spot_img

Conferința de parenting ”Echilibrul dintre limite și libertate”

Joi, 1 octombrie 2015, între orele 18:30 – 21:30, la Hotel Parliament (str. Izvor, nr. 106), Editura Herald vă invită la conferința de parenting, „Echilibrul dintre limite și libertate”, susținută de Oana Popa.

Viața de părinte poate fi foarte grea uneori. Copiii ne provoacă în permanență să ne depășim limitele făcând slalom printre toate responsabilitățile, grijile, durerile și temerile pe care le trăim îndeplinind acest rol. Părinți fiind, ne simțim de multe ori depășiți atunci când copiii sunt bolnavi, triști, furioși sau speriați, nu ascultă, nu își fac temele, se joacă prea mult timp la calculator sau refuză să ne vorbească.

Soluția nu este într-o rețetă, ci într-un fel de a fi!

Există un set de abilități pe care este bine să și le dezvolte un părinte.

Aceste abilități îl ajută să facă saltul de la un părinte plin de griji și probleme către un părinte echilibrat, împăcat cu sine și fericit, care se descurcă în toate situațiile de viață, indiferent de vârsta copilului său.

“Atunci când am descoperit aceste abilităţi mi-am dorit să le împărtăşesc tuturor parinţilor din România. Pentru că sunt foarte simple şi pentru că atunci cand sunt exersate o perioadă de timp, pot face minuni în relaţiile noastre. De aceea lucrez acum cu părinţi, copii şi profesori. Intenţia mea este aceea de a-i susţine pe fiecare dintre ei pentru a fi fericiţi, împliniţi, puternici şi încrezători şi pentru a evita durerea si frustrarea pe care le aduce necunoaşterea de sine.”  – Oana Popa, life coach si trainer de parenting.

Această conferință este pentru tine, dacă:

– te-ai săturat să ii spui de zeci de ori același lucru și să nu fii ascultat;

– nu știi cum să îți păstrezi calmul, să nu țipi și să nu pedepsești în clipele când copilul tău țipă, plânge și face doar ce vrea el;

– ești îngrijorat pentru că ai un copil fricos sau timid, care își face foarte greu prieteni și nu are încredere în el;

– bunicii îl răsfață prea mult și distrug toată disciplina pe care vrei tu să o impui;

– nu reușești să afli ce face la grădiniță sau la școală, pentru că nu vrea să îți spună nimic;

– nu poți stabili reguli pe care să le respecte, indiferent cât de multe pedepse sau recompense folosești;

– în cazul în care ai mai mulți copii, te simți depășit de certurile și bătăile lor zilnice, pe care încerci degeaba să le oprești;

– nu reuşeşti să te înţelegi cu educatoarea, învăţătoarea sau profesorii copilului tău;

– esti nemulţumit de modul în care copilul tău priveşte şcoala;

– relația cu partenerul sau partenera ta de viață este din ce în ce mai tensionată;

– tu şi partenerul/partenera ta de viaţă aveţi păreri foarte diferite în ceea ce priveşte educaţia copiilor şi aveti foarte multe discuţii din acest motiv;

– te simti foarte obosit/ă si nu vezi nici o șansă să te odihnești în perioada următoare;

– petreci prea puțin timp cu copilul tău şi atunci nu reuşeşti să te apropii de el;

– eşti părinte singur iar acest lucru aduce in viaţa ta foarte multă frustrare.

În cadrul acestei conferințe vei afla:

– cum să gestionezi situaţiile de criză ale copilului şi cum să îl ajuţi să treacă peste frustrare;

– cum să elimini tensiunile din familie, apărute din cauza stresului şi oboselii de după o zi de lucru sau de şcoală;

– cum să comunici cu copilul atunci când are emoţii puternice sau când îl doare ceva;

– cum să eviţi certurile şi supărările;

– cum să găseşti un echilibru între rolurile pe care le ai în familie;

– cum să îţi găseşti echilibrul emoţional în orice situaţie (mai ales atunci când copilul este bolnav şi are cea mai mare nevoie de tine).

De asemenea, vei afla şi:

– când şi cum se formează stima de sine a copilului;

– care sunt acele mesaje care îţi asigură o comunicare excelentă cu copilul tău;

– ce emoţii ascund întrebările şi cererile copilului tău;

– cum să devii prietenul de încredere al copilului tău;

– ce să faci când copilul este timid sau violent;

– ce să faci când copilul minte sau este prea visător.

Cine va susține această conferință?

Oana Popa este life&business coach, specializată în relațiile de cuplu și în  coaching-ul emoțional pentru copii și adulți, de către Institutul Gottman din Statele Unite. Are o experiență mare în antreprenoriat (a înființat și condus 4 companii) și pasiunea pentru relațiile dintre oameni a adus-o pe acest drum al dezvoltării personale. În prezent, ea organizează cursuri și workshop-uri utile în parenting și în relațiile de cuplu. Oana este coach în cadrul proiectului : “Zburd – Educație prin coaching”, fondator al clubului pentru părinți și copii “ Așii Veseliei” (www.asiiveseliei.ro ) și al blogului www.copiiminunati.ro. Îşi doreşte să aibă un impact major pozitiv în viaţa tuturor copiilor din România. Este mamă a doi copii, unul de 18 ani şi unul de 11 ani.

“ Este păcat să aflăm abia când suntem adulţi lucruri pe care, dacă le-am fi aflat în copilărie, viaţa noastră ar fi fost mult mai simplă şi mai fericită! Sunt convinsă că putem avea relaţii mult mai armonioase şi putem creşte copii mult mai încrezători, puternici şi iubitori, dacă ştim şi aplicăm câteva lucruri simple şi suntem conştienţi de emoţiile noastre.”

Este semnatară “GHIDULUI DE SUPRAVIEŢUIRE PENTRU PĂRINŢI”, un manual foarte util pentru părinţi şi viitori părinţi pe care îl poţi achiziţiona la conferinţă la preţul promoţional de 99 ron în loc de 149 ron.

Preţul conferinţei este 60 ron dacă achiţi în contul primit pe email sau 70 ron dacă achiţi la faţa locului.

Toate persoanele prezente la eveniment vor primi GRATUIT, pe mail, Ghidul „Care sunt factorii care duc la o relaţie dăunătoare cu copilul tău?”

Dacă îţi doreşti să te înscrii la conferinţă, completează formularul de înregistrare:

evoluamimpreuna.ro/evenimente/echilibrul-dintre-limite-si-libertate-cum-sa-construiesti-o-relatie-sanatoasa-cu-copilul-tau-conferinta-sustinuta-de-oana-popa-1-octombrie-bucuresti/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508