Universitatea de Vară Izvoru Mureşului – a românilor de pretutindeni, ediţia a XIII-a

aug. 6th, 2015 | By | Category: Eveniment

În perioada 10-16 august 2015, se va desfășura a XIII-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Harghita. Evenimentul este organizat de Centrului Cultural Toplița, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (MAE), al Institutului Cultural Român şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

ICR, prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, susține participarea la această manifestare a 80 de lideri de asociații românești, personalități marcante din comunitățile românești din vecinătatea României și diaspora, precum și programul oferit de o serie de artiști din România. Tenorul Vlad Miriță, alături de Sebastian Stan și taraful său, vor interpreta cântece românești tradiționale, specifice mai multor zone etnografice (Ardeal, Oltenia, Muntenia, Basarabia, Timoc, Bucovina etc.). Va fi prezent, de asemenea, un ansamblul popular din Timocul sârbesc (NE Serbiei) care va susține o reprezentație de cântece și dansuri populare românești specifice zonei din care provin.

Ca și la edițiile precedente, printre invitații evenimentului se numără Președintele României, Primul ministru, comisiile care răspund de problematica românilor de pretutindeni în Parlamentul României, miniștri, analiști și jurnaliști, dar și tineri studenți.

Tema ediţiei din acest an este „ROMÂNIA ŞI ROMÂNII DE LA FRONTIERA UNIUNII EUROPENE ȘI NATO“. Vor fi dezbătute subiecte precum apropierea dintre Basarabia și România – evoluții geopolitice și interesul național românesc; drepturile minorităților românești din jurul frontierelor și din Balcani și relațiile bilaterale ale României cu statele respective – cazurile Serbia, Ucraina, Bulgaria; situația școlilor și a bisericilor românești din spațiul din jurul granițelor, ca factor de păstrare a identității etnice; politica partidelor parlamentare și a instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România; interesul național al României și interesele românilor de pretutindeni reflectate în presă, ș.a.

Participarea la lucrările Universității de Vară este liberă pentru cei interesați de temele dezbătute, posibilități de cazare existând la pensiunile din Izvorul Mureșului.

Începută cu peste 10 ani în urmă, ca o iniţiativă locală a societăţii civile din judeţele Harghita şi Covasna, în dorinţa de a atrage atenţia opiniei publice asupra pericolului deznaţionalizării românilor, Universitatea de Vară Izvoru Mureşului a devenit de la an la an mai importantă, reuşind să atragă din ce în ce mai mulţi participanţi şi implicit nume de marcă din viaţa politică şi culturală românească. Încă din al doilea an de existenţă a Universităţii de Vară, au participat, la cursurile privind istoria, cultura şi civilizaţia românească, 100 de elevi şi studenţi din Basarabia şi Bucovina, în felul acesta Universitatea fiind cunoscută şi de către comunităţile româneşti din vecinătate. La următoarele ediţii, s-au adăugat reprezentanţi ai comunităţilor din Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, SUA, Germania, pe lângă cele din Ucraina şi Republica Moldova. Ediţiile ulterioare au atras mai multe comunităţi româneşti, precum cele din Franţa, Italia şi Spania, alături de cele deja participante.

Număr de vizualizări :815


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro