Titluri de excepție, semnate de Wayne Dyer, la Editura Paralela 45

sept. 2nd, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Editura Paralela 45 anunță o reducere de preț de 30% la două titluri de excepție semnate de „părintele motivației” și inițiatorul mișcării de „self-development” , Wayne Dyer: ”Fără scuze! Năravul din fire…are lecuire!” și ”Dorințe îndeplinite. Cum să stăpânim arta de a ne manifesta”.

”Fără scuze! Năravul din fire…are lecuire!”

În paginile acestei cărţi transformaţionale, dr. Wayne W. Dyer ne arată cum să ne schimbăm stereotipurile de gândire negative care ne-au împiedicat să ne trăim viaţa la cele mai înalte niveluri de succes, fericire şi sănătate.

”Dacă m-aş schimba, aş provoca drame familiale… sunt prea bătrân sau prea tânăr… sunt mult prea ocupat şi obosit… Nu-mi pot permite lucrurile pe care mi le doresc cu adevărat… Ar fi foarte dificil pentru mine să fac lucrurile în mod diferit… şi de când mă ştiu am fost aşa.”. Toate aceste gânduri pot părea adevărate, dar, de fapt, sunt doar nişte pretexte.

În această operă inovatoare, celebrul autor Wayne W. Dyer ne prezintă un compediu al ”cârjelor” conştiente sau inconştiente folosite practic de noi toţi, alături de modalităţi prin care putem să renunţăm la ele o dată pentru totdeauna. Vom învaţa cum să aplicăm întrebări specifice fiecărei scuze şi apoi să trecem mai departe prin treptele unei noi paradigme.

În ultimă instanţă ne vom da seama că nu există scuze pe care să merite să le apărăm, chiar dacă au făcut parte dintotdeauna din viaţa noastră. Iar bucuria de a fi scăpat de ele va rezona în întreaga ta fiinţă. Când vei elimina nevoia de a-ţi explica neajunsurile sau eşecurile, te vei trezi la viaţa visurilor tale.

”Dorinţe îndeplinite. Cum să stăpânim artă de a ne manifesta”.

”Cartea supremă a self help-ului”.- Woman Magazine

Tot ceea ce există acum a fost odată imaginat. Şi tot ce va exista de acum înainte va trebui ca mai întâi să fie imaginat.

„Dorinţe îndeplinite este o carte menită să te poarte într-o călătorie a descoperirilor, în care vei putea începe să-ţi foloseşti uimitoarele puteri interioare şi să-ţi creezi o viaţă în care tot ceea ce îţi doreşti poate deveni realitate. O carte dedicată artei de a-ţi îndeplini toate dorinţele.

Te invit să devii receptiv faţă de o idee cu totul nouă în ceea ce te priveşte. Încă de când ai ieşit din pântecul mamei, ai fost supus unor condiţionări culturale menite să te facă mulţumit de viaţa normală pe care o trăieşti, la nivelul conştiinţei tale obişnuite, care de obicei se rezumă la ceea ce se întâmplă să-ţi ofere viaţa. Ai fost determinat în foarte multe feluri să crezi că nu posezi înţelepciunea sau capacitatea de a ţi face dorinţele şi aspiraţiile să se manifeste şi să se îndeplinească.

Există un nivel al conştienţei la care poţi opta să trăieşti oricât doreşti, dacă te arăţi dispus să ţi schimbi conceptul de sine şi să nu te mai raportezi la tine ca la o fiinţă obişnuită, ci ca la una capabilă să-şi îndeplinească dorinţele.

Pe parcursul acestei cărţi, vom explora împreună tot ce am studiat, am învăţat, am asimilat, am practicat şi, da, am trăit eu însumi în ceea ce priveşte puterea de a mi materializa dorinţele.”

Număr de vizualizări :578


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro