Lansări-eveniment: Nicolae Breban, ”Jocul şi fuga”/ Aura Christi, ”La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore”
oct. 12th, 2015 | By admin
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați a organizat joi, 8 octombrie 2015, la ora 17:00, la Salonul Literar „Axis Libri“, o lansare-eveniment. În atenţia celor peste două sute de scriitori, profesori, studenţi şi iubitori de carte, pe parcursul a mai bine de două ore, s-a aflat romanul inedit, lansat în premieră absolută, ”Jocul şi fuga” de Nicolae Breban, ”Singura cale”, Ediţia a II-a (Editura Contemporanul, 2015), semnat de acelaşi romancier, volumul de poezie şi proză autobiografică, eseu şi însemnări, ”La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore/ Sfera frigului. Din infern, cu dragoste”, de Aura Christi, apărut la Editura Rediviva din Milano, în traducerea Mariei Floarea Pop, şi lansat de curând în cadrul unui turneu în Italia, şi În imperiul unei… fraze de Efim Tarlapan. Lansările desfăşurate în Sala de lectură „Mihai Eminescu“ şi moderate de profesorul şi scriitorul Theodor Parapiru și de dr. Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, s-au transformat într-o dezbatere axată pe identitatea românească şi renaşterea naţiunii române prin cultură.