”Evreii şi cuvintele”, un eseu inedit de Amos Oz şi Fania Oz-Salzberger

oct. 19th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 21 octombrie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc  o întâlnire cu Madeea Axinciuc, Andrei Oişteanu şi Andrei Cornea prilejuită de lansarea cărţii ”Evreii şi cuvintele”, un eseu inedit semnat de Amos Oz şi de fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger. Moderatorul acestei seri este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Alternând comentariul textelor sacre evreieşti cu analiza fină şi plină de umor a istoriei acestui popor aflat într-o eternă chestionare a propriei identităţi, a naturii legăturii omului cu Dumnezeu şi a relaţiei dintre oameni, volumul ”Evreii şi cuvintele” aduce la lumină, cu farmec şi elocinţă, poveşti uitate din Marea Istorie.

Sub forma unui eseu care are la bază un dialog între Amos Oz şi fiica sa, Fania Oz-Salzberger, volumul de faţă pune de fapt problema identităţii evreieşti, demontând clişee şi preconcepţii şi sintetizând câteva dintre trăsăturile esenţiale ale istoriei evreilor. Minuţios documentată, cartea nu devine greoaie datorită supletii argumentării şi ideilor, condimentate cu un umor savuros: fie că este vorba despre figuri exemplare de rabini, despre o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potenţialul autor feminin al Cântării Cântărilor, ori despre importanța educaţiei şi iniţierii timpurii a copiilor în tainele textelor sacre, ea păstrează aceeaşi formulă alertă şi palpitantă până la sfârşit.

Diversitatea informaţiilor, paginile scrise cu o atitudine lipsită de înverşunare fac din ”Evreii şi cuvintele” o lectură esenţială nu numai pentru cei interesaţi de istoria şi înţelepciunea evreiască, ci şi pentru cititorii pasionaţi de eseuri culturale care păstrează balanţa între efervescenţa ideilor şi exprimarea ponderată a acestora.

„O carte originală şi cutremurătoare, Evreii şi cuvintele reuşeşte să adune laolaltă mai mult de cinci mii de ani de rugăciuni, cântece, poveşti, dispute, elogii, blesteme şi glume în geamantanul unei cărţi subţiri, palpitante de… ce anume? Istorie? Antropologie? Critică literară? Teologie? Toate acestea şi chiar mai mult. Este o carte minunată.“ (Jonathan Safran Foer, autorul bestsellerurilor Totul este iluminat şi Extrem de tare şi incredibil de aproape)

AMOS OZ (n. 1939) este cel mai important prozator și eseist israelian.  Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). După succesul internaţional al romanului Soţul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013), scriitorul continuă să publice cărţi de ficţiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012),Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârşită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viaţă şi moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viaţă campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). Semnează eseuri literare, culturale şi politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuieşti un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011). În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii şi cuvintele. Opera sa e tradusă în peste 40 de limbi. Printre cele peste 30 de premii şi distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Număr de vizualizări :515


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro