Cărţile autorilor israelieni, în topul celor mai bine vândute titluri la Bookfest
iun. 5th, 2016 | By admin
Cărţile autorilor israelieni prezenţi la ediţia din acest an a Bookfest se află în topul celor mai bine vândute titluri ale salonului de carte, conform datelor primite de la editurile partenere. ”Durere”, cea mai recentă traducere în limba română din opera Zeruyei Shalev, se află în fruntea clasamentului celor mai bine vândute titluri de ficţiune de la Polirom şi pe locul secund în topul general al editurii. „Durere”, a cărui ediție în limba română a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea din limba ebraică a lui Gheorghe Miletineanu, a fost descris de criticii de la Der Spiegel drept „cel mai bun roman al Zeruyei Shalev!”. Zeruya Shalev s-a întâlnit cu cititorii români în cea de a doua zi a Bookfest 2016, aceasta fiind unul dintre cele mai reuşite evenimente organizate de ţara invitată, Israel.