spot_img

”Un minut de dans sau UF!!!” cu Gigi Caciuleanu, la Teatrul Mic

Sâmbătă, 3 octombrie și duminică, 4 octombrie 2015, orele 20.00, la Teatrul Mic, Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creaţie coregrafică, ”Un minut de dans sau UF!!!”.

Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. De altfel, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!” îi este dedicat „Măiastrei”, aşa cum o numeşte artistul pe Miriam Răducanu.  De fiecare dată spectacolul prezentat de „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” va fi diferit, aşadar, spectatorii pot reveni în seara următoare, ca sa vadă cu totul altceva.

În cele doua seri de spectacol, spectatorii vor putea admira alaturi de Gigi Caciuleanu şi Paul Ilea, pe Ana Vişan şi Andrei Iancu, doi tineri dansatori deosebit de talentati ai „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”.

“Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans, coregraful îl va re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii şi cuplul de dansatori, vor trebui să “facă faţă”, să se adapteze, în “stare de urgenţă”, fanteziei sale de moment. Vor memora partitura coregrafică şi bineînţeles cea muzicală, inventate ambele în ultima clipă, le vor integra şi interpreta, cât se poate de bine, pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma finală. La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi să-şi pună picioarele în apă rece pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, complet altceva. Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori “nebunului” proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, pentru a crea un minut de dans, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt. şi, prin urmare, fiecare spectacol va fi unic.  O re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator…Chinurile creaţiei pentru artişti! Uf !!! ”, declară Gigi Căciuleanu.

“E uşor să înveţi un rol şi apoi să-l interpretezi, dar noi vom inventa pe scenă un minut de dans, de fiecare dată altul. E multă nebunie în spatele unui minut da dans. Va fi un spectacol foarte personal şi foarte greu pentru mine!”, a declarat Gigi Căciuleanu despre noua sa creaţie coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”.

„Scena Teatrului Mic, pe care am debutat în urmă cu 50 de ani, e o scenă superbă. Spaţiul în care creezi e foarte important. Teatrul Mic are un public diferit, minunat. În acest spectacol, mă voi arăta acestui public aşa cum sunt, ca dansator şi «făcător» de dans. Acest minut de dans nu va fi «aranjat». Nu ştiu cum va fi. Sunt doi dansatori, compozitorul si autorul în acest spectacol. Un alt personaj va fi, însa, Mozart. Dacă spectacolul ar fi avut alt nume, ar fi fost «Mozart Bobârnac». Aş vrea ca Mozart să dea un «bobârnac», un impuls, acestui spectacol, aşa cum am primit şi eu odată unul, de la Miriam Răducanu ”, declară Gigi Căciuleanu.

„Ne vedem din nou, la mai puţin de un an de la premiera Fabrika, care a fost nu doar un succes, ci şi o mare bucurie. S-a deschis un drum, a fost făcut un pas, acum facem altul. Gigi Căciuleanu se traduce pe sine nu doar în dans, ci şi în vorbe. Gigi este şi un mare poet, iar mişcarea este pentru el şi artă exactă, şi poezie. Publicul va recunoaşte  semnătura lui  Căciuleanu în dansatorii săi, aşa cum a recunoscut amprenta lui Miriam Răducanu asupra lui Gigi însuşi ”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România , Moldova şi Bulgaria .

„Gigi Căciuleanu Romania Dance Company va aduce la Teatrul Mic un public foarte special. Acest spectacol va fi unul deosebit, si, ca urmare, este foarte important pentru noi. Întâlnirea pe care am avut-o cu Gigi pentru aceste două spectacole a fost ca o roată, o spirală a reîntoarcerii la tinereţe, la poezie”, a declarat Mihai Dinvale, directorul Teatrului Mic.

Muzica îi apartine “omului orchestră” Paul Ilea, căruia coregraful i-a cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care apoi să le dezvolte în felul său, cu cât mai multă “drăgăstoasă ireverenţă”. Pe scenă vor fi Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Ana Vişan şi Andrei Iancu, iar asistent coregrafie, Lelia Marcu – Vladu.

Producătorul spectacolului este Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic.

Parteneri: Radio România Cultural, România Liberă, RFI România, Şapte Seri, Port.ro, revista Accente, Kult Studio.

Biletele se găsesc la Teatrul Mic , în reteaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas, benzinăriile OMV şi Carrefour) şi online pe www.eventim.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508