spot_img

Grigore Leșe, de Zilele Pro Vita, la Iași

Luni, 9 noiembrie 2015, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași va avea loc evenimentul artistic „Horea, înger păzitor și ispită”, cu participarea lui Grigore Leșe. Concertul este organizat de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor în parteneriat cu Asociația Familia Tradițională, în cadrul ediției a V-a a Zilelor Pro Vita Iași – Rolul și importanța tatălui în familie (3 – 9 noiembrie 2015).

Un moment cu totul deosebit în cadrul acestui eveniment cultural va fi lansarea, în premieră la Iași, a celui de-al doilea volum autobiografic „Horea în grumaz, înger păzitor și ispită” a artistului Grigore Leșe.

Evenimentul își propune, pe de o parte, să promoveze valori autentice, tradiționale românești, iar pe de altă parte, să sprijine în mod concret pe cei aflați în nevoie. În acest sens, sumele strânse din vânzarea biletelor vor fi direcționate către 1385 de copii din județele Iași, Botoani și Neamț, asistați de către Departamentul Pro Vita prin Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian.

Acest program are ca obiective promovarea exemplelor frumoase de familii numeroase și sprijinirea concretă a celor care au nevoie de ajutor. Principalele arii de intervenție ale Departamentului Pro Vita prin Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian sunt: susținerea la studii a tinerilor care doresc să continue liceul, acordarea de sprijin material axat pe nevoi specifice, organizarea de campanii umanitare periodice.

Pentru mai multe informații legate de evenimentul cultural – artistic „Horea, înger păzitor și ispită”  puteți accesa site-ul:www.provitaiasi.ro. Biletele costă 75 de lei și pot fi achiziționate de la Librăria Doxologia (Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.14, Iași) sau sunând la unul din următoarele numere de telefon: 0746 936 969 sau 0753 427 358.

Programul complet al Zilelelor Pro Vita Iași, ediția a V-a

Marți – 3 noiembrie, Aula Mihai Eminescu – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, ora 18.00:

–  ConferințaDezvoltare profesională vs Dezvoltare parentală?” (Invitat: Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, București) – Intrare liberă;

–  Vernisajul expoziției itinerante de fotografieDin tată-n fiu” (Clubul Fotografilor Iași: Constantin Ciofu și Paul Pădurariu) – Intrare liberă

Miercuri – 4 noiembrie, Colegiul Sf. Nicolae, ora 19.00:

– Seara artistică de muzică folk și teatru – Intrare liberă

  • Invitați: Trupa Descântec, Trupa Icarus (Suceava), Leonard Luția și Cezara Damian&Trupa de teatru

Vineri – 6 noiembrie, Librăria Cărturești – Palas Mall, ora 17.00:

– Eveniment Pr. Ioan Paveliuc – tatăl meu, modelul meu” (Invitat: Dna Angela Paveliuc Olariu) – Intrare liberă

Sâmbătă – 7 noiembrie, Librăria Cărturești – Palas Mall, ora 13.00:

–  Atelierul de lucru „Evitarea crizei de cuplu” (atelier în limba engleză)

  • Invitat: Pr. Diac. Stephen Holley (SUA) – Participarea la atelier este posibilă doar cu înscrierea prealabilă la adresa de e-mail departament.provita@gmail.com. Participanții trebuie să trimită următoarele informații: Nume, prenume, vârsta. Nu se percepe nici o taxă de înscriere.

Luni – 9 noiembrie, Casa de Cultură a Studenților Iași, ora 18.00:

–  Concert și lansare de carte „Horea, înger păzitor și ispită” (Invitat: Grigore Leșe). Biletele costă 75 de lei și pot fi achiziționate de la Librăria Doxologia (Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.14, Iași) sau sunând la unul din următoarele numere de telefon: 0746 936 969 sau 0753 427 358.

Zilele Pro Vita reprezintă un ansamblu de evenimente dedicate, în fiecare an, unor teme pro vita de interes general. „Rolul și importanța tatălui în familie” a fost aleasă ca temă a ediției din acest an. De ce a fost aleasă această temă? Pentru că:

  • tatăl trebuie să fie implicat (și, de asemenea, să fie lăsat să se implice) în aceeași măsură ca și mama în creșterea și educația copiilor; bărbații trebuie să fie factori proactivi în dezvoltarea copiilor lor;
  • există o complementaritate între bărbat și femeie inclusiv în ceea ce privește familia, iar această realitate trebuie evidențiată astfel încât rolurile din sânul ei să fie neștirbite și asumate pe deplin;
  • obiectivul principal al familiei este formarea de caractere și oameni buni, pregătiți pentru a face față vieții; această formare se realizează mai ales prin dragostea părinților direcționată atât către copii cât și unul către altul;
  • familia este compusă în mod natural dintr-o mamă și un tată, femeie și bărbat, relația de dragoste și înțelegerea dintre cei doi fiind resursa cea mai importantă pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor;
  • prezența unui model masculin pozitiv în familie are un impact semnificativ în crearea personalității copiilor și asupra modului în care ei își percep viața și își proiecteaza visurile, aspirațiile și dorințele de devenire;
  • de multe ori tatăl este săvârșitorul moral al unui avort, prin indiferența sau violența sa. Bărbatul trebuie să înțeleagă că prima sa datorie este să-și apere membrii familiei, inclusiv pe cei nenăscuți;
  • conceptul de dezvoltarea familială trebuie inclus și asumat de orice familie ai cărei membri sunt preocupați de dezvoltare lor personală și profesională.

Parteneri Zilele Pro Vita 2015: Asociația Familia Tradițională, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Youth Association for personal Development and Innovative Programs, Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” Iași, Clubul Fotografilor Iași, Colegiul Sfântul Nicolae Iași, Librăria Cărturești, Inbox Design, Doxologia Media.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508