Poezia ca salvare a existenței

feb. 17th, 2016 | By | Category: Cronica de cArte

Rodica Buzdugan a debutat în 1997 cu volumul de versuri ”Metamorfozele unei iubiri zbuciumate” (Editura Print), debut girat cu generozitate de tulburătorul poet și excelent critic de poezie, regretatul Traian T. Coșovei. Au apărut apoi ”Patima iubirii” și ”Rugăciunea iubirii” (amândouă în 1998, la Editura Crater), ”Am fost iubire” (Crater, 2000), ”Bandaje de lumină” (Editura Eminescu, 2001), ”Blândețea odată cu moartea” (Cartea Românească, 2002). Dacă ar fi să ne luăm doar după primele trei titluri, am putea conchide că e vorba de o poezie de dragoste, o mărturisire lirică a unei sentiment copleșitor. Este, desigur, și asta, dar nu numai atât: fiindcă iubirea nu e celebrată în sine, ci, în viziunea Rodicăi Buzdugan, ea devine un vehicul, un vector îndreptat spre descoperirea propriei identități. Iată, spre exemplificare, în acest sens, un poem din ”Blândețea odată cu moartea: ”Să mă lași mie zestre/ fără să mă așezi în dulapul/ Cu obiecte primite de ziua ta,/ Să mă uiți în patul timpului/ Pe care nu l-ai învins niciodată,/ Vrând doar să trăiești.// Lasă-mă amintire/ A neputinței tale dea fi/ Umbra iubirii…/ Uită-mă, șterge-mă.// Să mă lași mie zestre/ Pentru primăvara asta,/ Din care n-am să mai plec.” (”Să mă lași”)

Această căutare îndârjită a propriului eu se intensifică în cartea de față, ”Povești pentru bărbați cuminți”, fiindcă ei, căutării, nu i se mai asociază doar partenerul unei relații, ci însăși… poezia, dublată de autoironie: ”uneori mă gândesc/ la tine ca o liniște flămândă/ alteori mă trezesc/ în palmele tale pufoase/ ca piersica/ mâini-piersică…/ vezi, poate fi și poezie,/ dar cui mai trebuie azi/ o poezie,/ ce să facă cu ea/ pe timpul ăsta/ închis în clepsidra/ nepăsării…/ vezi,/ iar sunt moldoveancă,/ divaghez…” (”întâlnire”).

Senzația pe care o are cititorul de poezie în fața acestui nou volum este că Rodica Buzdugan, față de aparițiile anterioare, și-a rafinat și limpezit pe deplin mijloacele lirice, cum singură, de altfel, mărturisește: ”nu mă mai împiedec de nimicuri”. La prima lectură majoritatea poemelor par întruchiparea unor curgeri domoale, un fel de cardiograme liniștite; însă, brusc, această curgere este întreruptă de câte-un vers mai – cum să-i zic? – ”colțuros”, acela care, de fapt, luminează și aproape că răstoarnă întreg sensul construcției, cum se întâmplă și în acest subtil psalm liric: ”mai nou,/ toate întrebările sunt legate/ de Dumnezeu/ prin acești ”de ce”/ care mă sufocă/ de parcă aș fi sub apă,/ eu,/ care nu știu să înot de frică,/ aceeași frică,/ de prea adânc./ Respir prin branhii,/ devin femeia apei” (subl.mea I.G.). Avea perfectă dreptate criticul Dan Cristea când, analizând unul din volumele anterioare, observa că ”dincolo de confesiunea directă, se produce astfel și un soi de dedublare, precum un început al obiectivării”. Aș mai remarca apoi că poeta și-a însușit pe deplin una din lecțiile esențiale ale optzeciștilor (lecție la care premiantă era regretata Mariana Marin), anume lecția finalurilor în forță, precum în splendidul poem ”după măști”: ”îl rogi pe Dumnezeu să te caute-/ rătăcită într-un alt timp/ despre care nu știi aproape nimic-/ vorbești/ despre fiecare lacrimă de copil,/ despre rugăminți, plecări/ prea târziu pentru iertări,/ prea devreme pentru frică. ești doar frica de frică”.

În concluzie: prin acest volum Rodica Buzdugan intră pe raftul I al poeziei românești contemporane.

Ioan GROȘAN

Număr de vizualizări :1090


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro