Catia Maxim – Trilogia Aromânilor

ian. 27th, 2016 | By | Category: Cronica de cArte

(”Îngerii din Moscopole”, Editura Tracus Arte, 2011; ”Îngerii din Moscopole. Exilul”, Editura Tracus Arte, 2013; ”Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015)

Mărturisirile autoarei despre procesul de elaborare al acestei cărţi nu trădează importanţa, miza uriaşă ale unui roman – social, psihologic, identitar – care abordează istoria şi întregul univers identitar al unei comunităţi speciale din inima Balcanilor, cu implicaţii europene. Moscopole, oraşul incendiat, mai frumos decât Constantinopol şi înţelept ca Atena, a devenit un centru cultural al Balcanilor şi chiar un Ierusalim al credinţei strămoşeşti.

Dacă d-na Catia Maxim nu a intuit din start importanţa extraordinară şi răspândirea continentală a unui asemenea subiect, nu înseamnă că eforturile autoarei s-au diminuat, că documentarea şi grandoarea informaţiei s-au redus. Dimpotrivă. Fapte, personaje şi evenimente trebuiau studiate individual şi integrate coerent într-un ansamblu structurat unitar, într-o construcţie coerentă şi logică.

Totuşi chestiunea aromânilor a rămas a doua problemă fundamentală, identitară a României moderne, după chestiunea ţărănească.

În Principatele Române, în timpul Evului Mediu, aromânii sunt o prezenţă discretă, deşi, mai rar, unii dintre ei ating cele mai înalte funcţii în stat, ca marele domn al Moldovei, Vasile Lupu, care avea, cum zice cronicarul Ion Neculce, o personalitate împărătească. Există şi o zonă de eroism dar şi una economică sau una religioasă. Abia în al treilea volum al ciclului, ”Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate”, autoarea oferă şi un fel de bibliografie comentată în care unifică şi concentrează secole de istorie aromânească. E greu de intrat în amănunte. Scriitorul este dublat de un filolog erudit, specializat în limbi neoromanice. Îmi amintesc din Jurnalul lui Titu Maiorescu că în timpul războaielor balcanice armata română mărşăluia prin Balcani, marele critic şi filosof care era atunci prim-ministru a fost sfătuit să ajute la alcătuirea unui stat aromân într-un teritoriu cu bucăţi din Grecia, Bulgaria şi Macedonia. Titu Maiorescu însă decide că nu e bine să existe două state româneşti în Balcani. Istoria poate acum să judece.

Cărţile d-nei Catia Maxim combină erudiţia şi informaţia, gândirea mersului istoriei şi folosofia existenţei micilor naţiuni într-o Europă multiplă.

Trilogia aromânilor, în care documentul istoric se amestecă cu ficţiunea şi fabulaţia, are acum o fundamentare textuală credibilă. Chiar dacă perspectiva pare oarecum telegrafică. Şi nici nu se putea altfel într-o perioadă aşa de lungă dar concentrată într-o viziune epic-romanescă.

D-na Catia Maxim a reuşit să exprime şi să condenseze dinamica istorică în diverse spaţii europene, dar şi nuanţează, delicat şi indirect, şi obiceiurile, onomastica, sistemul mentalităţilor şi, mai ales, transmiterea unei responsabilităţi istorice de-a lungul generaţiilor, aşa cum insistăm să credem că şi noi, cei de azi, purtăm amprenta consecinţelor bătăliei istorice de la Călugăreni şi a destinului lui Mihai Viteazul.

Autoarea dovedeşte nu doar vocaţie epică, dar şi spirit experimental, de varientare a formulelor expresive, de alegere a tehnicilor naratologice.

Cum am mai spus, personal am sesizat că autoarea are, mai de grabă, o formaţie (şi o vocaţie) filologică decât istorică, de insistenţă sintagmatică (a referinţelor de azi), alături de perspectiva paradigmatică (a desfăşurărilor pe lungi perioade istorice).

Raportul dintre implicare/detaşare este echilibrat, armonios şi nu marchează faptul că, etnic vorbind, autoarea este din afara comunităţii analizate.

Se poate observa, de asemenea, că autoarea are o profundă şi intensă experienţă narativă, căpătată înainte de abordarea acestei teme covârşitoare, căreia i s-a dedicat, poate, nu fără sacrificii, vreme îndelungată, atribuindu-i şi o semnificaţie socială.

Astfel, se păstrează echilibrul între adevărurile şi specificul unei comunităţi şi amprentele diferitelor epoci istorice, fiecare nuanţată cu specificul său. Paradigma aromână, atestată istoric, activează şi ca o sintagmă a contemporaneităţii, ceea ce implică rezoluţia obiectivităţii în afară de orice controversă şi discuţie. Autoarea nu doar se documentează exhaustiv, dar practică şi eleganţă stilistică, dezvoltând o complexitate narativă puţin întâlnită la generaţia optzecistă. Autoarea s-a documentat chiar şi la faţa locului, a vizitat Moscopole şi împrejurimile.

Catia Maxim a căutat să rămână echidistantă faţă de surse, documente ori faţă de atitudinile altor autori faţă de problema aromânilor, căutând să descifreze şi să lumineze odiseea armânilor, comparativ atât faţă de români, ci şi faţă de alte popoare balcanice care au avut acele drepturi în perioada otomană.

În Epistola-prefaţă către cititor, autoarea rezumă sau recapitulează acţiunea celor trei cărţi dedicate poporului fără ţară din Balcani: „Dacă m-ai însoţit de la începutul călătoriei în trecutul armânilor, ai cunoscut, în primul volum, atmosfera celor trei zile de dinaintea atacului final asupra oraşului Moscopole, când otomanii l-au jefuit şi incendiat (1788). Apoi, în Exilul ai străbătut alături de un grup de elită moscopolean un posibil drum al înstrăinării spre Bitolia, Salonic şi Veneţia. Acum, în Istorii îngemănate, vei simţi că înstrăinarea nu e sinonimă cu dezrădăcinarea, ci cu dorul de ţinutul natal; în cazul de faţă, oraşul Moscopole, situat în Câmpia de Mosc, cum cu delicată rigoare aminteşte Gustav Weigand, atunci când analizează denumirea oraşului (…) Îţi ofer o felie de biografie balcanică (1788-1830) nedatată cel puţin sub aspectul că istoria se repetă, contorsionat şi nefiresc, pentru armânii care riscă să-şi piardă identitatea din cauza necunoaşterii – în statele în care locuiesc, cu excepţia Macedoniei – dreptului de a învăţa în limba maternă în şcoli frecventate de comunităţile lor. Nu ştiu cât am reuşit din ceea ce mi-am propus, dar te asigur… studiind istorie, obiceiuri şi tradiţii ale unui neam dotat cu însuşiri după care alte naţii tânjesc (…). În 2010, vizitam Moscopole, azi un sat mic, sărac, năruit din Albania şi participam la o adunare a armânilor de pretutindeni… într-o revărsare de bucurie şi emoţie a regăsirii.”

Aureliu GOCI

Număr de vizualizări :1624


One Comment to “Catia Maxim – Trilogia Aromânilor”

  1. […] despre trilogia Îngerii din Moscopole, semnată de criticul Aureliu Goci. Publicată pe Agenția de Carte. Like this:Like […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro