spot_img

Mircea Martin lansează volumul ”Radicalitate şi nuanţă”

Miercuri, 16 decembrie 2015, începând cu orele 16.00, Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere, Editura Aius şi revista Mozaicul vă invită la o triplă lansare de carte:”Radicalitate şi nuanţă” de Mircea Martin şi ”Actele Conferinţei de Ştiinţe Umaniste şi Sociale. Creativitate. Imaginar. Limbaj” cuprinzând lucrările de la manifestarea omonimă din anii 2014 şi 2015. Participă: Mircea Martin, Nicu Panea, Sorina Sorescu, Cătălin Ghiţă, Mihai Ghiţulescu, Mihai Ene şi Ştefan Vlăduţescu. Lansarea de carte va avea loc la sala 444 (Amfiteatrul C. Drăgan) în sediul central al Universităţii din Craiova.

Mircea Martin, născut la 12 aprilie 1940, la Reşiţa, este critic literar, eseist, director de editură, editor de carte, teoretician literar şi profesor universitar român.

A absolvit Facultatea de Filologie, secţia de critică literară a Universităţii din Bucureşti în 1962. Şi-a luat doctoratul în litere în anul 1980, cu teza G. Călinescu, critic şi istoric literar. Privire teoretică. A beneficiat, în 1973, de o bursă Pro Helvetia la Universitatea din Geneva, lucrând sub îndrumarea lui Marcel Raymond.

A fost conducătorul mişcării literare Cenaclul Universitas (1983) unde au activat, printre alții, scriitorii: Horia Gârbea, Cristian Popescu, Simona Popescu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Petruț Pârvescu, Marius Oprea, Daniel Corbu, Andrei Bodiu, Andrei Damian, Adrian Aluigheorghe, Paul Vinicius. A fost director al Editurii Univers (1990-2001) şi editor al revistei Cuvântul.

Este profesor universitar doctor, şeful catedrei de Teoria literaturii a Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti. A publicat peste 1000 de articole şi studii în revistele şi ziarele culturale româneşti: România literară, Contemporanul, Cahiers Roumains d’Etudes Litteraires, Revista „22” etc.

Cărţi publicate: Generaţie şi creaţie, (1969), eseu despre „noul val” în literatura română contemporană, cu trimitere la generaţia literară şaizecistă. Critică şi profunzime, 1974, studii despre critica literară franceză de la Sainte-Beuve la Jean Pierre Richard. Identificări, 1977, eseu despre marii scriitori români moderni. Les Actes du Colloque International Beguin-Raymond, Cartigny, 1977, Paris, Editions Jose Corti, coautor alături de Pierre Grotzer, Joseph Hillis Miller, Georges Poulet, Jean Rousset, Jean Starobinski . G. Călinescu şi complexele literaturii române, 1981, ed. a II-a, Editura Paralela 45, 2002, studiu asupra tradiției literare românești în context european. Dicţiunea ideilor, 1981. Introducere în opera lui B. Fundoianu, 1984. Singura critică, 1986, eseu asupra deontologiei criticii literare. Mircea Martin, UNIVERSITAS – A fost odată un cenaclu…, coordonator, Ed. M.N.L.R., 2008.

În 2003 a fost distins de către Guvernul Republicii Brazilia cu Ordinul Naţional Crucea Sudului pentru promovarea culturii şi literaturii braziliene, devenind Comandor al Ştiinţelor şi al Literelor.

În anii 1981, 1974, 1969 i-a fost decernat Premiul pentru critică literară al Uniunii Scriitorilor din România.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Grupului pentru Dialog Social şi al Centrului PEN Român, iar din 2014, membru corespondent al Academiei Române.

www.revista-mozaicul.ro www.aius.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508