O nouă ediție: ”Cartea lui Enoh”

feb. 6th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

În Colecția Manuscris a editurii Herald a apărut volumul ”Cartea lui Enoh”. Traducător: Alexandru Anghel.

Cartea lui Enoh, scrisă probabil în sec. II sau I i.H. şi descoperită în Etiopia în 1773, este una dintre cele mai vechi mărturii mistice existente şi cel mai important text al corpusului pseudoepigrafic biblic. Pomenită în Zohar şi în Epistola Sf. Iuda, cartea aceasta a exercitat o puternică influenţă asupra gânditorilor evrei şi creştini, inclusiv asupra autorilor Noului Testament. Teme familiare, precum introducerea răului în lume de către „îngerii căzuţi”, epoca mesianică, Noul Ierusalim, Învierea şi Judecata de Apoi sunt numai câteva dintre ele. Bogăţia de detalii şi simbolismul folosit de patriarhul Enoh în descrierea viziunilor sale legate de îngeri şi demoni, de cerurile şi iadurile din lumea de dincolo, sunt egalate doar de Revelaţia Sf. Ioan.

În ciuda caracterului său fragmentar, Cartea lui Enoh poate fi considerată expresia clară a trăirii şi cunoaşterii mistice din timpul Vechiului Testament, cu consecinţe de netăgăduit şi în vremea celui Nou. ”- Alexandru Anghel

Număr de vizualizări :512


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro