”Coranul”, traducere din limba arabă de George Grigore

aug. 14th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Din Colecția Mistică Islamică, Editura Herald ne recomandă ”Coranul”, în traducerea lui George Grigore. Toate marile religii ale lumii se bazează pe cărţi fondatoare care sunt texte de revelaţie în sensul larg al cuvântului. Caracteristic Islamului este de a fi scos în evidenţă originalitatea absolută a unui Dumnezeu care nu se manifestă numai prin minunile lumii create, ci şi printr-un cuvânt – ”Coranul” – adresat omului care-i devine astfel apropiat.

Pentru musulmani, ”Coranul” nu este numai cartea sacră emanată direct de la divinitate – definită în mod curent că o sumă de principii în care se crede, o sinteză de precepte etice, o normă de viaţă spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieţii cotidiene – ci o realitate pregnantă cu o semnificaţie profundă şi misterioasă, „o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mişcă pe oameni până la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului”, cum spunea unul din traducătorii ”Coranului” în engleză. În acest spirit, ”Coranul” este considerat a fi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu.

Profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limba arabă – aşa cum este considerată arabă coranică – ceea ce voia Dumnezeu şi să repete ceea ce Dumnezeu revelase parţial profeţilor anteriori.

”Coranul” nu a fost scris în timpul vieţii profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de către însoţitorii săi, iar, rareori, versete răzleţe au fost notate pe foi de palmier, omoplaţi de cămilă, bucăţi de ceramică. Elaborarea formei scrise a început după moartea profetului, urmând un drum lung şi extrem de sinuos până s-a ajuns la un Coran canonizat.

Traducerea în limba română a ”Coranului” s-a realizat de către prof. George Grigore, conferenţiar la secţia de arabă a Universităţii Bucureşti şi a necesitat o muncă desfăşurată pe parcursul a zece ani.

Număr de vizualizări :1744


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro