Archive for septembrie 23rd, 2015

Romfilatelia și marca poștală românească vă invită la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Strada de C’Arte

sept. 23rd, 2015 | By
Romfilatelia și marca poștală românească vă invită la cea de-a IV-a ediție a  Festivalului Strada de C’Arte

În perioada 24-27 septembrie 2015, la standul Romfilatelia nr. 5, în arealul statuii ecvestre a Regelui Carol I din fața Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, veți descoperi o amplă selecție de timbre, din numeroase domenii, coliţe, plicuri prima zi, cărţi poştale maxime, albume filatelice şi o colecţie impresionantă de produse speciale. Echipa Romfilatelia vă așteaptă cu mic și mare la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Strada de C’Arte, un eveniment binecunoscut în rândul tuturor iubitorilor de programe și produse culturale autentice.



Primăria Sectorului 2 susţine „Strada de C`Arte”

sept. 23rd, 2015 | By
Primăria Sectorului 2 susţine „Strada de C`Arte”

Festivalul „Strada de C`Arte” se desfăşoară la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, din Bucureşti, în perioada 23-27 septembrie 2015. „Sunt foarte bucuros că domnul primar Neculai Onţanu sprijină încă un proiect cultural şi educaţional. După cum se ştie, Primăria Sectorului 2 finanţează, de 9 ani deja, Premiile Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti şi evenimentele dedicate Zilei Limbii Române”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul programelor „Rampa de Jazz şi Poezie” şi „Cele mai frumoase poezii”, din cadrul festivalului „Strada de C`Arte”, ediţia 2015.



”Marşul lecturii”, la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania

sept. 23rd, 2015 | By
”Marşul lecturii”, la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania

Marţi, 6 octombrie 2015, ora 12.00, începe cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. Marele spectacol al cărţii are un prolog inedit: ”Marşul lecturii”. Festivalul Internaţional de Carte Transilvania va avea loc în perioada 6-11 octombrie 2015, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, şi este organizat de Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca. AgențiadeCarte.ro este partener media al festivalului.



“AER DE BUCUREŞTI” deschide Rampa de Jazz şi Poezie, în cadrul festivalului STRADA DE C’ARTE

sept. 23rd, 2015 | By
“AER DE BUCUREŞTI” deschide Rampa de Jazz şi Poezie, în cadrul festivalului STRADA DE C’ARTE

Joi, 24 septembrie 2015, ora 20:30, în cadrul celei de-a patra ediţii a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE, în Rampa de Jazz şi Poezie a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucureşti, va avea loc un concert-eveniment de lansare a proiectului editorial “AER DE BUCUREŞTI” de Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Mike Godoroja şi Mihai Zgondoiu, proiect editat de Asociaţia Euro CulturArt şi Editura Tracus Arte, cu sprijinul financiar al AFCN (Administraţia Fondului Cultural Român). Show-ul de blues & jazz va fi susţinut de Mike Godoroja & Blue Spirit. După concert, autorii cărţii şi protagoniştii celor două filme documentare AER DE BUCUREŞTI vor susţine o sesiune de autografe. “După proiectul 27.POEZIE DE BUCUREŞTI, din 2007, iată că reuşesc să coordonez şi să produc un nou proiect editorial – carte şi DVD, cu două filme documentare unicat! – dedicat Bucureştiului. Un Bucureşti în cinci prieteni, trei scriitori, un artist vizual şi un muzician de blues, cu care am trăit şi am visat un oraş interior, un spaţiu subiectiv din care poezia se extrage dintr-un flux al realităţii şi al nostalgiei. În priză directă şi în trei tururi, am scris un Renshi de Bucureşti, la cinci mâini. Un exerciţiu de scriere creativă pentru care ne pot invidia şi japonezii, şi bucureştenii de azi pe mâine. Veţi descoperi o muzică seducătoare de Bucureşti şi fotografii în alb-negru despre o realitate tot mai colorată. Veţi respira un altfel de AER DE BUCUREŞTI!”, a declarat Dan Mircea Cipariu, iniţiatorul şi coordonatorul proiectulului AER DE BUCUREŞTI.



O monografie a cuplului: “Străin în căsnicie”, de Emir Kusturica

sept. 23rd, 2015 | By
O monografie a cuplului: “Străin în căsnicie”, de Emir Kusturica

Volumul “Străin în căsnicie” a apărut în colecția Biblioteca Polirom, traducere din limba franceză şi note de Mădălin Roşioru, și este disponibil și în ediţie digitală.



Lansare de carte: ”Superscrieri: Drumul generației noastre”

sept. 23rd, 2015 | By
Lansare de carte: ”Superscrieri: Drumul generației noastre”

Miercuri, 30 septembrie 2015, ora 19.00, la Art Yourself Gallery (Clucerului 88), Fundația Friends for friends lansează cartea ” Superscrieri: Drumul generației noastre” și ” Expoziția de ciorne ale autorilor”. Antologia cuprinde 24 de materiale de non-ficțiune, purtând semnătura a 22 de autori români, unele dintre ele la prima lor apariție pe print.



Două concepte de design românesc, la VIENNA DESIGN WEEK

sept. 23rd, 2015 | By
Două concepte de design românesc, la VIENNA DESIGN WEEK

În perioada 25 septembrie – 4 octombrie 2015, zilnic între orele 10.00 şi 19.00, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena, în cadrul celei de-a noua ediţii a festivalului VIENNA DESIGN WEEK, pot fi vizitate două concepte expoziţionale inspirate de meşteşugurile din Delta Dunării: PLUG TO NATURE şi DELTACRAFT design + meșteșug. Vernisajul oficial este programat pe 27 septembrie 2015, ora 18.00, în prezenţa autorilor proiectelor. Invitatul special al serii este Ivan Patzaichin, care va prezenta alături de Teodor Frolu, partener al brandului PATZAIKIN şi vicepreședinte al asociaţiei, proiectele de dezvoltare durabilă de interes local și regional.



Scriitoarea Angela Baciu se va întâlni cu cititorii din Brăila, Tecuci, Focșani, Constanța și Craiova

sept. 23rd, 2015 | By
Scriitoarea Angela Baciu se va întâlni cu cititorii din Brăila, Tecuci, Focșani, Constanța și Craiova

Turneul de promovare a cărții de interviuri “Despre cum nu am ratat o literatură grozavă” de Angela Baciu, publicată la editura “Junimea” (Iași) continuă! Sunteți așteptați, în librării, unități de învățământ (școli, licee, universități), fundații, asociații. Vor avea loc întâlniri cu autoarea în orașele: Brăila, Tecuci, Focșani, Constanța, Craiova.



Festivalul Național de Poezie “Grigore Hagiu”, ediția a XXIII-a

sept. 23rd, 2015 | By
Festivalul Național de Poezie “Grigore Hagiu”, ediția a XXIII-a

În perioada 25 – 27 septembrie 2015, la Galați – Tg.Bujor, Societatea Scriitorilor “C.Negri” Galați, Reprezentanța Galați-Tecuci, Filiala Iași U.S.R, Revista de Cultură “Porto Franco”, Asociația Revistelor, Publicațiilor și Editurilor din România –ARPE, Universitatea “Apollonia” Iași, în colaborare cu: Primăria și Consiliul Local Galați, Primăria Orașului Tg.Bujor, Muzeul Județean de Istorie, Biblioteca orășenească Tg.Bujor vă așteaptă la Festivalul Național de Poezie “Grigore Hagiu”, ediția a XXIII-a. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul evenimentului.



Evenimente religioase, în Arhiepiscopia Iașilor

sept. 23rd, 2015 | By
Evenimente religioase, în Arhiepiscopia Iașilor

În perioada 25-27 septembrie 2015 vor avea loc, în Arhiepiscopia Iaşilor, mai multe evenimente religioase. Seria de evenimente va debuta vineri, 25 septembrie 2015, la Botoșani, cu întâlnirea „Tânărul Botoșănean”, care va avea tema „Tinerii de altădată – modele pentru tinerii de azi: Părintele Paisie Olaru și Părintele Cleopa Ilie”. La eveniment sunt așteptați peste 400 de tineri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, întâlnirea venind în continuarea Taberei de la Nemțișor și a celorlalte întâlniri mari organizate de asociații de tineret din zona Moldovei. Tinerii vor participa pe parcursul a trei zile la activităţi religioase, culturale, de cunoaştere și de recreere cu scopul de a dobândi noi prieteni, noi abilităţi şi puţin timp pe care să-l înveşnicească. Întâlnirea este organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Români – Filiala Botoșani, în colaborare cu Protopopiatul Botoșani.