spot_img

Marina Popescu debutează în volum cu ”Ultimul nu va stinge lumina”

De curând, la editura Paralela 45 a apărut volumul de debut al poetei Marina Popescu, ”Ultimul nu va stinge lumina”. În cele patru capitole (”Despre oameni şi bănci”, ”Te ştiu de pe Facebook”, ”Ultimul nu va stinge lumina”, ”Salonul cu porumbei la geam”), Marina Popescu a alăturat poeme scrise de-a lungul a celor 4-5 ani de când a început să facă versuri, așa cum singură spune. Poezia i-a adus, în acest timp, mai multe premii naționale la concursurile de specialitate. AgențiadeCarte.ro vă invită să faceți cunoștință cu poeta Marina Popescu.

„O sensibilitate de rană şi o fragilitate de petală constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu îl ascunde (însă doar ca să se vadă) sub un lirism agresiv în compasionalitate lui. Vulnerabilitatea, susţinută de o imaginaţie cu laser, de o extremă promptitudine plastică a concretelor, îşi ia curajul înfruntării şi denunţului, avântându-se în versuri tăioase, abrupte chiar în directeţea lor. Dar adevăratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina îl constituie empatia cu excluşii şi victimele; o empatie care ştie să evite toate clişeele şi capcanele sensibilităţii expuse şi care găseşte calea proaspătă a unei compasiuni ofensive” – Al. Cistelecan

“Ultimul nu va stinge lumina cuprinde poeme scrise pe parcursul a vreo 4-5 ani, grupate în 4 capitole: Despre oameni şi bănci, Te ştiu de pe Facebook, Ultimul nu va stinge lumina, Salonul cu porumbei la geam. Am început să scriu poezie după ce am citit „No exit” de Ioan Es Pop, volum care m-a fascinat şi după care au urmat zeci de cărţi de poezie citite şi nevoia de a scrie la rândul meu. Cartea este despre elementul-surpriză din spatele unor lucruri, întâmplări sau persoane aparent banale (unele pe care la prima vedere suntem chiar tentaţi să le ocolim). Încerc să creez emoţii prin cuvinte simple, directe, uneori dure; să descopăr legătura dintre viaţa de zi cu zi şi poezie şi felul în care cele două se pun în valoare una pe cealaltă. Plus câteva fragmente de poveşti de dragoste contemporană pentru care nu mai există scrisori, flori sau declaraţii siropoase, ci o zonă hi-tech reprezentată de facebook, smartphone-uri şi sms-uri, dincolo de care rămân totuşi sensibilitatea şi profunzimea trăirilor.

„Ultimul nu va stinge lumina” nu e o carte pretenţioasă, am vrut să fie mai degrabă o carte prietenoasă: o poţi citi în tramvai, pe plajă, la şcoală, în pauza de prânz sau seara atunci când vrei să fii singur cu gândurile tale, muzica preferată, şi o bere bună. După ce o citeşti, o vreme vei privi cu mai multă atenţie şi curiozitate lucrurile şi oamenii care te înconjoară, vei încerca să găseşti detaliile care creează poezia realităţii imediate; un fel de joc de seek&find.” – Marina Popescu

Marina Popescu s-a născut pe 4 iulie 1982, la Bucureşti. A absolvit în 2005 Facultatea de Litere – Departamentul Studii Culturale Europene – din cadrul Universităţii Bucureşti, apoi a urmat cursul de master în domeniul Psihologiei Resurselor Umane, în cadrul Universităţii Titu Maiorescu. În prezent lucrează la tipografia Fabrica de Timbre, ca agent comercial.

A început să scrie poezie în 2010-2011, când a obţinut şi primele premii la diverse concursuri şi festivaluri literare din ţară.

Reviste în care a publicat poeme: EgoPhobia, Boema, Oglinda Literară, Litere, Ziarul de Duminică (supliment al Ziarului Financiar), Bucovina Literară, Conta, Urmuz, Dunărea de Jos, Luceafărul şi altele.

Printre premiile literare obţinute se numără:

–  Trofeul Moştenirea Văcăreştilor şi Premiul I pentru proză în cadrul Festivalului Naţional Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, noiembrie 2015;

–     Marele Premiu al Concursului naţional de poezie Panait Cerna, Tulcea, octombrie 2015;

–     Premiul editurii Paralela 45 şi al revistelor Scriptor, Viaţa Românească şi Euphorion – secţiunea manuscrise în cadrul Concursului naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene Porni Luceafărul, iunie 2015;

–           Premiul al II-lea (pentru proză) în cadrul Festivalului Rezonanţe udeştene, Suceava, mai 2015;

–          Premiul al II-lea în cadrul Concursului naţional de proză Mihail Sadoveanu (Iaşi, noiembrie 2014);

–          Premiul al II-lea în cadrul Festivalului internaţional Tudor Arghezi (Tg. Jiu, mai 2014);

–          Premiul I (poezie) şi premiul revistei Bucovina Literară în cadrul Festivalului rezonanţe udeştene (Suceava, mai 2012);

–          Premiul Grupului Şcolar „Voievodul Mircea” din Târgovişte în cadrul Zilelor de Poezie Constantin Virgil Bănescu (mai 2012).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508