spot_img

Ioana Crăciunescu, la Cafeneaua critică

Joi, 25 februarie 2016, orele 19.00-21.30, la Club A, Ioana Crăciunescu este invitatata Cafenelei critice. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Reputată actriţă şi poetă sau poetă şi actriţă, cu prestaţii de vîrf în ambele direcţii, Ioana Crăciunescu e una dintre personalităţile cele mai cunoscute şi mai apreciate ale artelor româneşti contemporane, cu prelungiri – fireşte – în spaţiul francofon, după stabilirea sa, în 1991, în Hexagon. Pendulînd de-atunci încoace între cele două spaţii lingvistice şi culturale confraterne, Ioana Crăciunescu scrie, performează pe scenă ori în spaţii „alternative”, joacă şi în filme şi – în plus – se implică în proiecte de revalorificare a unor spaţii din patrimoniul nostru rural şi medieval, „convertite” artistic. Multiplu talentată, mereu efervescentă, molipsindu-şi cu entuziasmele ei perpetuu adolescentine colegii, atraşi în proiecte creative varii, Ioana Crăciunescu vine la Cafeneaua critică pentru o discuţie despre viaţa şi cariera sa. O aniversare cu momente de lectură poetică şi de performare actoricească!

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A şi la Club Control. Din toamna lui 2011 dezbaterile Cafenelei critice au loc la Club A. ÎN „STAGIUNEA” 2015-2016, ele au loc JOIA SEARA!*

*

Cafeneaua critică

Joi 25 februarie 2016, orele 19.00-21.30

Club A

Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe)

Contact: 0737-210.978 (Paul Radu)

www.cluba.ro

___________

* Invitaţii „stagiunii” 2015-2016 şi participanţii la discuţii: Petru Lucaci, preşedintele UAP, artiştii şi curatorii Marius Burhan, Reka Csapo Dup, Dorina Horătău, Mitoş Micleuşanu, Patricia Teodorescu, antropologul Claude Karnoouh (despre ediţia a VI-a a Salonului „Arte în Bucureşti”/Omul împotriva vieţii) (ediţia a 168-a); Eugen Negrici şi Livius Ciocârlie, Mihai Zamfir, Dinu Flămând, Cosmin Ciotloş, George Neagoe (ediţia a 169-a); George Volceanov, Lucia Verona, Ioan Cristescu şi Claude Karnoouh, Vlad Pappu, Peter Sragher (o nouă ediţie Shakespeare) (ediţia a 170-a); Aura Corbeanu, Doina Lupu, Maria Sârbu, Pompilius Onofrei, Cristina Enescu, Vlad A. Arghir (despre Festivalul Naţional de Teatru 2015) (ediţia a 171-a); Florin Ghenade, Cristian Stănoiu, Ioana Popescu, Matei Câlţia, Alexandra Mihali, Sandra Demetrescu şi Ruxandra Demetrescu, Mădălina V. Diaconu, Ioan Popescu, Ioana Vlasiu, Mihai Zgondoiu (proiectul Arbori bătrîni, Galeria Posibilă) (ediţia a 172-a); Sorina Jecza, Matei Stîrcea-Crăciun, Mirela Radu-Cercel şi Cătălin Burcea, Diana Dochia, Romelo Pervolovici (despre bienala Art Encounters Timişoara-Arad 2015) (ediţia a 173-a); Cristian Teodorescu (ediţia a 174-a); Victor Ioan Frunză, George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Andrei Huţuleac, Alexandru Pavel, Carol Ionescu (trupa Frunză-Grand) (ediţia a 175-a); Iosif Klein-Medeşan şi Kerstin Botezatu, Laura Alexandra Botuşan, Alina Buzatu, Andreea-Marilena Deciu, Andreea Drăghicescu, Alexandra Drăghici, Marieva Ionescu, Iuliana Miu, Diana Elena Oprea, Andreea Panciu, Izabela Renţea, Oana Tinca, Emanuel Ulubeanu, Raluca Voicu (reluare 2016) (ediţia a 176-a); Mihai Nadin şi Lavinia Spandonide, Mihai Dinu, Mircea Florian, Solomon Marcus, Bujor T. Rîpeanu (ediţia a 177-a); Nora Iuga şi Tiberiu Almosnino, Angela Baciu, Gheorghe Constantin, Valeriu Mircea Popa (Nora Iuga 85 şi evocare George Almosnino) (ediţia a 178-a); Mircea Anghelescu şi Paul Cornea, Silviu Angelescu, Nadia Anghelescu, Cosmin Ciotloş, Mircea Martin, Sorin Mărculescu, Nicolae Mecu, Mihai Moraru, Eugen Negrici, Viorica Nişcov, Simona Popescu, Magda Răduţă, Bogdan Tănase (aniversare Mircea Anghelescu) (ediţia a 179-a).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508