Orchestra Română de Tineret începe repetiţiile în sala mare de la ICR

aug. 27th, 2015 | By | Category: Eveniment

Luni, 31 august 2015, de la ora 11, Orchestra Română de Tineret începe seria repetiţiilor cu public în sala mare de la ICR. Intrarea este liberă.

Preşedintele ICR, Radu Boroianu, anunţase într-o conferinţă de presă, în 9 iulie 2015, că ICRva pune la dispoziţia Orchestrei Române de Tineret sala mare pentru ca tinerii muzicieni să poată repeta.

Orchestra Română de Tineret este formată din 100 de  muzicieni, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, și este dirijată de Cristian Mandeal. Orchestra a susținut concerte extraordinare în cadrul Festivalului „George Enescu“ (edițiile 2011 și 2013) și va deschide ediția din 2015, în cel mai prestigios ciclu de concerte „Mari orchestre ale lumii“. De asemenea, orchestra a susținut importante concerte la Paris, Strasbourg, Roma, Ravello și Berlin, unele realizate cu sprijinul ICR.

În anul 2008, violoncelistul Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, şi dirijorul Cristian Mandeal au format prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”.

Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

Număr de vizualizări :684


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro