Discuție despre cartea “Supraviețuitorii”, la Fanbook

ian. 22nd, 2016 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 23 ianuarie 2016, ora 11.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, modulul „Izvoarele istoriei” al clubului de lectură pentru adolescenți Fanbook, organizat de Asociația CSR Mindset în parteneriat cu La Fântâna, Editura Humanitas și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, continuă cu o nouă temă și o nouă carte. Discuția va porni de la volumul „Supraviețuitorii. Mărturii din temnițele comuniste ale României”.

Interviurile Ancăi Ștef și fotografiile lui Raul Ștef spun povestea deținuților politic din închisorile comuniste în primele două decenii de după al doilea război mondial, a regimului de tortură, a suferinței și a tăcerii în care au fost învăluiți cei care s-au întors acasă. Discuția va fi moderată de profesorul Radu Laurențiu. Invitații speciali ai acestei ediții sunt Alin Mureșan, prefațator al volumului și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, și Andrei Fântână, membru al formației Robin and the Backstabbers și fiul fostului deţinut politic Constantin Fântână.

“Societatea românească se confruntă încă cu o dezbatere privind atitudinea românilor faţă de comunism. Punctele de vedere care se înfruntă se află, de regulă, la extreme: pe de o parte, cei care susţin că (aproape) întreaga societate s-a opus noului regim, pe de alta, tabăra care nu vede decât o capitulare masivă a populaţiei. Deşi ambele afirmaţii sunt exagerate, cred că timpul va demonstra că adevărul se află ceva mai aproape de prima, după ce va fi fost curăţată de hiperbolele ei. Nu toţi românii s-au opus comunismului în anii de după război, dar este cert că mulţi dintre ei au făcut-o.” (Alin Mureșan)

Fanbook este un club de lectură pentru adolescenți inițiat de CSR Mindset și librăria Humanitas de la Cișmigiu, ce încurajează citirea unei cărți pe lună și interacțiunea dintre copii și personalități culturale, prin discuții libere.

Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește în acest moment două module Fanbook – Scriitori contemporani și Izvoarele istoriei. Modulul de istorie își propune să medieze întâlniri cu specialiști din facultățile de istorie și institutele de cercetare și să îi familiarizeze pe adolescenți cu diversele surse din care poate fi extras conținut istoric – volume de istorie, memorii, interviuri, documente și fotografii de epocă, sinteze și analize tematice.

Înscrieri la contact@csrmindset.ro .

Număr de vizualizări :756


One Comment to “Discuție despre cartea “Supraviețuitorii”, la Fanbook”

  1. Ioana spune:

    Este un demers cultural laudabil de ambele parti!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro