul României.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508