Apel la candidatură: Bursele „Woodrow Wilson“

feb. 29th, 2016 | By | Category: Postcard

Institutul Cultural Român (ICR) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (WWICS) anunță lansarea unui nou apel la candidatură în cadrul Programului de Burse de cercetare pe termen scurt.

Bursele se adresează cercetătorilor români din mediul universitar, punându-se accentul pe istorie, drept, ştiinţe politice şi administrative, relaţii internaţionale, jurnalism, ştiinţe economice. Candidaţii trebuie să fie implicaţi în proiecte de cercetare legate de priorităţile actuale ale României sau de trecutul recent al acesteia.

De asemenea, trebuie să deţină un doctorat în domeniul lor de activitate sau să fie în etapa de redactare a tezei de doctorat. În cadrul procesului de selecţie vor avea prioritate candidaţii care au publicat cărţi în domeniul lor de specialitate sau articole în reviste ştiinţifice recunoscute în sistemul ISI. Candidaţii eligibili pentru acest tip de burse trebuie să fie cetăţeni români, care au dreptul să deţină o viză de tip J-1. De asemenea, candidaţii trebuie să facă dovada utilizării fluente a limbii engleze, atestată printr-un certificat lingvistic, recunoscut internațional.

În cadrul programului sunt acordate 3 burse în fiecare an.

Candidații declarați câștigători vor avea șansa de a desfășura un stagiu de trei luni în Washington, D.C., în cadrul Woodrow Wilson International Center for Scholars. Acordul dintre ICR si WWICS include acordarea unei burse totale în valoare de 13 424 USD, defalcată astfel:

1.Fonduri acordate fiecărui candidat selecţionat, în valoare de 10 424 USD, ce acoperă următoarele:

a) bilet de avion dus-întors

b) cazare (chirie şi cheltuieli cu întreţinerea)

c) diurnă lunară pentru cheltuieli care ţin de activitatea de cercetare şi cheltuieli personale

d) asigurarea medicală conform legislaţiei în vigoare în Statele Unite. Candidaţii pot să-şi asigure separat asigurarea medicală, sau pot beneficia de sugestia WWICS privitoare la o firmă a cărei ofertă să fie în conformitate cu cerinţele în vigoare în Statele Unite.

2.Fonduri WWICS pentru cheltuieli administrative de sprijin, însumând 3 000 USD, pentru acoperirea cheltuielilor făcute de WWICS la supervizarea şi coordonarea Programului de cercetare pe termen scurt, sumă care va include toate cheltuielile logistice şi administrative făcute de WWICS pentru fiecare bursier în parte.

Candidații declarați câștigători vor avea șansa realizării unui program de cercetare complet și riguros în funcție de tema prezentată în proiectul de cercetare înscris în dosarul de candidatură. De asemenea, bursierii vor avea posibilitatea de a participa la ateliere de lucru, seminarii și conferințe organizate de Woodrow Wilson International Center for Scholars, precum și alte oportunități de a lua parte la manifestările vieții intelectuale a Centrului Wilson și comunitatății de cercetători din Washington.

Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei – în limba engleză):

1. formularul de înscriere afișat pe site-ul ICR: http://icr.ro/pagini/bursele-woodrow-wilson;

2. o scurtă prezentare a proiectului de cercetare propus, care să nu depăşească 5 pagini MS Word, la două rânduri, şi care trebuie să conţină:

a. o prezentare detaliată a tematicii de cercetare;

b. discuţie asupra originalităţii şi relevanţei proiectului:

c. prezentare a metodelor, teoriilor, şi surselor care vor fi folosite şi, preferabil, semnificaţia arhivelor din zona metropolitană Washington DC pentru finalizarea proiectului.

3. CV-ul candidatului (incluzând participare la conferinţe în domeniul de specialitate, lista de publicaţii, burse şi alte premii, etc.);

4. două scrisori de recomandare;

5. cópii după documente oficiale care atestă participarea într-un program doctoral acreditat sau deţinerea titlului de doctor la o universitate acreditată.

6. certificat lingvistic care atestă utilizăriea fluentă a limbii engleze, recunoscut internațional.

Data limită de depunere a dosarului: 27 martie 2016 (Dosarul va fi depus la sediul principal al Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, București)

Informații suplimentare: Direcția Programe Interne – Compartimentul Burse

e-mail: icr@icr.ro, catalin.rogojinaru@icr.ro, tel.: 031 423 2470

Număr de vizualizări :836


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro