S-a încheiat săptămâna „Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun”, la Muzeul Municipiului București

apr. 25th, 2016 | By | Category: Postcard

Vineri, 22 aprilie 2016, Muzeul Municipiului București a încheiat săptămâna dedicată programului „Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun”, ediția 2016. Unitățile muzeului au găzduit activități la care au participat peste 1300 de copii, însoțiți de profesori și părinți.  Numărul participanților a fost cu 400 mai ridicat decât cel înregistrat la ediția 2015 a programului. Buna desfășurare a evenimentului a fost făcută posibilă de sprijinul  entuziast venit din partea voluntarilor.

La Palatul Suțu, sediul central al Muzeului Municipiului București, au avot loc, în fiecare zi, tururi ghidate pentru grupurile înscrise de elevi. Tururile au fost concepute pentru diferite categorii de vârstă și au provocat elevii să gândească „altfel” și să-și folosească cunoștințele acumulate la școală, într-o manieră interdisciplinară. Schimbul de cunoștințe și bune practici între cadrele didactice, părinți, voluntari, angajații tineri ai muzeului și angajații cu experiență a reprezentat un câștig important prilejuit de tururile ghidate.

Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul  „George Severeanu”, Casa Memorială CI și CC Nottara și Muzeul „Frederic  Storck și Cecilia Cuțescu Storck”, subunități ale Muzeului Municipiului București, au găzduit activități interactive, de desen și joc, menite să stimuleze creativitatea și abilitățile practice ale elevilor, concentrându-se în special pe cei din învățământul primar și preșcolar. Angajații Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu” au oferit elevilor prezentări captivante de astronomie și ocazia de a privi cerul prin telescop, din curtea Casei Filipescu Cesianu.

O activitate cu totul specială a fost atelierul de reciclat hârtie, oferit de către „Papelier”. Copiii au învățat o metoda practică de reciclare, au descoperit cum se realizau tipăriturile în urmă cu câteva secole și s-au bucurat să confecționeze felicitări pentru sărbătorile pascale. Nici muzica nu a lipsit din programul Muzeului Municipiulu București: liceenii au putut asista la recitaluri de muzică veche interpretată la chitară.

Toate activitățile organizate în cadrul programului „Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun” au fost desfășurate cu participarea echipelor de voluntari, de diferite vârste. Acesția au fost familiarizați cu practicile muzeale și cu activitățile Muzeului Municipiului București, aducând, în schimb, un plus de energie și entuziasm. Puteți citi mai multe despre experiența voluntarilor în următorul articol: www.madalinaiancu.ro/voluntar-la-palatul-sutu-pentru-scoala-altfel/

Echipa Muzeului Municipiului București se pregătește deja pentru următorul eveniment de educație non-formală, „Noaptea Muzeelor”, ce va avea loc pe data de 21 mai!

Număr de vizualizări :911


One Comment to “S-a încheiat săptămâna „Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun”, la Muzeul Municipiului București”

  1. Ioana spune:

    Abia astept noaptea muzeelor sa merg si eu cu cei mici. Nici nu m-am gandit ca puteam sa particip ca voluntar la aceste manifestari din saptamana altfel. E clar, noi nu avem o cultura a voluntariatului. De notat!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro