Dezbaterea „Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu”, la Galeria Întâlnirilor

apr. 4th, 2016 | By | Category: Eveniment

Joi, 7 aprilie 2016, ora 18.30, la Gallery (Str. Leonida nr. 9-11, București) va avea loc o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, eveniment coordonat de Daniel Sur. Invitate: Corina Doboș și Luciana M. Jinga. Se va dezbate pe tema „Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu”. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Dezbaterea se va constitui ca un exerciţiu de rememorare dedicat femeilor epocii Ceauşescu, experienţelor, traumelor şi durerii lor, luptei, victoriei şi înfrângerii, libertăţii lor de decizie asupra propriei vieţi. Mărturiile celor ce au experimentat în propriul lor corp „politica pronatalistă ceauşistă” invocă şi tăcerea celor care „înfrânte de istorie” nu mai pot depune mărturie. Cei prezenţi vor avea parte și de o explorare a transpunerii virtuale a expoziţiei „Cei din lume fără nume” din toamna anului 2012, din sala Foaier a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), în curatoriatul Lilei Passima şi a lui Cosmin Manolache. Expoziţia a fost organizată şi finanţată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Corina Doboş este doctor în Istorie (2013, Universitatea din Bucureşti), cercetător postdoctoral (Istorie,Universitatea din Bucureşti), doctorand în istoria medicinei la University College London şi deţine un masterat în studii de naţionalism (Central European University, 2004). Este cercetător ştiinţific la Universitatea din Bucureşti, Colegiul Noua Europă şi UMF „Carol Davila”, Bucureşti. Domeniile de interes: biopolitica în sec. XX, istoria ştiinţelor, istoria digitală.

Este autoarea următoarelor publicaţii: „Hormones, glandes et criminalité: ‘l’unité somato-psychique’ du délinquant dans la Grande Roumanie”, Martor 20: 2015, pp. 51-66; „For a more just world: population and politics at the World Population Conference, Bucharest 1974”, Romanian Journal of Population Studies, 2015, 9 (1), pp. 152-164; „Psychiatry & Ideology: The Emergence of ‘Asthenic Neurosis’ in Communist Romania”, in Sarah Marks & Mark Savelli (eds.), Psychiatry in Communist Europe, Londra, Palgrave Macmillan, 2015, pp. 93-116; „Decesul s-a produs din vina femeii…:fragmente din universul medico-juridic al pronatalismului ceauşist”, în Alina Hurubean (ed.), Statutul femeii în România comunistă. Politici publice şi viaţă privată, Iaşi, Editura Institutul European, 2015, pp. 171-200; „The Economic Efficiency of the Romanian Higher Education at the End of the 1960s. A Demographical Perspective.” International Review of Social Research, 4(2): 2014, pp. 25-40; O. Buda, S. Hostiuc, E. Drima, L. Ghebaur, I. Popescu, L. Staicu, C. Doboş, „The institutionalization of asylum and forensic psychiatry in Bucharest, 19th century. A historical outline,” in Romanian Journal of Legal Medicine, 21(1): 2013, pp. 79-84. Este co-editor al numărului tematic „Bodies/Matter: narratives of corporeality” al revistei Martor: „The Museum of the Romanian Peasant Anthropology Review”, 20:2015. Editor şi coautor al volumului Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. O perspectivă comparativă, Polirom, 2010, coautor al volumului II, Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. Instituţii şi practici, Polirom, 2011. Coeditor al volumelor 1:2010, şi 2: 2011 ale revistei History of Communism in Europe.

Luciana M. Jinga este licenţiată în istorie, doctor în istorie din 2011 al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi şi Universităţii din Angers, Franţa, cercetătoare a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi a Centre de Recherches Historiques de l’Ouest, UMR CNRS 6258, Université d’Angers. Domenii de interes: istoria comunismului românesc, organizaţiile de masă în comunism, istoria femeilor, feminism, studii de gen, istoria ştiinţelor. Ca autor unic, ultimele sale publicaţii sunt: Gen şi reprezentare în România Comunistă: 1944-1989, Polirom, Iaşi, 2015, 366 p.; „Copilărie şi abandon familial în România anilor ’80”, în Nicoleta Roman (coord), Copilăria românească între familie şi societate (secolele XVII-XX, Bucureşti, Nemira, 2015, pp. 314-342; „Women in the Communist Party: Debunking a (Post-)Communist Mythology” în Claudia-Florentina Dobre, Cristian Emilian Ghiţă (eds.), In search of Better Times. Myth and Memory in Eastern and Central Europe, Central European University Press, 2016, pp. 85-100; coautor la volumul I, Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. O perspectivă comparată, Polirom, 2010, coautor şi coordonator al volumului II, Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. Instituţii şi practici ,Polirom, 2011.

Număr de vizualizări :753


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro