„Cartea șoaptelor”, de Varujan Vosganian, va apărea în limba engleză

mart. 20th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Yale University Press, una dintre cele mai prestigioase edituri americane, a solicitat, pentru o perioadă de zece ani, drepturile de editare a romanului Cartea șoaptelor. Romanul va apărea în colecția „Margellos World Republic of Letters”, colecție ce reunește, potrivit editorilor, opere de importanță culturală și artistică, lucrări canonice ale literaturii și filosofiei, precum și autori contemporani importanți ce nu au fost traduși încă în limba engleză. Colecția reunește scriitori importanți ai lumii – Lev Tolstoi, Giacomo Leopardi, Gabriele D’Annunzio, Witold Gombrovicz, Federico García Lorca, Patrick Modiano etc. Dintre autorii români, pe lista autorilor publicați se află Norman Manea.

Versiunea în limba engleză a romanului va fi realizată de Alistair Ian Blyth și va apărea pînă la finele acestui an.

Romanul Cartea şoaptelor (Polirom, 2009, 2012), unul dintre cele mai apreciate și premiate volume semnate de Varujan Vosganian, a fost publicat recent în limba olandeză, la Editura Pegasus, în traducerea lui Jan Willem Bos.

Romanul, purtînd în traducere titlul Het boek der fluesteringen, a fost lansat la Haga în ianuarie 2016, în prezența autorului.

Cotidianul olandez NRC Handelsblad i-a dedicat o amplă cronică, descriind pe larg evenimentele care constituie subiectul romanului – genocidul armean, destinul armenilor în diaspora, comunismul și copilăria autorului.

Romanul va fi publicat anul acesta şi în Norvegia, la Editura Bokvennen. Aceasta este cea de-a 16-a traducere a romanului, unul dintre bestsellerurile Polirom, după publicarea în limbile: germană (Paul Zsolnay, Büchergilde – ediţie bibliofilă), spaniolă (Pre-Textos), italiană (Keller Editore), armeană (Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, Antares), bulgară (Avangard Print), franceză (Editions de Syrtes), ebraică (Hakibbutz Hameuchad), cehă (Havran), suedeză (2244), portugheză (ediţie digitală), maghiară (Orpheusz), polonă (Książkowe Klimaty) şi persană (Ketabe Miamak). Noi traduceri ale romanului vor apărea în limbile sîrbă (Laguna) şi croată (Sandorf), precum şi o nouă versiune în armeană (Editura Sfîntului Scaun de la Ecimiadzin).

Declarat bestsellerul anului 2013 in Armenia, romanul este, de asemenea, integral sau parţial, tradus în limbile rusă și arabă, acordarea drepturilor de publicare fiind în curs de negociere.

Cartea şoaptelor a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.

Romanul Cartea şoaptelor a mai obţinut o nominalizare la unul dintre cele mai importante premii literare din spaţiul german, Premiul Tîrgului de Carte de la Leipzig.

Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri: Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005), Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015) şi volumele de proză: Statuia comandorului (nuvele – Editura Ararat, 1994), Cartea şoaptelor (roman – Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele – Editura Polirom, 2013).

Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.

Număr de vizualizări :647


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro