Vineri, 30 septembrie 2015, de Ziua Internațională a Traducătorului, la aproape 85 de ani, cunoscuta scriitoare și traducătoare NORA IUGA a primit Crucea de Merit a Republicii Federale Germania pentru contribuții deosebite aduse culturii germane, după ce a primit premiul Academiei Germane pentru Poezie și Limbă.
Așa cum se știe, la vârsta de 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar. Traducătoare a unor cărți importante din literatura de limbă germană contemporană, semnate de Herta Müller, Elfride Jelinek,Günter Grass, Aglaja Veteranyi, Oskar Pastior, ce au primit ulterior Premiul Nobel.
„Excelenţa Voastră Domnule Ambasador, Werner Hans Lauk
Stimate Doamne, Stimaţi Domni,
Dragi prieteni,
Mi-a luat ceva timp până am realizat cum ar trebui să sune un cuvânt de mulţumire a la carte. Dar, imediat, s-a ivit o nouă întrebare: să vorbesc liber, sau să citesc? Ce îţi asigura mai mult succes de public? Toată familia mea a fost formată din artişti de scenă. Nu mi-a plăcut niciodată să cant în cor. Vreau mereu să fiu altfel. Trăsătura asta poate reprezenta un risc. Oamenii de felul acesta nu sunt iubiţi de obicei. Aşa îmi explic de ce singurul cuvânt de mulţumire care m-a impresionat peste măsură a fost textul genial al Elfriede Jelinek care, trebuie să recunoaştem, nu prea avea nici o legătură cu un cuvânt de mulţumire. Acel text e mai degrabă relatarea unei altercaţii a scriitorului cu limba sa. Scena descrisă înfăţişează furia stăpânului părăsit de căţeaua lui infidelă. E vorba, aşadar, de drama scriitorului înşelat de propriul său limbaj. Fireşte că veţi întreba de ce am recurs la exemplul ăsta în cuvântul meu de mulţumire. După toate încercările de a mă apropia de ţinta urmărită, v-aţi dat seama cu siguranţă că această costumaţie, mă refer acum la limbajul folosit în asemenea ocazii, e incomod pentru un poet, ca un corset. Ar fi trebuit să mă obişnuiesc cu asta. Până acuma am primit destule premii, chiar şi marele premiu Gundolf, acordat de Academia pentru Limbă şi Poezie-Darmstadt, tot o recunoaştere a meritelor mele în promovarea literaturii germane.
Acum, când v-am spus atâtea lucruri despre mine, vă privesc ca şi când aţi face parte din familia mea. Acest lucru poate fi uneori dezavantajos. La trecerea graniţei trebuie să fii mereu atent. Tentaţia confesiunilor poate de multe ori să dea greş.
În general, decernările de premii la care am asistat, cuvântul de mulţumire părea complet impersonal, ca o ţinută obligatorie, lipsită de fantezie, asemenea unui deşert fără vegetaţie. Aveam impresia că aud un “mulţumesc” monoton, neîntrerupt: “îi mulţumesc Preşedintelui, juriului, lectorului, dirigintelui, sponsorilor fireşte, mamei, tatălui, bunului Dumnezeu, duhului sfânt, sfintei familii, şi aşa mai departe!”
Sper să nu-mi luaţi în nume de rău tonul colocvial, mi-am permis să vorbesc aşa cum scriu: direct, deschis, total neconvenţional, cum ar trebui să ne adresăm unor oameni inteligenţi, spirituali, plini de umor, fiindcă doar atunci, când te arăţi aşa cum eşti, vei fi văzut.
Trebuie să recunosc că niciodată în lunga mea viaţă nu am visat să fiu considerată de cineva drept o “excepţie”. Cei peste 35 de scriitori, traduşi de mine din literatura de limbă germană, printre care 3 premianţi Nobel: Gunter Grass, Elfriede Jelinek şi Herta Muller, toţi înainte de a fi laureaţi, m-au ţinut într-un fel în viaţă.
Nicodată nu mi-aş fi imaginat că aş merita pentru această muncă o răsplată. Cu atât mai puţin o Cruce de Merit. Pe atunci nici nu-mi trecea prin minte că ar exista aşa ceva şi mai ales că o voi primi în dar din partea germanilor.
Opt ani am avut interdicţie de publicare şi traducerile au fost în acea perioadă singurele cărţi în care capacitatea mea creatoare a avut voie să se exprime. Această recunoaştere a muncii mele, mai bine zis, a nesecatei pofte de scris, îmi dă curaj să merg mai departe, spre a elibera gândurile care au mai rămas vii în captivitatea creierului meu, ca să le dăruiesc lumii.
Pentru această înaltă apreciere a creaţiei mele, îi mulţumesc Preşedintelui Republicii Federale Germania Domnul Joachim Gauck, Excelenţei Voastre Domnule Ambasador Werner Hans Lauk, colaboratoarelor Dumneavoastră Doamnele Lazăr şi Glaz care au avut multă răbdare cu mine.Tuturor prietenilor şi cunoscuţilor, veniţi de dragul meu la Bucureşti din Germania, sau Elveţia, din Sibiu, Braşov, sau din Galaţi, majoritatea scriitori, cu o excepţie: fiul meu Tiberiu Almosnino care e balerin, singurul rămas din familia mea care nu mai există. După Nietzsche, dansul e poezie. Nietzsche iubea dansul şi a fost un poet uriaş. Eu îl iubesc pe Nietzsche.
”Revenons a nos moutons” a spus maître Pathelin. Dar, să revenim la cuvântul de mulţumire. Înainte de toate, îi mulţumesc acestei Germanii controversate şi poporului ei, iubită şi contestată în acelaşi timp, admirată până la idolatrie şi alteori considerată “înspăimântătoare” ca îngerul lui Rilke. Le mulţumesc tuturor germanilor care m-au găsit demnă de aprecierea lor. Iată, am impresia că în această sală se află mai mulţi germani decât români. Aşadar, nu mă înşel când afirm că germanii sunt prietenii cei mai statornici şi de încredere din lume. Sau, nu cumva o fi bunicul meu, munchenezul Heinrich Schmidt, de vină că germanii mă iubesc?!”, a spus Nora Iuga în Cuvântul de mulţumire, cu ocazia acordării Ordinului Crucea de Merit în rang de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.
(Foto arhiva: Angela Baciu)
