Jeff Kinney lansează volumul 10 din seria „Jurnalul unui puşti”, la București

nov. 27th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Duminică, 6 decembrie 2015, ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României, în Atrium (holul central al bibliotecii), va avea loc o întâlnire cu autorul îndrăgitei serii „Jurnalul unui puşti”. Jeff Kinney vine la București, între 5-7 decembrie 2015, împreună cu echipa de la Abrams Books. Evenimentul face parte din OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, turneu mondial de promovare al volumului 10 al seriei, intitulat ”Ca pe vremuri”, publicat în luna noiembrie de editura ARTUR, în traducerea Andrei Matzal. Turneul este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare și include 15 orașe de pe 5 continente.

Întâlnirea va dura două ore, iar intrarea este liberă. Accesul la eveniment se poate face începând cu ora 9:30. Autorul va prezenta seria de cărți, apoi va răspunde întrebărilor fanilor săi. După prezentare, autorul va sta la dispoziția copiilor, pentru o sesiune de autografe. Pentru cele 200 de locuri pe scaune, fanii sunt rugați să-și anunțe prezența prin e-mail, la adresa jup10@editura-art.ro.

În aceeași zi, începând de la ora 12:00, Biblioteca Națională a României a pregătit o serie de evenimente conexe în jurul seriei „Jurnalul unui puști”, la sala pentru copii și tineret și la American Corner. Copiii vor putea descoperi secretele scrierii unui jurnal, se vor delecta cu benzi desenate și vor afla mai multe lucruri despre istoria acestora.

Jeff Kinney este cu siguranță cel mai celebru și cel mai important autor de cărți pentru copii ai ultimilor zece ani. Seria „Jurnalul unui puști”, care reușește să îmbine într-un mod creativ și haios benzile desenate și scriitura tip jurnal, și-a făcut milioane de fani pe tot globul, din Statele Unite ale Americii până în Japonia sau India. Cifrele și popularitatea seriei stau mărturie în acest sens: 150 milioane de exemplare din serie vândute în 51 de țări din toată lumea, 500.000 exemplare vândute doar în România!

În 2009, Jeff Kinney este ales de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalități din lume, între 2010-2012 sunt ecranizate primele trei volume ale seriei „Jurnalul unui puști”. În 2015, autorul începe unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare de carte, turul mondial OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, la care au participat deja zeci de mii de copii care au reușit să-l cunoască pe autorul lor preferat. Pare că nimic nu poate sta în calea succesului fenomenal al lui Greg Heffley, iar copiii sunt fascinați de peripețiile acestuia și se regăsesc în fiecare pagină, chiar dacă locuiesc în diferite părți ale lumii.

Dincolo de granițe, de diferențe culturale sau de obiceiuri, Greg Heffley îi conectează și îi aduce într-un loc comun pe toți copiii. Iar aceștia mai că nu pot să se dezlipească de paginile cărților și ajung, aproape de necrezut, să fie îndrăgostiți de lectură.

Jurnalul unui puști este formula magică prin care foarte mulți copii se apucă de citit!

Detalii despre seria „Jurnalul unui puşti”: www.editura-art.ro/autor/kinney-jeff

Parteneri: Biblioteca Națională a României, Cartepedia.ro, Asociația Flower Power, Hilton Athénée Palace, Librăriile Diverta, Grupul Librarium, Ordinul povestitorilor, Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, Inmedio. Avenor College, Radio ItsyBitsy, Hyperliteratura, Bookaholic, Bookblog, Semne bune, Totul despre mame.


Număr de vizualizări :881


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro