spot_img

Lansarea volumului ”Public Relations : A Revolutionary Discipline”, de Adela Rogojinaru (editori: Raluca Moise și Adrian Săvoiu)

Joi, 12 noiembrie 2015, Editura Tritonic vă invită la masa rotundă prilejuită de lansarea cărţii „Public Relations : A Revolutionary Discipline”, de Adela Rogojinaru (editori : Raluca Moise şi Adrian Săvoiu). Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară (Foaierul de Lectură, corp Dacia). Vor vorbi prof. dr. Camelia Beciu (Universitatea din Bucureşti), conf. dr. Diana Cismaru (SNSPA), prof. dr. Ioan Pânzaru (Universitatea din Bucureşti), Bogdan Hrib (director Editura Tritonic). Masa rotundă va fi moderată de lect. dr. Raluca Moise (Universitatea din Bucureşti).

Parteneri: Bibilioteca Centrală Universitară, Asociaţia Română de Relaţii Publice.

***

Cartea intitulată Public Relations : A Revolutionary Discipline cuprinde majoritatea lucrărilor susţinute de prof. dr. Adela Rogojinaru (1963-2014) în cadrul conferinţelor internaţionale de relaţii publice. Volumul reia într-un mod sugestiv traseul de formare a Adelei Rogojinaru, în calitatea sa de teoretician al relaţiilor publice, cititorii putând identifica interesele majore de cercetare ale autoarei: de la studii ce fundamentează teoretic şi metacritic disciplina relaţiilor publice, la o istoriografie naţională a relaţiilor publice şi analize ale proceselor şi practicilor de relaţii publice (comunicarea de risc, comunicarea de criză, comunicarea internă, storytelling-ul).

Volumul este structurat în trei părţi. Prima parte este intitulată „Paradigm shifts in Public Relations. Towards a Critical Theoretical Model of Public Relations” şi include studii ce analizează şi interpretează procesele de schimbare paradigmatică a relaţiilor publice: de la relevanţa introducerii unor noi câmpuri ştiinţifice în definirea disciplinei şi analiza unor practici actuale sociale (popular culture, studii culturale şi istoria culturală), la influenţa noilor media asupra modelelor teoretice şi practicilor dominante de relaţii publice. A doua parte a volumului prezintă traseul dezvoltării relaţiilor publice în spaţiul românesc: de la aspectele critice care definesc sfera publică din România ca aflându-se într-un stadiu continuu de tranziţie şi relaţiile publice în tranziţie, la rolul relaţiilor publice în societatea românească post-recesiune şi gestionând pieţe narcisistice narcisiste. Ultima parte a volumului prezent, intitulată „Strategic Communication: from critical practices to legitimacy discourses”, este dedicată comunicării strategice şi cuprinde analize şi interpretări ale metodologiilor dominante din comunicarea corporativă:  responsabilitatea socială corporativă, dimensiunea informală a comunicării interne sub impactul noilor tehnologii, storytelling-ul drept instrument de branding corporativ.

Teoretician şi specialist reputat în relaţii publice la nivel naţional şi internaţional, prof. dr. Adela Rogojinaru a contribuit în mod decisiv la fundamentarea teoretică a acestei discipline în spaţiul românesc, prin studii publicate la edituri româneşti de profil: Relaţiile publice – fundamente interdisciplinare, Bucureşti, Ed. Tritonic, 2005; Comunicare şi cultură: aplicaţii interdisciplinare, Bucureşti, Ed. Tritonic, 2006; Relaţii publice şi publicitate. Tendinţe şi provocări, Bucureşti, Ed. Tritonic, Colecţia Comunicare/Media, 2006; (cu Arlette Bouzon), Fondements de la communication des organisations : confrontations et dynamiques internationales ,București, Ed. Tritonic, 2008 ; (coord. & introducere), Comunicare şi cultură organizaţională: idei şi practici în actualitate, București, Tritonic, 2009; (cu Sue Wolstenholme, coord.), Current Trends in International Public Relations, Bucharest, Ed. Tritonic, 2009. De asemenea, contribuţiile sale la fundamentarea teoretică a disciplinei la nivel internaţional sunt, astfel, recunoscute prin volumul ce va fi lansat, dar şi prin alte articole şi studii apărute în publicaţii prestigioase.

O altă contribuţie esenţială a prof. dr. Adela Rogojinaru este instituţionalizarea disciplinei relaţiilor publice prin modelul de şcoală universitară de relaţii publice pe care l-a construit la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, în calitatea sa de Director al Departamentului de Ştiinţe ale Comunicării (2004-2014). Calitatea acestui model este susţinută de profesionalizarea a nenumăraţi absolvenţi ai specializării Comunicare şi Relaţii Publice, absolvenţi care, în momentul actual, sunt specialişti reputaţi în domeniul relaţiilor publice.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508