spot_img

Brașovul, înscris în seria filatelică ”Orașele României”

Începând de miercuri, 17 februarie 2016, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, pasionații de filatelie și nu numai vor putea găsi timbre realizate în cadrul celui mai recent proiect de acest gen, denumit simbolic ”Orașele României, Brașov”, proiect realizat de Romfilatelia. Cele patru timbre ale emisiunii reproduc monumente reprezentative ale orașului, cunoscute pentru importanța istorică și arhitecturală pe care o au în identitatea orașului. Cu o istorie ce începe din secolul al XIII-lea, orașul Brașov și-a câștigat un renume fără egal în zona Sud-Estului Europei datorită așezării sale, vieții culturale și artistice, dar și arhitecturii impresionante, ce îmbină trăsături specifice mai multor stiluri, care și-au pus amprenta în timp asupra orașului. Toate aceste aspecte fac din Brașov o destinație ce impresionează prin frumusețea și pitorescul locurilor, atrăgând astfel numeroși vizitatori din întreaga lume.

Cu valoarea nominală de 3,00 lei, timbrul ce ilustrează Biserica Neagră din Brașov prezintă cel mai important monument de arhitectură din oraș, dar și cea mai mare clădire de cult din România, cu
o lungime de aproximativ 90 m și o înălțime a turnului la cruce de 65 m. Construită în perioada
1383 – 1477, Biserica Neagră este cel mai mare lăcaș de cult în stil gotic la est de Viena, primindu-și numele în urma marelui incendiu din 1689. Este celebră nu doar prin dimensiunile sale, dar și prin patrimoniul pe care îl deține: cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI (cu excepția Turciei), cel mai mare clopot mobil (6 tone) și cea mai mare orgă mecanică din România (orga Buchholz).

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei se regăsește ilustrată Poarta Ecaterinei, unul dintre monumentele reprezentative ale stilului Renașterii în arhitectura transilvăneană. Până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Poarta Ecaterinei a fost singura intrare în Cetatea Brașovului dinspre Schei, turnul exterior păstrându-se în zilele noastre ca unic element din ansamblul fortificat al porții medievale.

Prima Școală Românească este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei. La tiparnița școlii, în perioada 1556 – 1588, Diaconul Coresi și alți colaboratori tipăresc cele dintâi cărți de
circulație în limba română, oficializând definitiv biruința scrisului în limba română. Astfel, la
Școala Românească din Scheii Brașovului au fost tipărite prima cronică având subiect românesc (1628 – 1633), prima gramatică (1757) și primul calendar almanah românesc (1731).

Clădirea muzeului „Prima școală românească” păstrează stilul baroc de la modificările care i-au fost aduse în anii 1760.

Casa Sfatului este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Cronicile medievale amintesc mai multe modificări ale arhitecturii Casei Sfatului și diverse destinații pentru încăperile acesteia.  Distrusă de marele incendiu în 1689 și refăcută treptat în timp, Casa Sfatului a găzduit administrația orașului Brașov până în anul 1876. În prezent, aici se găsește Muzeul Județean de Istorie Brașov, unde peste 3000 de piese prezintă identitatea istorică a județului Brașov din preistorie și antichitate până în zilele noastre.

Cele patru mărci poștale ale emisiunii Orașele României, Brașov sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul prima zi cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului Brașov, Muzeului Județean de Istorie Brașov, Muzeului Prima Școală Românească din Brașov și fotografului George Avanu pentru sprijinul oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508