Mihai Nadin, la Cafeneaua critică

feb. 3rd, 2016 | By | Category: Eveniment

Joi, 4 februarie 2016, orele 19.00-21.30, la Club A, Cafeneaua critică propune o întîlnire cu savantul, scriitorul, esteticianul, omul de ştiinţă şi de cultură româno-germano-american Mihai Nadin. În prezenţa lui Mihai Nadin, sosit în România pentru lansarea ”Civilizaţiei analfabetismului”, Cafeneaua critică propune o prezentare a cărţii şi o discuţie cu autorul despre întreaga sa carieră, despre viziunea sa asupra lumii de azi şi de mîine. Vor participa, de asemenea, fondatoarea editurii, Lavinia Spandonide, omul de ştiinţă şi de cultură Solomon Marcus, spirit afin autorului, criticul şi istoricul de film Bujor T. Râpeanu, prieten şi colaborator din tinereţe al lui Mihai Nadin, alţi colegii şi apropiaţi ai protagonistului serii. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Ediţie a Cafenelei critice realizată în colaborare cu Editura Spandugino.

Născut în 1938 la Braşov, licenţiat în Electronică, absolvită la Politehnica din Bucureşti, apoi în Filozofie, urmată la Universitatea din aceeaşi Capitală, Mihai Nadin s-a afirmat mai întîi ca romancier şi ca eseist cu predilecţii teatrale şi cinematografice, atras şi de estetica teoretică. Pasionat şi de programare, pionier în design-ul computerizat, s-a consacrat după emigrare, după 1975, mai întîi în Germania, apoi şi peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, cercetării ştiinţifico-umaniste, într-un orizont larg de tematici contemporane şi de proiecţie în viitor. Personalitate internaţională de largă suprafaţă interdisciplinară, cu vocaţie anticipatoare, a predat şi a conferenţiat în numeroase universităţi, a construit instituţii de cercetare, a organizat colocvii şi congrese pe tematici şi în direcţii exploratorii foarte îndrăzneţe şi – fireşte – a publicat numeroase volume, studii şi articole pe varii meridiane.

Poate cea mai importantă carte a sa, The Civilization of Illiteracy, apărută în 1997 în Germania (tom de aproape 900 de pagini, în limba engleză, la Dresden University Press), analiză a lumii contemporane şi predicţie asupra etapelor următoare, un „viitorologie”, apare acum în româneşte: Civilizaţia analfabetismului, la Editura bucureşteană Spandugino (traducere de Luana Stoica).

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A şi la Club Control. Din toamna lui 2011 dezbaterile Cafenelei critice au loc la Club A. ÎN „STAGIUNEA” 2015-2016, ele au loc JOIA SEARA!*

*

Cafeneaua critică

Joi, 4 februarie 2016, orele 19.00-21.30

Club A

Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe)

Contact: 0737-210.978 (Paul Radu)

www.cluba.ro

___________

* Invitaţii „stagiunii” 2015-2016 şi participanţii la discuţii: Petru Lucaci, preşedintele UAP, artiştii şi curatorii Marius Burhan, Reka Csapo Dup, Dorina Horătău, Mitoş Micleuşanu, Patricia Teodorescu, antropologul Claude Karnoouh (despre ediţia a VI-a a Salonului „Arte în Bucureşti”/Omul împotriva vieţii) (ediţia a 168-a); Eugen Negrici şi Livius Ciocârlie, Mihai Zamfir, Dinu Flămând, Cosmin Ciotloş, George Neagoe (ediţia a 169-a); George Volceanov, Lucia Verona, Ioan Cristescu şi Claude Karnoouh, Vlad Pappu, Peter Sragher (o nouă ediţie Shakespeare) (ediţia a 170-a); Aura Corbeanu, Doina Lupu, Maria Sârbu, Pompilius Onofrei, Cristina Enescu, Vlad A. Arghir (despre Festivalul Naţional de Teatru 2015) (ediţia a 171-a); Florin Ghenade, Cristian Stănoiu, Ioana Popescu, Matei Câlţia, Alexandra Mihali, Sandra Demetrescu şi Ruxandra Demetrescu, Mădălina V. Diaconu, Ioan Popescu, Ioana Vlasiu, Mihai Zgondoiu (proiectul Arbori bătrîni, Galeria Posibilă) (ediţia a 172-a); Sorina Jecza, Matei Stîrcea-Crăciun, Mirela Radu-Cercel şi Cătălin Burcea, Diana Dochia, Romelo Pervolovici (despre bienala Art Encounters Timişoara-Arad 2015) (ediţia a 173-a); Cristian Teodorescu (ediţia a 174-a); Victor Ioan Frunză, George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Andrei Huţuleac, Alexandru Pavel, Carol Ionescu (trupa Frunză-Grand) (ediţia a 175-a); Iosif Klein-Medeşan şi Kerstin Botezatu, Laura Alexandra Botuşan, Alina Buzatu, Andreea-Marilena Deciu, Andreea Drăghicescu, Alexandra Drăghici, Marieva Ionescu, Iuliana Miu, Diana Elena Oprea, Andreea Panciu, Izabela Renţea, Oana Tinca, Emanuel Ulubeanu, Raluca Voicu (reluare 2016) (ediţia a 176-a).

Număr de vizualizări :674


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro