Premieră la TNB: “Folia, Shakespeare & CO” de Gigi Căciuleanu

apr. 7th, 2016 | By | Category: Eveniment

Începând cu 23 aprilie 2016, orele 20:00, publicul se va bucura de un spectacol care îl readuce pe Shakespeare în actualitate. Un nou spectacol va intra în repertoriul curent de la Sala Studio a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti – “Folia, Shakespeare&CO” prezentat de “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”.

“Spectacolul se înscrie între cele mai importante evenimente de gen, în contextul în care, anul acesta, în întreaga lume au loc manifestări dedicate comemorării a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare” a declarat maestrul Ion Caramitru, desemnat de curând, de Consiliul Britanic, ambasador cultural Shakespeare în România.

Asemenea unui naufragiat al unei furtuni organizate de duhul Ariel și inițiate de magicianul / savant Prosepro, exilatul Victor Hugo spune despre William Shakespeare, eșuat și el pe planeta noastră dintr-o altă lume: «El scria pe foi volante precum aproape toți poeții de altfel…» (Victor Hugo, About Shakespeare, §III-VIII)

“Aceste rânduri m-au îndreptățit să-mi imaginez că acele foi volante ar fi fost împrăștiate de vânt. Și mi-au dat apoi curajul de a alege din acest vârtej prinzând din zbor câte una din prețioasele foi. Ca să mă opresc pe una sau alta din replicile unuia sau altuia dintre personaje, pentru a organiza această dezordine, într-un tot diferit, imaginar si histrionic, pentru care Bufonul – Shakespeare nu mi-ar fi, sper din suflet!, purtat pică. Înțelegând că nu am făcut-o din irespect ci dimpotrivă, cu mare dragoste și nețărmuită admirație.
Spre deosebire de punerea în scenă a unei anume piese, în “Folia, Shakespeare & Co” nu m-am concentrat cu predilecție pe una sau alta din textele lui Shakeespeare, ci m-am inspirat liber din lumea acestora.
Dacă la Shakespeare, toți nu sunt nebuni, cu toții sunt însă purtați într-o măsură mai mare sau mai mică de un vânt de «folie». În aceste oglinzi deformante, lucrurile se inversează. Nebunii devin întelepți, iar întelepții nu-și mai dau seama cât de smintiți sunt.
Recitindu-i piesele, am impresia că ceea ce Demiurgul binevoiește să ne arate nu este decât un fel de fațadă amăgitoare sub care mișună un șir nesfârșit de monștri. Se râde însă mult, pentru că de fapt toate nu sunt altceva decât savante bufonerii, piruete ale spiritului, clovnerii ale inteligenței…
Cu Folia, ceea ce m-a interesat a fost să “zgândăr” aceasta fațadă bufonească. Bineînțeles că explorarea s-ar putea extinde la nesfârșit, continuată nu numai de artiști ci și de public. La această reflecție personală, odată cu vizionarea Foliei mele, îl invit, cu toată smerenia, pe spectator.” Gigi Căciuleanu

Regia: Gigi Căciuleanu
Asistent coregrafie: Lelia Marcu – Vladu
Scenografie: Corina Grămoşteanu
Muzica: Paul Ilea
Light design: Cristian Petru Simon
Cântece: Paul Ilea, Adrian Nour

Spectacolul este o producție a Fundației Art Production cu sprijnul Teatrului Național București şi a Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”.

Sponsor al “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” – JTI

Biletele se pot procura de la Agenția de bilete a TNB – telefon 021.314.71.71 și online: www.mystage.ro/bilete/Folia%20_Shakespeare_%20_Co-154?af=15/#/r=573

Număr de vizualizări :759


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro