”Melcul este omul, eu, tu, oricine”

Jun 6th, 2016 | By admin | Category: Dialogul de carte

Artista vizuală Manuela Șoitu și scriitorul Grigore Șoitu se află la prima carte pentru copii realizată împreună. ”Melcoveste, o poveste și nu prea” este o combinație de poveste în rime și desene, o primă experimentare, pentru fiecare dintre ei, în zona cărților pentru copii. Cei doi autori au dialogat cu Dorina Cioplea, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, despre melcul din poveste, despre cât de greu sau ușor este să scrii și să desenezi pentru copii etc. Grigore Șoitu s-a născut la 29 decembrie 1971, la Constanța. Debutează în presa literară în anul 1994, în revista “Vatra”. A publicat, în perioada 1994-2008, poeme, recenzii, cronici literare și interviuri în revistele culturale românești (Poesis, Tomis, Vatra, România literară, Amphion) și în Suplimentul de Marți al ziarului Observator de Constanța. A mai publicat poezie pe blogul literar alternativ Hyperliteratura (2006 – 2007). În anul 2015 a început colaborarea cu Agenţia de Carte ca editorialist. Manuela Șoitu, așa cum se descrie, este ”ageless, timeless, priceless, goddess of love, queen of the MESS-art queendom, soție, mamă, artist plastic, ilustrator, profesor, co-autor, vizitator si cant-autor. Persoană serioasă, cu facultate de artă, cu expoziţii personale şi de grup, cu şosete asortate, ocazional feminină și machiată”. Vă invităm să citiți interviul.

”Melcoveste, o poveste și nu prea” este un proiect editorial și vizual apărut anul trecut, în 2015, fiind catalogat ”o poveste pentru toate vârstele”. Ce înseamnă pentru voi, autorii, această carte?
G.Ş: Melcoveste, o poveste şi nu prea este un experiment stilistic, un test, prin care am vrut să-mi dovedesc că pot să scriu şi altfel decât am scris până acum, că pot să mă joc şi cu ritmul, rima, fabula, chiar dacă această fabulă pare că nu are nicio morală. Am ales un final deschis al cărţii, pentru a-l atrage pe micul cititor, prin interactivitate, să contribuie la poveste, sau, mai bine zis, la urmarea acesteia… De altfel, în întâlnirile noastre cu copiii speculăm această „uşă deschisă!”, provocându-i să-şi imagineze propria lor lume fantastică, pornind de la povestea noastră.

M.Ş: Pentru mine această carte este realizarea unei ambiţii personale. Este începutul unui drum, prima etapă din construcţia unui nou eu, bazat pe o latură a personaliităţii mele artistice pe care am ales s-o dezvolt, aceea de ilustrator de carte pentru copii. Sper ca această carte să fie prima dintr-un şir lung de cărţi pentru copii, la crearea cărora să pot contribui!

Grigore Șoitu, spuneai că ordinea realizării acestei cărți a fost puțin inversată și că, de fapt, textul tău a fost inspirat de ilustrațiile Manuelei și nu invers, cum se întâmplă de obicei cu volumele ilustrate, fie ele și pentru copii. De ce ai ales să croșetezi cuvinte pe marginea acestor desene?

G.Ş.: Pentru că erau create pentru a mă stimula să scriu. M-am aflat în miezul unui paradox, precum acela al lui Aristotel, care n-a putut să răspundă la întrebarea dacă la început a fost un ou, sau o pasăre, concluzionând că atât oul cât şi pasărea au existat întotdeauna… La fel şi eu, am început să scriu după ce au fost gata primele ilustraţii, apoi am continuat să scriu, ilustraţiile urmând după strofele mele, pînă în momentul în care n-am mai ştiu dacă ilustraţia precede textul, sau invers. Cred că la un moment dat, au existat simultan!

Manuela, ”o imagine face cât o mie de cuvinte”. Când este, totuși, un mariaj perfect între cele două modalități de exprimare (imaginea și cuvintele)?


M.Ş: Perfecţiunea nu există, nici în viaţă, nici în artă, să nu ne lăsăm păcăliţi de clişee… Singurul lucru pe care poţi să-l faci e să-ţi dai silinţa să foloseşti „uneltele” pe care le ai la îndemână (aici intră şi talentul primit…) cât mai bine posibil.

Cine este melcul din povestea voastră?


G.Ş: Eu sunt melcul, tu eşti melcul, sau un melc poate fi melcul… Un melc normal vorbeşte? Nuuuu, răspund copiii, de fiecare dată când citim din cartea asta, într-o clasă de şcoală sau de grădiniţă. Atunci, ce fel de melc este? Unul magic? Daaaa, răspund invariabil copiii. Şi fermecat, mai adaugă ei. Şi cum un melc fermecat nu poate fi povestit mai mult decât este el povestit in fabula, cred că nici eu nu ştiu cu adevărat cine este…
M.Ş: Mă amuză nevoia oamenilor de a da semificaţii profunde, sau ascunse, oricărui lucru. OK, accept provocarea. Melcul este omul, eu, tu, oricine. El îşi cară personalitatea, carcasa, până când o situaţie neprevăzută îl face să iasă din zona lui de confort, îl supune unor încercări şi-l face să realizeze că răspunsul la orice întrebare despre viaţă nu se află în exterior, ci se regăseşte în interiorul lui, care aşteaptă să fie explorat şi asumat.

Cărțile pentru copii sunt, din punctul meu de vedere, (mai) greu de realizat, pentru că micuții au o sinceritate neviciată și neprefăcută. Mai poți apela la copilul din tine ca la un prim receptor – comentator sincer?


G.Ş.: Da, trebuie să apelezi la copilul din tine. Trebuie să-l stimulezi, să te joci în continuu cu el şi să nu-l uiţi. Trebuie să fii copil cât mai mult timp! Pentru că, aşa cum spunea Brâncuşi, „când nu mai eşti copil, ai murit de mult”.
M.Ş.: Este vital, esenţial, să apelezi la copilul din tine. Dacă pierzi contactul cu copilul din tine, din punctul meu de vedere eşti un artist şi un om pierdut. Dacă pierzi capacitatea de a privi lucrurile cu inocenţă şi entuziasm copilăresc eşti ca un sâmbure uscat, fără speranţa de a mai putea rodi vreodată!

În literatura din România există mai multe proiecte literare și artistice inspirate de către maternitate și/sau paternitate. E musai să fii părinte pentru a scrie/desena pentru copii?


G.Ş.: Nu, eu nu cred că e o condiţie esenţială. E musai să ai talent, dacă eşti şi părinte e un plus. Pentru că te ajută să te exprimi mai uşor, să foloseşti un anumit tip de limbaj pe care trebuie să-l reînveţi.
M.Ş.: Sunt sigură că nu. Sunt sigură că există persoane care pot aborda acest registru al artei şi fără calitatea de părinte. Dacă eşti destul de stăpân pe tine, pe arta ta şi eşti pasionat de acest subiect poţi migra cu uşurinţă între genuri. Pentru mine, însă, calitatea de părinte a fost fitilul declanşator, „situaţia neprevăzută” care m-a scos forţat din cochilia mea confortabilă şi m-a proiectat în lumea rece şi înspăimântătoare a responsabilităţilor. Salvarea mea a venit din refugierea în lumea magică din interiorul meu, urmată de urgenţa exprimării acestei lumi.

Tehnică versus instinct. Care contează mai mult în creația pentru copii? Poți (re)exersa limbajul copilăriei?


G.Ş.: Eu aş spune tehnică versus talent. Chestia cu instinctul ţine mai mult de reflexele înnăscute, fie ele şi artistice, dacă putem să forţăm sensul acestui cuvânt. Cred că talentul primează, hai să spunem inspiraţia, arta de a povesti, de a stăpâni limbajul personajelor, iar tehnica vine să şlefuiască, să dea contur. Cât despre limbajul copilăriei, trebuie să-l reînveţi sau să-l reinventezi. Dar cea mai bună soluţie ar fi mixajul celor două acţiuni: să reînveţi de la copilul tău şi să-l reinventeze copilul din tine.

M.Ş.: Din punctul meu de vedere aceasta este o problemă falsă. Nu poţi avea una fără cealaltă. E ca şi cum ai întreba ce e mai important soarele sau luna? Ambele sunt vitale, nu poţi avea o lucrare bună fără structura dată de tehnică şi nu o poţi face semnificativă fără instinct. În privinţa limbajului copilăriei, poţi şi chiar este imperios necesar să-l (re)exersezi pentru a putea rămâne o prezenţă activă în domeniul artei pentru copii. Şi, mai ales, să nu pierzi capacitatea de a înţelege punctul de vedere al copilului şi felul în care acesta vede lumea.

Cu ce se mai ocupă acum melcul? Povestea lui continuă?


G.Ş.: Melcul doarme. Şi visează că visează că este fluture. Am dat un răspuns criptat, pentru a ascunde orice informaţie despre proiectul meu actual. Pot să spun doar atât: povestea lui s-a sfârşit. Dar începe o nouă poveste, un basm aproape clasic, de data aceasta neversificat, în care voi experimenta puţin, pentru că aşa vrea copilul din mine.

M.Ş.: Din punctul meu de vedere, povestea melcului nu se termină niciodată, dacă este să ne raportăm la semnificaţiile lui ascunse. Dar nu pot spune dacă această continuare a călătoriei lui se va materializa într-o nouă carte.

vizualizari: 947


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro