Seri cu proiecţii de film românesc, în parcurile din Bucureşti
mai 20th, 2016 | By admin
În perioada 21-29 mai 2016, la București, se desfășoară cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Comediei Românești. „Bucureştiul râde cu festCO” este tema acestei ediții a festivalului, organizat de către Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti. În acest an, Festivalul Comediei Românești se implică și mai mult în viața orașului, organizând evenimente în aer liber, în zone diferite de cele cu care publicul s-a obișnuit deja. festCO se deplasează dinspre centrul istoric, către parcurile „Al. I. Cuza” sau Tineretului, oferind spectatorilor show-uri de improvizație, proiecții de filme, animaţii stradale, lansări de carte, concerte, conferințe și spectacole de teatru, care reînvie parfumul perioadei interbelice. Secţiunea ”Cinemateca festCo” este organizată, şi anul acesta, în parteneriat cu ”Caravana filmului românesc”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.