Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, la Festivalul Internaţional al Artelor Scenice – Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”

mai 26th, 2016 | By | Category: Eveniment

Vineri, 3 iunie 2016, ora 17.30, pe scena Teatrului „Eugene Ionesco” din Chişinău, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti va prezenta piesa ”Când ploaia se va opri”, în regia lui Radu Afrim. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină participarea Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Scenice – Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”.

Ediția a XII-a a Festivalului BITEI are loc între 27 mai și 5 iunie  2016, la Teatrul Eugene Ionesco, și se desfășoară sub genericul Împreună… doar împreună, adunând la Chișinău grupuri artistice  ale teatrelor și companiilor culturale din România, Japonia, Polonia, Coreea de Sud, Rusia, Belarus, Ucraina, Franța, Israel, Germania, Georgia, Egipt și Republica Moldova.

Festivalul BITEI 2016 este organizat de Teatrul „Eugene Ionesco” sub înaltul patronaj al Guvernului Republicii Moldova prin sprijinul Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului Chișinău.

Evenimentele vor reprezenta o fuziune inedită a artei teatrale, dansului, cinematografiei și literaturii. Spectacolele incluse în program se vor juca în acest an pe 3 scene din Chişinău – Teatrul „Eugen Ionesco”, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și Teatrul de Revistă „Ginta Latină”.

Detalii despre Festivalul Internațional de Arte Scenice BITEI găsiți pe pagina de facebook: Bienala Teatrului Eugene Ionesco:BITEI-2016.

Informații despre bilete aflați la casa teatrului sau pe iticket.md.

Număr de vizualizări :546


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro