Prezentare de carte, „Ontologia operei de artă“ de Bogdan Niţă, la ICR Viena

apr. 27th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 5 mai 2016, la ora 18.00, la sediul din Argentinierstrasse 39,  Institutul Cultural Român de la Viena găzduieşte  prezentarea volumului „Ontologia operei de artă“ de Bogdan Niţă, publicat anul acesta la Editura Institutul European din Iaşi. La eveniment va participa şi Marius Cleţiu, filosof. Evenimentul va fi susţinut în limba română şi engleză.

„Cercetarea ontologică a operei de artă presupune un paradox metodologic. În timp ce ontologia artei presupune o investigare a tipului de entitate a operei, a instanţelor sale multiple, a relaţiilor dintre elementele constituente operei, precum şi a identităţii sau a denumirii artelor, în contemporaneitate arta se eliberează de orice formă conceptualizată şi devine o acţiune artistică. Astfel, orice fel de identificare şi de definire a artei intră în contradicţie cu ceea ce putem numi jocul liber al artei. Un astfel de raport ne face să interpretăm opera de artă prin intermediul ideii de energie, adică ca actualitate a ceva ce stă să se petreacă: în sens aristotelic putem spune că opera de artă este existenţa în acţiune. Pentru a depăşi acest paradox trebuie să identificăm, cu ajutorul investigaţiei ontologice, un sistem logic de funcţionare al elementelor operei în spaţiul liber de manifestare al artei.“ (Bogdan Niţă)

Bogdan Niţă este doctor în filosofie la Universitatea din Bucureşti (2014). A fost cercetător ştiinţific la Universitatea din Luxemburg (2011). La Viena, în 2013, a început un doctorat în teoria culturii la Academia de Arte Frumoase. Bogdan Niţă este membru al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România (ALGCR), Reseau europeen d’etudes litteraires comparees / European Network for Comparative Literary Studies (REELC/ENCLS) şi al Institutului Wiener Kreis. A publicat sub îndrumarea lui Cezar Ivănescu volumul de poezii „Clip – cântece amoreze“ (2007).

Marius Cleţiu este pasionat de astronomie de la 6 ani şi de filosofie şi fizică de la 14 ani. În timpul studenţiei la fizică în Timişoara a participat la cenacluri literare; în anul 1985 l-a cunoscut pe Constantin Noica, fiind participant la şcoala de la Păltiniş a acestuia. A colaborat la Revista „Viaţa studenţească“ şi „Amfiteatru“ cu articole de astrofizică şi filosofie. Marius Cleţiu a scris împreună cu Victor Săhleanu lucrări de filosofia ştiinţei. În 1997 începe doctoratul în filosofie la Universitatea din Viena şi Heidelberg.

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Număr de vizualizări :717


One Comment to “Prezentare de carte, „Ontologia operei de artă“ de Bogdan Niţă, la ICR Viena”

  1. Ioana spune:

    Interesant! Si mai interesanta cartea! Oare de unde o vom putea cumpara?

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro