Concert susținut de Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane“ , la Chișinău

dec. 12th, 2015 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 12 decembrie 2015, de la ora 18:00, la Sala Filarmonicii Naționale din Chișinău va avea loc un concert susținut de Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane“.

Evenimentul, intitulat „Concert de iarnă – Colinde și Cântece rituale din Transilvania”, este organizat de Institutul Cultural Român prin Direcția Românii din Afara Granițelor, în parteneriat cu Fundația Culturală TerrArmonia, și  face parte din turneul Trans-Transilvania, care a mai cuprins reprezentații la Cluj și la București.

Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane“, condus și instruit de prof.univ.dr. Ioan Bocșa, președintele Fundației Culturale TerrArmonia, are peste 70 de membri (dintre care 52 vor concerta la Chișinău). Fundația Culturală TerrArmonia are ca obiectiv principal salvarea și promovarea identității naționale prin culegerea, conservarea și cercetarea patrimoniului tradițional cultural românesc.

Evenimentul de la Chișinău își propune să evidențieze unitatea românilor de pe cele două maluri ale Prutului și să contribuie la adâncirea apropierii între românii din Basarabia și cei din țara-mamă.

Număr de vizualizări :597


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro