spot_img

Un mărțișor filatelic pentru doamne și domnișoare

8 martie aduce în fiecare an una dintre cele mai așteptate sărbători a primăverii – Ziua Internațională a Femeii, o mărturie simbolică a respectului, aprecierii și iubirii față de reprezentantele sexului frumos. Deși a cunoscut numeroase variațiuni în funcție de regiunea unde se celebrează, semnificația per ansamblu a sărbătorii face referire la realizările economice, politice și sociale obținute de-a lungul timpului de sexul feminin. Cu toate acestea, varianta curentă a Zilei Internaționale a Femeii a fost adoptată în anul 1977, când Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție ziua de 8 martie drept Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională, marcând astfel începutul unei tradiții în majoritatea țărilor din Europa și Statele Unite ale Americii.

Celebrând astfel Ziua Internațională a Femeii, Romfilatelia invită publicul general la un manifest simbolic pentru femeile de pretutindeni și dedică acestora un buchet filatelic de flori regăsit în cea mai recentă emisiune de mărci poștale denumită Alfabetul florilor (II) CU DRAG. Aceasta poate fi achiziționată începând de marți, 8 martie 2016, din magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Fiecare dintre timbrele acestui proiect înfățișează o letrină împletită cu o floare, întreaga emisiune alcătuind cuvintele „CU DRAG” și subliniind astfel alegerea denumirii acestui proiect. Totodată, emisiunea se adaugă celei din anul 2015, cu titlu asemănător, în cadrul căreia mărcile poștale au alcătuit, în aceeași manieră de expresie, cuvântul „TIMBRE”.

Expresia „CU DRAG” este formată de cele șase mărci poștale ale emisiunii, fiecare literă reprezentând inițiala florii care se regăsește ilustrată pe timbrul respectiv, după cum urmează:

– Timbrul cu valoarea nominală de 1,20 lei prezintă litera C de la Crizantemă, cunoscută și sub numele de tufănică sau margaretă de toamnă. Crizantema aparține genului de flori Chrysanthemum, ce cuprinde peste 30 de specii de plante perene, ale căror flori variază în forme și culori, separând astfel speciile de floră spontană de cele cultivate.

– Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentată litera U de la Urechelniță, al cărei nume nu trădează cu nimic frumusețea și utilitatea plantei. Aceasta se regăsește în flora spontană europeană, dar este adesea cultivată și pentru caracterul său ornamental și curativ.

– Litera D este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei și face referire la Dalie, al cărei gen Dahlia cuprinde peste 15 specii perene și este originar din America Centrală și de Nord. Numele plantei vine de la botanistul suedez Anders Dahl, cel care a adus planta din America, cultivarea sa în Europa începând în Grădinile Regale din Madrid.

– Timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei ilustrează litera R de la Ruscuța de primăvară, specie care crește în Europa și Asia, fiind considerată otrăvitoare, dar având proprietăți curative în cazul bolilor cardiace.

– Litera A este reprezentată pe marca poștală cu valoarea nominală de 8,00 lei și face referire la Azalee, plantă care este de fapt un grup de arbuști și care atrage atât prin mărimea și alcătuirea florii, cât și prin coloritul viu, în tonuri și nuanțe de la roșu închis sau violet până la roz și alb.

– Timbrul cu valoarea nominală de 16,00 lei ilustrează litera G de la Gladiolă, plantă al cărei gen Gladiolus cuprinde peste 250 de specii cu răspândire în Asia, Europa și Africa de Sud. Gladiolele sunt înrudite cu irișii, ambele flori având o tijă alungită și ascuțită către vârf, sub formă de sabie, aspect regăsit și în denumirea plantei, numele acesteia derivând de la cuvântul latinesc pentru sabie, gladius.

Cele șase mărci poștale ale emisiunii sunt însoțite de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de  6 timbre + 6 tabsuri.

Romfilatelia mulțumește Institutului de Biologie al Academiei Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

* * *Un timbru înnobilează prin sine comunicarea; împărtășește emoții, comprimă distanțe și crează legături; adună pe suprafața sa miniaturală povești „uriașe” despre valori umane și materiale, pe care le include cu succes în moștenirea românească; Un timbru se transformă în timp și își redefinește rolul în funcție de actualitatea societății: de la susținător al cauzelor nobile și prieten al personalităților românești de valoare la mesager de prim rang al celor mai importante evenimente sau, pur și simplu, veritabil ambasador al țării și poporului român. Nu uita să cauți și să descoperi emoția unei lumi adunate pe timbrele românești!

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508