Premieră oficială la ARCUB: ”Am iubit, am purtat, am pierdut”

feb. 23rd, 2016 | By | Category: Eveniment

Pe 5 și 6 martie 2016 (avanpremieră și premieră oficială), de la ora 20:00, ”Am iubit, am purtat, am pierdut”, spectacolul care vorbește despre nenumăratele mistere ale feminității, se joacă în premieră oficială la ARCUB, pe strada Lipscani nr. 84-90. Noua producție ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București este o adaptare după ”Love, loss and what I wore ”de Nora & Delia Ephron, în regia lui Emil Hoștină.

Am iubit, am purtat, am pierdut este o intimă colecție de povești feminine.

Ce iubim, ce pierdem, toate emoțiile, trăirile, durerea, bucuria, toate se leagă cu fire nevăzute de obiecte, parfumuri, rochii, pantofi, genți și ne regăsim bătrâne și obosite, înconjurate de o pânză ca de păianjen, dar atât de bogată și plină de culori, istorii ce merită, probabil să fie publicate pentru fiecare în parte…; poveștile prind viață aproape de spectator, senzația de acum și aici e copleșitoare, nu poți rămâne indiferent sau rece, pentru că ce se întâmplă la un metru de tine arde, amuză, bântuie, atrage, tulbură.

Spectacolul se foloseste de elemente de vestimentație, de accesorii și de amintirile pe care le stârnesc acestea fiecăreia dintre personajele feminine, pentru a picta o imagine a unei feminități vii, amuzante și puternice, reușind să creeze astfel o experiență teatrală solidă și memorabilă.

Am iubit, am purtat, am pierdut

Adaptare după Love, loss and what i wore de Nora & Delia Ephron

Traducere Bianca Oana

Cu: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare, Ioana Abur

Regia: Emil Hoștină

Coregrafia: Florin Fieroiu

Costume: Cristina Milea

Durata: 1h30 min

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și din rețeaua de bilete EVENTIM.

Preţuri: 37,80 lei (Categoria I) și 27 lei (Categoria II).

Detalii pe www.arcub.ro.

Facebook și Twitter!

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Cu sprijinul: Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional, mediaTRUST, Sapte Seri, orasulm.eu, 4arte.ro, inoras.ro, ziarulmetropolis.ro, teatral.ro, orasulvechi.ro.

Număr de vizualizări :718


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro