„George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“ a fost declarat CD-ul săptămânii la Radio Klassik Viena

feb. 18th, 2016 | By | Category: Postcard

Albumul „George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“, în interpretarea Ralucăi Ştirbăţ, a fost desemnat de postul Radio Klassik din Viena „CD-ul săptămânii“ 13-19 februarie. Premiera discografică a casei de discuri germană Hänssler Classic a apărut în octombrie 2015 şi cuprinde toate lucrările pentru pian finalizate de compozitorul George Enescu. Pe 16 decembrie, albumul a fost lansat în Austria în cadrul unui concert susţinut de Raluca Ştirbăţ la Sala Bösendorfer a Mozarthaus din Viena, organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în seria evenimentelor sale „Enescu şi Viena“. În România, discul a fost lansat în decembrie anul trecut la Palatul Cantacuzino şi la Casa arhitectului Ion Mincu – sediul Ordinului Arhitecţilor din România, alături de volumul George Enescu: Meisterwerke (editura Frank & Timme, Berlin, 2015), ediţia în limba germană a lucrării Capodopere enesciene de Pascal Bentoiu (traducerea: Larisa Schippel, Julia Richter, Raluca Stirbăţ). Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limba germană cu sprijinul Institutului Cultural Român prin TPS – Translation and Publication Support Programme.


Albumul „George Enescu – Integrala creaţiei pentru pian solo“ a fost desemnat Discul anului 2015 în România în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2015“, derulată pe site-ul Radio România Muzical.

”Deși George Enescu a devenit celebru ca violinist legendar cu „sunet inconfundabil“ și „tehnică înspăimântătoare“, prea puțini știu astăzi că el era un pianist cel puțin la fel de impresionant, care s-a bucurat din plin de admirația și chiar invidia unora dintre colegii săi. Încă din copilărie, pianul – descoperit în casa mamei de la Mihăileni – a devenit instrumentul său preferat, fapt oglindit în opera sa. Albumul discografic de față (3 CD-uri) prezintă în premieră creația pianistică enesciană în integralitatea ei și include patru premiere absolute (printre care Sonata „Torso“ pentru pian în fa diez minor sau „Sonatensatz“, compusă în 1912 și descoperită în 1993 de Clemansa Firca în arhivele Muzeului Enescu din București), precum și trei prime înregistrări pe CD. Nu avem de-a face cu schițe ori fragmente, ci cu lucrări finite, datate și semnate de compozitorul român. Albumul oferă astfel o viziune de ansamblu unică și o călătorie în devenirea muzicală a compozitorului George Enescu.” (Raluca Ştirbăţ)

Număr de vizualizări :680


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro