Archive for noiembrie 2015

Horațiu Mălăele expune ”Graficaturi” și joacă ”Sunt un orb”, la Târgu Jiu

nov. 30th, 2015 | By
Horațiu Mălăele expune ”Graficaturi” și joacă ”Sunt un orb”, la Târgu Jiu

Luni, 30 noiembrie 2015, de la ora 18.00, în incinta Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu va avea loc o întâlnire a publicului cu artistul Horațiu Mălăele. Cu această ocazie va fi vernisată expoziția ”Graficaturi”, urmată de o reprezentaţie a deja emblematicului spectacol ”Sunt un orb”. Acesta a luat naştere ”din nevoia artistului Horaţiu Mălăele de a împărtăşi pu­blicului poe­ziile pe care le-a îndrăgit din copilărie până la vârsta maturităţii, ofe­rin­du-le noi valenţe prin interpretarea sa originală.”(jurnalul.ro). Organizator: Asociația Refugiul Urban, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”, și cu Primăria Muncipiului Târgu Jiu, prin Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” Târgu Jiu. Expoziția poate fi viziată în perioada 1 decembrie 2015 – 15 ianuarie 2016, la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”. Intrarea la evenimentul de deschidere se face pe bază de invitație.



Expoziția ”Mari personalități ale Marii Uniri”, la ICR New York

nov. 29th, 2015 | By
Expoziția ”Mari personalități ale Marii Uniri”, la ICR New York

Cu ocazia Zilei Naționale a României, la sediul Institutului Cultural Român din New York poate fi vizionată, în toată luna decembrie 2015, expoziția intitulată “Mari personalități ale Marii Uniri”, compusă din reproduceri fotografice după portrete și documente istorice reprezentative pentru memorabilul eveniment al unirii tuturor provinciilor românești, proces istoric încununat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 (s. n.). Cuprinzând facsimile după documente fundamentale din 1918 – ca Hotărârea Sfatului Țării de la Chișinău, din 27 martie/9 aprilie, de unire a Basarabiei cu România; Moțiunea adoptată, la Cernăuți, în 15/28 noiembrie, de Congresul General al Bucovinei privind unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu Țara-Mamă; Rezoluția adoptată de Adunarea Națională de la Alba Iulia, din 18 noiembrie/1 decembrie, prin care s-a decretat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului cu România -, expoziția pune, totodată, accentul pe factorul uman, evidențiind figuri ilustre ale elitelor culturale, religioase, politice și militare care au militat activ și au acționat decisiv pentru înfăptuirea statului național unitar român. Aceste personalități de vârf ale generațiilor contemporane cu Marea Unire au fost exemplare pentru eforturile și sacrificiile de tot felul ale întregului popor român pentru împlinirea unui vechi ideal național.



Ardian-Christian Kuciuk, laureat al Premiului Academiei Kult din Tirana

nov. 29th, 2015 | By
Ardian-Christian Kuciuk, laureat al Premiului Academiei Kult din Tirana

La 7 noiembrie 2015, la Palatul Congreselor din Tirana, în cadrul Galei transmise în direct de Televiziunea publică Albaneză, prestigioasa Academie KULT a premiat 13 artiști albanezi din diferite domenii ale artei. Premiul „Cartea / Autorul Anului” i-a fost acordat scriitorului bilingv Ardian-Christian Kuciuk pentru romanul „Home”, publicat în 2014 de Editura PA din Prishtina.



Radu Paraschivescu devine Librar pentru o zi

nov. 28th, 2015 | By
Radu Paraschivescu devine Librar pentru o zi

Miercuri, 2 decembrie 2015, de la ora 19:00, Radu Paraschivescu s-a hotărât să le dedice o zi exclusiv lor, cărților, devenind Librar pentru o zi la Librăria Bizantină. De la ”Ghidul nesimțitului” la ”România în 7 gesturi”, la care se adaugă romane pline de intensitatea trăirilor și naturalețea exprimării, cărțile lui Radu Paraschivescu vorbesc despre o Românie plină de defecte și splendoare. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.



Concertul simfonic „Fantastica”, la Opera Naţională Bucureşti

nov. 27th, 2015 | By
Concertul simfonic „Fantastica”, la Opera Naţională Bucureşti

Duminică, 29 noiembrie 2015, de la ora 19:00, Opera Naţională Bucureşti prezintă, în cadrul programului de evenimente speciale, două lucrări reprezentative pentru romantismul muzical, și anume concertul pentru violoncel şi orchestră în Si minor op. 104, B.191 de Antonin Dvořák şi celebra simfonie op. 14, intitulată „Simfonia fantastică”, de Hector Berlioz. Concertul se bucură de participarea a doi invitaţi speciali, dirijorul Radu Popa de la Filarmonica „Banatul” din Timişoara şi tânărul violoncelist Ştefan Cazacu.



AgențiadeCarte.ro, premiată la Târgu Jiu în cadrul Galei Recunoștinței Comunității

nov. 27th, 2015 | By
AgențiadeCarte.ro, premiată la Târgu Jiu în cadrul Galei Recunoștinței Comunității

Primăria Târgu Jiu organizează în premieră Gala Recunoştinţei Comunităţii, proiectul AgențiadeCarte.ro fiind premiat pentru promovarea la nivel național a evenimentelor culturale desfășurate în orașul lui Brâncuși. Gala va avea loc marţi, 1 decembrie 2015, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” și, potrivit viceprimarului Adrian Tudor, ”se doreşte a fi un gest de mulţumire adus de conducerea oraşului acelor persoane care au făcut lucruri remarcabile pentru cetăţenii din Târgu Jiu şi nu numai. Astfel, primarul Florin Cârciumaru le va oferi plachete şi înscrisuri de apreciere acelor persoane, care voluntar, au ajutat în vreun fel la îmbunătăţirea mai multor aspecte ale vieţii din Târgu Jiu.” Premiul pentru AgențiadeCarte.ro va fi primit de către jurnalista Dorina Cioplea, târgujiancă la origine.



”Iubitul meu…Leonard”, la Teatrul Arte dell’ Anima

nov. 27th, 2015 | By
”Iubitul meu…Leonard”, la Teatrul Arte dell’ Anima

Joi, 3 decembrie 2015, ora 20:00, la Teatrul Arte dell’ Anima (Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București), va avea loc spectacolul ”Iubitul meu…Leonard”. Un spectacol despre Omul Leonard Cohen și fascinanta sa operă. AgențiadeCarte.ro este partener media al teatrului.



Festivitatea de decernare a ”Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române”, ediția a VII-a

nov. 27th, 2015 | By
Festivitatea de decernare a ”Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române”, ediția a VII-a

Vineri, 4 decembrie 2015, ora 18.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române (M.N.L.R.) vă invită la Festivitatea de decernare a ”Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române” , ediția a VII-a. Evenimentul va avea loc în Salonul „Carol I” al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Strada Dem I. Dobrescu nr. 1). Invitat special: Cvartetul Chromatic – Alexandra Rogalski (vioara 1), Clara Mihai (vioara 2), Ovidiu Achim (violă), Emese Achim (violoncel). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.



Jeff Kinney lansează volumul 10 din seria „Jurnalul unui puşti”, la București

nov. 27th, 2015 | By
Jeff Kinney lansează volumul 10 din seria „Jurnalul unui puşti”, la București

Duminică, 6 decembrie 2015, ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României, în Atrium (holul central al bibliotecii), va avea loc o întâlnire cu autorul îndrăgitei serii „Jurnalul unui puşti”. Jeff Kinney vine la București, între 5-7 decembrie 2015, împreună cu echipa de la Abrams Books. Evenimentul face parte din OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, turneu mondial de promovare al volumului 10 al seriei, intitulat ”Ca pe vremuri”, publicat în luna noiembrie de editura ARTUR, în traducerea Andrei Matzal. Turneul este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare și include 15 orașe de pe 5 continente.



Lansare de carte: ”Revoluția EMDR. Schimbă-ți viața amintire cu amintire”, de Tal Croitoru

nov. 27th, 2015 | By
Lansare de carte: ”Revoluția EMDR. Schimbă-ți viața amintire cu amintire”, de Tal Croitoru

Duminică, 6 decembrie 2015, orele 12.00, la Journey Pub, în sala Up Above (Piața Romană, str. George Enescu nr. 25), va avea loc lansarea cărții ”Revoluția EMDR. Schimbă-ți viața amintire cu amintire”, de Tal Croitoru. Lansarea beneficiază de o prezentare interactivă la care vor fi prezenți notabili specialiști în terapia traumei și în metoda EMDR. Invitați: Maria Magdalena MACARENCO – psihoterapeut EMDR, psiholog clinician; conf. dr. Diana Lucia VASILE – fondatoarea ISTT, psihoterapeut; Florentina MANDOC – psiholog clinician, terapeut EMDR în formare; Andrei DUMITRESCU – psihoterapeut.