spot_img

”Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”, de Z. Ornea, un studiu demitizant al interbelicului românesc

”Anii treizeci. Extrema dreaptă românească ”a apărut recent în colecţia „Critică şi istorie literară” a Editurii Cartea Românească, cu o prefaţă semnată de Marta Petreu, disponibil şi în ediţie digitală. Studiul lui Z. Ornea, ”Anii treizeci. Extrema dreaptă românească” – aflat la a patra ediţie – , este o radiografie ideologică şi culturală a unei zone fierbinţi din interbelicul românesc: deceniul al treilea al secolului XX care, spre deosebire de cel de-al doilea deceniu în care a predominat „modernitatea” (sincronism, avangardism, europenism), s-a aflat sub imperiul „tradiţionalismului” (autohtonism, ortodoxism, legionarism, „trăirism” etc.).

Derapajul ideologic şi politic, început în plină afirmare a democraţiei româneşti moderne, este documentat cu obiectivitate prin citate extinse din presa vremii, din broşuri sau opere literare consacrate, neocolind discursul politic al extremei drepte interbelice şi acţiunile ei social-politice.

„Pentru cei care au trăit cu iluzia unui timp interbelic cu valoare de model, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească a lui Z. Ornea a avut un efect demitizant major. Cartea a arătat că, departe de a fi fost paradiziacă, epoca a fost şi a unei grave maladii sistemice, maladia extremistă şi prototalitară, care n-a lăsat nimic neatins, de la istoria politică la cultură şi viaţă personală. Ba, mai mult, studiul lui Z. Ornea a arătat, cu citate extinse şi convingătoare pentru orice cititor de bună-credinţă, că destui autori care abia începeau să fie recuperaţi, cum ar fi Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Eliade, Cioran şi alţii, departe de a fi un model bun la toate – de la profunzimea viziunii metafizice la concreteţea soluţiilor politice –, trebuie citiţi precaut, fiindcă au fost ideologi sau numai adepţi ai extremismului de dreapta.” (Marta Petreu)

„Scrisă în bună parte înainte de 1989, această carte n-a avut nici o şansă de tipărire în anii din urmă ai unui regim naţional-comunist. Z. Ornea nu întreprinde pur şi simplu o critică de la stînga a ideilor de extremă dreaptă, deşi marxistul care era nu se dezminte, ci şi una plină de bun-simţ şi respectuoasă faţă de adevărul istoric. Înainte de a se declanşa, urmare a publicării unor texte uitate ori ignorate mai devreme, campania contra «fascismului» lui M. Eliade şi al congenerilor săi, Z. Ornea a analizat cu fineţe şi fără spirit de revanşă deriva ideologică. Z. Ornea s-a priceput ca puţini alţii să înfrunte riscul de a transforma orice analiză a ideilor în dogmatismul de rigoare. În loc să ocolească monstrul, i-a făcut faţă. Era de fapt un social-democrat căruia epoca de după 1971 îi oferea o nouă provocare. A fi de stînga în plin protocronism constituia o neşansă, ca şi a fi obiectiv în plin dogmatism. Alunecarea spre şovinism a comunismului românesc în deceniile 8 şi 9 confirma analizele lui Z. Ornea despre anii treizeci şi făcea similitudinile atît de izbitoare, încît devenise mai uşor să critici stînga democrată decît dreapta legionară. Nu monografia despre Gherea i-a creat autorului greutăţi cu cenzura, ci aceea despre extrema dreaptă din deceniul 4.” (Nicolae Manolescu)

Z. Ornea (1930-2001) este unul dintre cei mai importanţi editori, critici şi istorici ai ideilor şi ideologiilor politice şi culturale ale modernităţii. A publicat: Junimismul (Editura pentru Literatură, 1966), Trei esteticieni (Editura pentru Literatură, 1969), Ţărănismul (Editura Politică, 1969), Sămănătorismul (Minerva, 1970, 1972), Poporanismul (Minerva, 1972), Studii şi cercetări (Eminescu, 1972), Junimea şi junimismul (Eminescu, 1975; Minerva, 1998), Tradiţionalism şi modernitate în deceniul al treilea (Eminescu, 1980), Comentarii (Eminescu, 1981), Viaţa lui C. Dobrogeanu-Gherea (Cartea Românească, 1982), Opera lui C. Dobrogeanu-Gherea (Cartea Românească, 1983), Atitudini (Eminescu, 1984), Actualitatea clasicilor (Eminescu, 1985), Viaţa lui Titu Maiorescu (2 vol., Cartea Românească, 1986-1987), Viaţa lui C. Stere (2 vol., Cartea Românească, 1990-1991), Înţelesuri (Minerva, 1994), Fizionomii (Nemira, 1997), Medalioane (Institutul European, 1998), Portrete (Minerva, 1999), Glose despre altădată (Allfa, 1999), Polifonii (Polirom, 2001).

A publicat în colaborare: A.D. Xenopol (Editura Ştiinţifică, 1966) şi Falansterul de la Scăieni (Editura Ştiinţifică, 1968).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508