Lansare de carte ”Case-n casă”

nov. 10th, 2015 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 14 noiembrie 2015, ora 11.30, la Casa Ion Mincu (str. Pictor Arthur Verona nr. 19), Atelierul de Creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român lansează cartea – obiect „Case-n casă”, o construcție făcută cu cărămizi, scânduri și gânduri născocite împreună cu copiii care i-au trecut pragul de-a lungul vremii.

Cartea a apărut la Editura Martor, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și a partenerilor: Ordinul Arhitecților din România și Asociația „De-a Arhitectura”.

Lansarea cărții va fi însoțită de o improvizație sonoră a grupului „multumult” (Călin Torsan – instrumente de suflat; Victor Podeanu – chitară; Victor Golic – baterie) și de un atelier de construit căsuțe la care Asociația „De-a Arhitectura” îi invită pe cei mici să participe. Așteptăm mulți pici, cu chirpici!

Intrarea este liberă.

Înscrierile pentru atelier se pot realiza prin e-mail la adresa georgiana.c.vlahbei@gmail.com până la data de 12 noiembrie 2015 (atelier destinat grupei de vârstă 8 – 12 ani).

„Case-n casă” este un proiect de carte-laborator ce-și propune o incursiune interactivă, pe mai multe voci, în universurile reale și posibile ale casei, pornind de la dialogul dintre locuința țărănească și cea urbană. Proiect co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, apărut la Editura Martor 2015 a Muzeului Național al Țăranului Român. Parteneri în proiect: Ordinul Arhitecților din România și Asociația „de-a Arhitectura”.

*

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere.ro, TV City, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, ziare.com, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, 24Fun, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artout.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.iqool.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.gratuitor.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin, www.mediaiq.ro.

Număr de vizualizări :621


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro