Trei spectacole de teatru independent din Republica Moldova, la Underlcoud 2015

aug. 24th, 2015 | By | Category: Eveniment

Luni, 24 august 2015, de la ora 20:00, pe scena Sălii Horia Bernea se joacă, în cadrul festivalului de teatru independent (de orice) – Undercloud, primul spectacol din secțiunea „Focus Moldova“ – „Nekrotitanium“, în regia Luminiței Țîcu. Bazat pe romanul cu același titlu, scris de Mitoș Micleușanu și Florin Braghiș, „Nekrotitanium“ este o combinație perfectă între violență, sarcasm, prostie, moldovenism, răutate și alte caracteristici ale mioriticilor.

Monodrama Nekrotitanium“, o piesă marca „Planeta Moldova“

Scenariu de Luminița Țîcu după romanul cu același nume de Mitoș Micleușanu și Florin Braghiș

Interpretare: Alexandru Pleșca

Regie: Luminiţa Ţîcu

Scenografie: Adrian Suruceanu

Design grafic: Dragoș Popa

Actorul Alexandru Pleșca a fost nominalizat, în 2013, de către juriul UNITEM de la Chișinău, pentru acest rol, pentru cel mai bun actor al anului.

În zilele următoare, sunt programate celelalte două spectacole din Focus Moldova: „Sex & Perestroika“, în regia Luminiței Țîcu, marți, 25 august, de la ora 20:00, și „BASH/Piesele zilelor din urmă“, în regia lui Mihai Fusu, miercuri, 26 august, de la ora 20:00.

„Sex & Perestroika“ este realizat după romanul cu același titlu de Constantin Cheianu și balansează  între  document  şi  ficţional,  între  vuietul  surd  al  unui  afară nediferenţiat, pe care îl cercetează cu ochiul rece al observatorului, şi starea de surescitare a  individului  dependent  de  meandrele  vieţii  sale  intime,  între  perestroika şi sex.

„Sex & Perestroika“

Scenariu: Mihai Fusu și Luminița Țîcu după romanul cu același nume de Constantin Cheianu

Interpretare: Mihai Fusu

Regie: Luminița Tîcu

Video și sunet: Ian Onică

Design grafic: Dragoș Popa

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Spectacolul va fi programat pe scena Sălii Horia Bernea pe data de 25 august 2015, de la ora 20:00.

„BASH/Piesele zilelor  din  urmă“ este  o colecție  de trei  piese  –  „Ifigenia în Orem“, „O haită de sfinți“ și „Medeea redux“ –  trei confesiuni, care fac să te solidarizezi și, în același  timp,  să  urăști  personajele, fiecare dintre  ele  explorând complexitatea răului din viața de zi cu zi.

„BASH/Piesele zilelor din urmă“ de Neil LaBute

Traducere: Vlad Massaci și Mihaela Sîrbu

O colecție de trei piese – „Ifigenia în Orem“, „O haită de sfinți“ și „Medeea redux“ – fiecare dintre ele explorând complexitatea răului din viața de zi cu zi. Prima și ultima piesă sunt inspirate din mitologia antică greacă, în special din Euripide.

Personaje:

„Ifigenia în Orem“: Tânărul – Ghenadie Gîlcă

„O haită de sfinți“: Sue – Diana Decuseară-Onica; John – Alexandru Pleșca

„Medeea redux“: Femeia – Olesea Sveclă

Regie: Mihai Fusu

Video: Silvia Mârzenco

Design graphic: Dragoș Popa

Spectacolul va fi programat pe scena Clubului Țăranului pe data de 26 august 2015, de la ora 20:00.

Începând de anul acesta, fiecare ediție a festivalului internațional de teatru Undercloud va fi dedicată perimetrului teatral dintr-o singură/unică țară, prezentă în festival cu mai multe producții artistice. Ediția 2015 este dedicată Republicii Moldova.

Irina Ionescu, teatrolog, curatorul Focusului Undercloud 2015: „Ediția 2015 este dedicată Republicii Moldova, reprezentată de laboratorul teatral Foosbook de la Chișinău, care prezintă un teatru non-conformist, fiind interesat de performanța actoricească, de textele contemporane, de teatrul document. Am ales Republica Moldova pentru că ni s-a părut absolut firesc să inaugurăm Focusul Underlcoud cu producții de teatru de peste Prut. Am avut mai multe opțiuni în alegerea companiei pe care să o invităm, dar în urma documentării am ales Foosbook, pentru regizoarea Luminița Țîcu și pentru actorii Mihai Fusu și Alexandru Pleșca. A contat foarte mult, de asemenea, calitatea textelor pe care sunt realizate spectacolele, texte foarte diverse între ele – Planeta Moldova: Mitoș Micleușanu și Florin Braghiș, Constantin Cheianu și Neil LaBute, acesta din urmă binecunoscut deja de multă vreme publicului bucureștean. A contat de asemenea faptul că spectacolele propun mai multe inovații la nivel regizoral.“

Undercloud 2015 se desfășoară sub sigla programului european EFFE 2015-2016 – Europe for Festivals, un important certificat internațional atribuit de către Comisia Europeană și Asociația Festivalurilor din Europa. Undercloud este singurul festival internațional de teatru independent din România care a primit această distincție. Festivalul nostru a primit această importantă distincție ca urmare a cooperării internaționale în domeniul artelor spectacolului pe care a propus-o (începând cu ediția de anul trecut) și pe care o susține în continuare.

Detalii despre programul Undercloud 2015 găsiţi pe site-ul oficial al festivalului: www.undercloud.ro.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul www.bilete.ro (link direct www.bilete.ro/cauta.asp?cauta=undercloud) sau de la InfoPoint-ul Undercloud, din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român. Prețul unui bilet este de 35 RON.

Ofertă: Cumperi un bilet și primești unul gratis!

Un bilet cumpărat cu un card Raiffeisen îți oferă un al doilea bilet gratis. Oferta se dedică doar spectatorilor care vor opta pentru plata fără cash, la Info Point-ul Undercloud, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român (MȚR).

Număr de vizualizări :697


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro