Dialog cu poeţii nobeliarzi Ko Un şi Yang Lian, la FIPB 2016

mai 19th, 2016 | By | Category: Eveniment

Vineri, 20 mai 2016, trei evenimente speciale sunt cuprinse în programul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti. AgențiadeCarte.ro este patener media și vă prezintă programul evenimentelor.

De la ora 14.00, la sediul Grupului pentru Dialog Social (Calea Victoriei 120) are loc masa rotundă cu tema „Mai pot scriitorii să influențeze lumea de azi? Rolul PEN Internaţional într-o realitate globalizată”. La eveniment – moderat de Magda Cârneci, președinta PEN România – iau parte poeţii: Yang Lian (China), Menna Elfyn (Țara Galilor, Regatul Unit) şi Anastassis Vistonitis (Grecia), Caius Dobrescu (vicepreședinte PEN România), Elena Ștefoi (secretar PEN România), Adina Dinițoiu, Răzvan Țupa şi Mariana Gorczyca.

Începând de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, este plănuit Dialogul poetic al celor doi autori nobeliarzi: Ko Un şi Yang Lian, moderat de criticul literar Bogdan-Alexandru Stănescu.

KO UN (Republica Coreea, n. 1933), considerat cel mai mare poet contemporan al Coreei, „o legendă vie”, „un fenomen”, „o comoară naţională”, impresionează prin opera sa literară de peste 155 de volume, dintre care 70 sunt cărţi de poezie. Poetul a primit peste 30 de premii literare naţionale şi internaţionale, iar scrierile sale au fost traduse în peste 25 de ţări. De ani de zile este candidatul numărul unu al Coreei pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Yang LIAN (China, n. 1955, în Elveţia) este unul dintre cei mai cunoscuți și mai stimați poeți chinezi pe plan internațional, tradus în peste 20 de limbi, printre care engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, japoneză şi mai multe limbi est europene. Bibliografia sa cuprinde 13 colecţii de poezie, una de proză şi un volum de eseuri.

Cel de-al treilea eveniment aparte din programul zilei de mâine îl reprezintă proiectul „DADA 100: poezie sonoră, simultană, experimentală şi de avangardă”, dedicat aniversării DADA. Cu începere de la ora 19.30, evenimentul are loc la Teatrul Excelsior (str. Academiei 28) şi îi reuneşte pe: Tomomi Adachi (Japonia), Jaap Blonk (Olanda), Mugur Grosu (România), Joël Hubaut (Franța), Claudiu Komartin (România), Angelika Meyer (Germania), Enzo Minarelli (Italia) şi Hannah Silva (Anglia); moderator: Claudiu Komartin, curator: Simona Nastac (Anglia).

Organizator: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti

Co-organizatori: Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Eveniment realizat cu sprijinul: British Council, Institutul Italian de Cultură, Goethe Institut, Ambasada Republicii Coreea, Literature Translation Institute of Korea, Ambasada Franței, Institutul Francez

Parteneri: Teatrul Excelsior, Librăriile Humanitas, Green Hours jazz-cafe, Galeria Romană, Muzeul Municipiului Bucureşti, APLER, Opera Scrisă.ro, Librăria Open Art, Tramvaiul 26, Euro CulturArt, Pen Club România, Centrul Ceh, Ambasada Israelului în România, VINARTE

Parteneri media: RFI, Radio România Cultural, Știrile TVR, News.ro, TV City, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Suplimentul de cultură, LiterNet, Bookaholic, Bookblog, Semnebune, BookHub, BookMag, AgenţiadeCarte.ro., Filme şi Cărţi,  Contemporanul, Ceașca de cultură, IQool, LaRevista.ro, Artanumușcă.ro, onlinegallery.ro, Infinitezimal, Top business, Piața de Artă

Număr de vizualizări :651


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro