spot_img

Organizatorii FILIT mulţumesc pentru valul de solidaritate

Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) mulţumesc tuturor celor care au transmis mesaje de solidaritate şi încurajare. Câteva sute de persoane au semnat şi comentat pe pagina de web www.filit-iasi.ro/sustin, însă avalanşa de postări din social media este imposibil de cuantificat. Acestora li s-au adăugat articole de opinie în presa naţională. Personalităţi ale vieţii culturale internaţionale şi naţionale, dar şi foarte mulţi participanţi ai primelor ediţii ale festivalului au demonstrat că gestul radical de a autosuspenda cea de-a III-a ediţie a fost unul întemeiat şi s-a bazat pe o atitudine sănătoasă – cultura nu trebuie folosită drept armă în lupte politice de orice fel.

„Mă bucură enorm acest val de simpatie. Protestul nostru e, de fapt, un refuz de a ne fi lăsat instrumentalizați de către politic, e un protest în numele demnității umane și al dragostei pentru literatură. Cred că, pe termen lung, avem de câștigat cu toții, cred că raportul dintre cultură și politică la Iași va fi cu totul altul de la această întâmplare încolo, în favoarea profesionalizării și autonomiei celei dintâi”, a declarat Dan LUNGU, manager FILIT.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre mesajele de susţinere pe care FILIT le-a primit. Precizăm că toate mesajele sosite pe pagina de web www.filit-iasi.ro/sustin sunt la fel de importante și le prețuim în egală măsură.

Iaşi, 6 iulie 2015. Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) mulţumesc tuturor celor care au transmis mesaje de solidaritate şi încurajare. Câteva sute de persoane au semnat şi comentat pe pagina  sunt la fel de importante şi le preţuim în egală măsură.

Filosoful și eseistul Mihai Șora, membru de onoare al Academiei Române și fost Ministru al Învățământului a trimis către echipa FILIT un mesaj de încurajare și un sfat: „Sunt o natură optimistă. De aceea, nu am nicio îndoială că Festivalul de la Iași [FILIT] va continua în anii următori. Lucrul cel mai important pe care cred că l-ar putea face organizatorii acum, după ce abcesul a fost spart, este să se desprindă complet de p o l i t i c (aducător de neajunsuri, dureri și alte ravagii colaterale); prin urmare, să creeze o asociație (sau o fundație) a cărei identitate și energie să nu depindă în nici un fel – nici măcar accidental sau periferic – de vreun partid politic (oricare ar fi acela). Doar așa oamenii cu adevărat onești și pasionați de ceea ce fac își vor putea vedea liniștiți de lucrul lor: zburând cu propriile aripi”.

Mircea Cărtărescu (scriitor): „Sunt solidar cu organizatorii FILIT în acest nou moment trist și urât pentru cultura românească. Închiderea pentru un an a acestui mare festival echivalează, o știu prea bine, cu desființarea sa. Dar într-o țară supra-politizată, care face pe deasupra o politică sulfuroasă, contrară propriilor ei interese, nu putem avea decât destinul meșterului Manole”.

Marco Dotti (jurnalist, „Corriere dela Sera”): „Toată considerația și respectul meu intelectual și personal pentru Dan Lungu și echipa FILIT pentru gestul pe care îl consider fundamental pentru o etică a culturii, prezentă și viitoare.”

Matei Vişniec (scriitor, Franţa): „Oraşul Iaşi, dar şi România, au ratat ocazia de a strǎluci din nou în toamna aceasta pe planeta literarǎ europeanǎ şi chiar internaţionalǎ. Si aceasta într-un moment cînd oraşul Iaşi candideazǎ pentru statutul de capitalǎ culturalǎ europeanǎ… Imi va fi greu sǎ le explic ce s-a întîmplat unor prieteni strǎini, editori, critici şi traducǎtori, cu care sunt în contact şi care se pregǎteau sǎ meargǎ la toamnǎ la Iaşi”.

Monika Peetz (scriitoare, Germania): „Ca scriitor invitat, anul trecut, am fost cu adevărat impresionată de munca voastră uimitoare. Am fost mişcată de curiozitatea publicului, de entuziasmul tinerilor care au muncit pentru festival. (…) Sper să continue anul viitor. Toate gândurile mele bune”!

Carmen Mușat (redactor-şef „Observator cultural”): „Succesul indubitabil al primelor două ediţii ale FILIT-ului a stîrnit mult entuziasm şi, se pare, încă şi mai multe reacţii adverse, suspiciuni, ridicări din umeri şi comentarii acide, pe principiul (eronat şi păgubos) că o sumă atît de mare de bani nu poate fi gestionată corect şi cu bună-credinţă de către organizatori. Care organizatori au demontat acuzele, printr-o serie de precizări, apărute în presa locală, pe reţelele de socializare şi în mass-media centrală, fără să reuşească, însă, să oprească avalanşa de zvonuri, inexactităţi şi calomnii, pusă în mişcare de persoane incapabile să construiască ceva, dar dornice să-şi aroge merite inexistente. (…) Un om de bună-credinţă poate fi demobilizat cînd îşi vede numele tîrît în noroi, cînd eforturile lui reale sînt decredibilizate, iar construcţia pe care a edificat-o este pusă sub semnul întrebării”.

Mircea Vasilescu (redactor-şef „Dilema Veche”): „Oraşul Iaşi, ca şi altele, încearcă să obţină titlul de Capitală culturală europeană în 2021. FILIT reprezintă unul dintre marile sale atu-uri pentru asta. Dacă nu e în stare să-l menţină în viaţă şi să-l protejeze de stupidităţile politice, ar putea să-şi ia adio de pe acum de la titlul de capitală culturală. Nu-l merită”.

Geanina Cărbunariu (regizor): „Susţin FILIT!”

Bogdan-Alexandru Stănescu, (Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la București – ReWriting the Map of Europe): „Ca organizator al unui festival internațional de literatură, care anul acesta ajunge la cea de-a opta ediție, știu ce înseamnă să convingi un autor străin care vine de dincolo de Atlantic, sau chiar unul din Marea Britanie, că merită să piardă timpul pe drumuri pentru a veni într-o țară unde de multe ori un tiraj nu trece de 2000 de exemplare. La fel, vorbim despre o țară unde onorariul nici nu se apropie de cele medii din alte părți. Se formase la noi o triadă care avea ca vârf de lance FILIT (iar ca extreme FILTM și FILB) și care schimbase acest peisaj, care construia o imagine diferită pentru spațiul nostru cultural. Iar de aici aveau de câștigat scriitorii și cititorii români. Ceea ce se întâmplă cu FILIT-ul acum este o lovitură dată unei imagini și așa destul de fragile, care ne afectează pe toți cei care muncim în branșă.”

Robert Șerban (Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – La Vest de Est / La Est de Vest): „Eu sper din toată inima ca FILIT să continue, căci existența sa nu e importantă și necesară doar pentru Iași, ci și pentru literatura română. FILIT a oferit șansa cititorilor și scriitorilor de a fi față în față și de a sărbători «di granda» și împreună literatura”.

Alexandru Andrieş (muzician): „Am fost invitat şi am participat la prima ediţie a FILIT – am rămas uimit de nivelul la care era organizat acest festival şi de calitatea celor care au fost acolo, într-un Iaşi frumos şi generos. Şi sper să existe şi în toamna viitoare FILIT, şi încă mulţi ani de aici încolo”!

Luminița Corneanu (critic literar): „Sunt alături de voi. Nu lăsaţi FILIT-ul să fie denigrat de oameni cărora în realitate nici măcar nu le pasă de el. Ne-aţi făcut mândri că şi în ţara noastră putem avea aşa un festival, că putem arăta aşa de bine în ochii unor mari scriitori, veniţi din întreaga lume. Sunt sigură că aventura FILIT nu se încheie aici. Gândurile mele cele mai bine pentru Dan Lungu şi întreaga echipă FILIT”.

Cezar Paul-Bădescu (scriitor, jurnalist): „FILIT este una dintre cele mai importante manifestări culturale de la noi. E pentru literatură ceea ce este TIFF pentru film și Festivalul de la Sibiu pentru teatru. E un organ vital al culturii noastre și nu poate fi amputat”.

Christian Crăciun, critic literar: „Să nu lăsăm să ne înece urâtul! FILIT reușise să facă în domeniul literaturii române ceea ce în domeniul artelor spectacolului au făcut celebrele festivaluri de teatru și film: deprovincializarea mentalităților. (…) Politicul la noi are o incredibilă vocație a distrugerii, nu a construcției instituționale, cum s-ar cuveni”.

Adrian G. Romila, scriitor: „Acest mod simbolic de protest mi se pare cel mai potrivit, până la altele. E un duș rece care, poate, o să-i trezească”.

Joanna Kornaś-Warwas (traducătoare, Polonia): „Felicitări echipei FILIT pentru cel mai frumos eveniment literar din România. Cele două ediţii care s-au desfăşurat până acum nu lasă nicio îndoială că e o manifestare unică, de calitate, mult dorită de publicul, nu numai cel ieşean ci internaţional”.

Doina Ruşti, scriitoare: „Dacă un scriitor vrea să se conecteze la pulsul major al literaturii nu are de făcut decât un singur lucru: să ia drumul spre Iași. (…) De câte ori cineva încearcă să creeze o tradiție, apar niște oameni, de regulă unii rămași în mod curent la marginea istoriei. Iar acești mărginași au întotdeauna următoarea iluzie: dacă ei ar fi avut banii respectivi, cu siguranță c-ar fi creat un eveniment cu mult mai strălucit. Niciodată un mărginaș nu se gândește să facă el însuși un eveniment. (…) De data aceasta scriitorii (chiar și cei supărați endemic) ar trebui să apere FILIT-ul. El este un ochi al toamnei, în care orice om care scrie se poate oglindi (…)”.

Monica Voitovici (Instititul Cultural Român, Varşovia): „Chiar dacă nu am fost la Iaşi, am urmărit cu interes toate ştirile legate de festival şi vă susţin de la distanţă. Nu cedaţi, FILIT are nevoie de independenţă. Sper să reuşiţi să continuaţi unul dintre cele mai frumoase proiecte culturale din România!”

Adina Diniţoiu (critic literar): „Nu vreau să cred că Festivalul international de literatură şi traducere Iaşi – cel mai de anvergură festival de acest gen organizat în România şi deja consacrat după primele două ediţii – se poate încheia aici, şi din motive politice. Şi nici nu vreau să cred în „logica” românească de tipul: dacă eşti bun, dacă atingi excelenţa, ţi se dă în cap. Sunt solidară cu scriitorii Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu şi cu echipa lor – organizatorii excelenţi ai FILIT Iași”.

Bogdan Creţu (critic literar): „Că FILIT-ul reprezenta deja o carte de vizită a Iaşului, că el a reuşit să demonstreze concret, nu doar prin cifre şi vorbe, ceea ce nici un alt proiect nu a mai reuşit până acum, că oraşul are un uriaş potenţial cultural – sunt lucruri nu doar acceptabile, ci larg acceptate. Problema care se pune acum este alta: de ce nimic nu poate scăpa de macularea politică la noi? De ce în România totul se politizează prompt? Şi de ce orice se politizează se strică automat?”

Liliana Corobca (scriitoare): „Importanța unui festival de literatură depășește cadrul literar strict al acestuia, iar miza FILIT-ului a fost mare de la început. Cuvintele de laudă și de susținere pentru inițiativa acestui proiect și pentru derularea primelor două ediții nu mi se par suficiente. Propun pedepsirea vinovaților și suspendarea suspendării. Fiat FILIT!”

Adrian Alui Gheorghe (scriitor): „Susţin continuarea FILIT ca variantă reală ca Moldova, prin Iaşi, să devină Capitală Culturală Europeană. Şi Constantin Chiriac, la început, cînd a pornit Festivalul de la Sibiu, a stîrnit toate orgoliile locului, toate frustrările mediocrilor, care cereau arestarea şi chiar excluderea lui din Sibiu…! Fără curaj nimic important nu se poate face în societatea noastră anesteziată de corupţia generalizată … ! Un festival de anvergura FILIT este luminiţa de la capătul tunelului din care parcă nu mai ieşim niciodată”.

Lora Nenkovska şi Ivan Radev (traducători, Bulgaria): „Nu putem decât să-i felicităm pe organizatorii pentru decizia să nu permită nimănui să-şi bată joc de eforturile lor şi tuturor persoanelor implicate şi să le folosească pentru scopuri politice. Din păcate, acesta este a două oară în ultimii ani când vedem cum eforturi ce au creat în România ceva la nivel european sunt şterse cu burete peste noapte din cauza unor interese politice”.

Dumitru Crudu (scriitor, Republica Moldova): „Sunt solidar cu organizatorii FILIT care au reușit să facă din Iași, prin intermediul acestui festival, o capitală literară europeană. (…) Avem nevoie de FILIT ca de o verigă, ca de o punte, cu civilizația literară din Europa și din lume. Fără FILIT acest dialog s-ar întrerupe. Nu ar trebui ca politicul să se bage peste literatură. (…) Cu FLIT-ul, e un oraș european”.

Cosmin Perţa (scriitor): „FILIT a fost, şi în altă gândire poate ar mai putea fi, cel mai puternic şi mai vizibil festival românesc de literatură. Asta rămâne”.

Radu Pavel Gheo (scriitor): „FILIT este o manifestare a culturii literare vii, făcută cu entuziasm şi – ştiu asta bine – cu profesionalism. E un festival gîndit în plan global, foarte diferit de sutele de manifestări locale de tipul festivalului cireşei pietroase de la Întortochetura, unde primarul joacă hora cu senatorul şi deputatul şi îşi aranjează cu toţii carierele politice. FILIT e ceva ce gîndacul politic nu înţelege şi, în logica lui de coleopteră de partid, simte că trebuie să îl distrugă sau măcar să îl mînjească. Iar dacă reuşeşte şi de data asta, zău că ne merităm soarta”.

Vasile Baghiu (scriitor): „Ceea ce au realizat ei este mai mult decât un festival literar cu ecou internaţional foarte bun, este o demonstraţie (care poate oferi un model viabil şi o motivaţie adevărată celor tineri) că se poate scăpa şi în România de provincialism în plan literar. Nu e puţin lucru. Îi susţin în decizia lor pentru că ştiu cât de greu este să realizezi lucruri valide în această ţară şi cât de multe reacţii şi atitudini absurde ai de suferit de la cei care stau pe margini şi privesc”.

Jan Cornelius (traducător, Germania): „De necrezut ca FILIT-ului i s-a dat în cap cu parul calomniei şi minciunii! (…) Echipa FILIT-ului, organizatorii si voluntarii au realizat minuni printr-o muncă titanică si ades neplătita. FILIT-ul a fost unul din puţinele lucruri care au dat aici, în Vest, o imagine pozitivă României”.

Mihaela Michailov (dramaturg, critic de teatru): „Hai cu protestul radical că alte mijloace de dialog par să nu aibă nicio relevanță! A distruge tot ce merge e un reflex comportamental înrădăcinat în atitudinea celor care nu-nțeleg un lucru simplu: un festival de literatură nu e, pentru un oraș, doar un festival de literatură. E un act de emancipare culturală necesară”!

Ciprian Măceșaru (scriitor): „FILIT arăta atât de bine, cu nimic mai prejos decât marile festivaluri de același gen din Europa, o oază de profesionalism într-un peisaj prăfuit. Avem atâta nevoie de aerul său proaspăt, de emulația culturală pe care o produce. (…)FILIT ne aducea o bucată de normalitate. La ce bun în azilul ăsta de nebuni, nu”?

Doris Mironescu (critic literar): „Susţin din toată inima protestul echipei FILIT, făcut în numele corectitudinii şi demnităţii, pe care nimeni nu are dreptul să le mânjească”.

George Bondor (filosof): „Decizia organizatorilor FILIT Iași este perfect justificată, fiind un semn al normalității și un îndemn la bun simț. Iar explicațiile lui Dan Lungu și Lucian Dan Teodorovici, într-o emisiune TV, sunt mai mult decât lămuritoare. Cultura nu poate avea culoare politică. FILIT a readus Iașul în atenția tuturor. E unicul eveniment care ne-a făcut să ne simțim într-o capitală europeană a culturii”.

Alex Tocilescu (scriitor): „ (…)După bunul obicei românesc, politicieni de toate culorile dar mai mult de una au început să dea cu parul: le-au trimis scriitorilor Curtea de Conturi pe cap, i-au bălăcărit în presă că fură din bugetul local ca să-și ia vile și Mercedesuri, în fine, i-au făcut ca la carte. Pentru că FILIT era pe banii Consiliului Județean, ceea ce i-a ofticat pe unii politicieni locali, că de ce să-și facă Consiliul Județean imagine bună și ei nu? (…) Și adio cel mai tare festival literar din România. Și probabil adio Iași, capitală culturală europeană 2020 sau când visează Iașiul să fie capitală culturală europeană. Da’ măcar a murit și capra vecinului”.

Radoslawa Janowska-Lascar (traducătoare, Polonia): „Dragi FILIT-işti, nu lăsaţi o inţiativă atît de spectaculoasă să fie strivita de inşi cu gîndire ingustă. FILIT-ul nu este al lor, este al nostru, al tuturor iubitorilor de literatură bună şi de cultură română cu C mare”!

Vanina Bojikova (traducător, Bulgaria): „Sper din toată inima că se va găsi o soluţie, fiindcă va fi păcat să nu continuaţi această iniţiativă minunată”!

Eva Leonte (Institutul Cultural Român Stockholm): „Aţi construit un proiect excepţional şi e inadmisibil că nu se bucură de independenţa artistică pe care o merită”.

Mihai Stan (Institutul Cultural Român Veneţia): „Vă susţin cu tot dragul pentru acest eveniment de înaltă ţinută, care aduce un plus oraşului Iaşi şi în acelasi timp îl poziţionează pe harta europeană/mondială a marilor festivaluri internaţionale de acest gen”. Mult succes si sper ca editia din acest an va avea loc.

Bruno Mazzoni (traducător, Italia): „Susţin cu toată încrederea FILIT”!

Cristina Hermeziu (jurnalist, Paris): „De ce a fost în stare FILIT am vazut la televizor, intâmplându-se să fiu în alta parte când toate drumurile europene duceau la Iași. Am văzut Teatrul National din Iași plin până la refuz de oameni care îi ascultau, vrăjiti, pe Norman Manea, Herta Muller sau Mircea Cărtărescu. Ce puneți în loc, domnilor, ce puneți în loc, mai puternic si mai normal decât această imagine”?

Daniel Șandru (directorul Revistei „Timpul”): „E o pierdere imensă pentru Iașul cultural și intelectual, e un imens câștig pentru mediocritatea din care FILIT reușise, de doi ani încoace, să ne extragă și care, de azi înainte, se vede repusă în drepturi. Felicitări culturnicilor de partid și, evident, acelor politicieni locali cu «naturelul simțitor», adică cei care au trântit la pământ entuziasmul colocvial al echipei scriitorului Dan Lungu. Să rămână și să facă ei, de acum înainte, ce știu mai bine: paranghelii cu mici și bere, hore, slujbe cu torțe, artificii și poeți în cartiere, să se premieze și să se tămâieze reciproc, într-o deplină fraternitate a disprețului pentru excelență”.

Cătălin Sava (jurnalist): „Anul ăsta n-o să mai fie FILIT. Iașiul rămâne la Festivalul Berii. Pentru că în țara asta tot ce e bun trebuie mânjit. Pentru mine a fost cel mai frumos festival pe care l-am prezentat”.

Radu Vancu (scriitor): „Ce se întâmplă la FILIT e pe de o parte oribil, pe de alta rutinier: PSD distruge, ca mereu de 25 de ani încoace, tot ce ar mai putea salva țara asta. Sunt alături de echipa FILIT, care a fost linșată sistematic vreme de doi ani pentru crima de a fi făcut ceva superlativ în țara în care nu se face nimic”.

Tudor Giurgiu (regizor, preşedinte al Festivalului Internaţional de Film Transilvania): „O veste proastă de la Iasi, un oraș cu un public minunat, avid de film, teatru și mai ales de FILIT. (…) Orice am zice și am comenta, ceea ce s-a întâmplat cu FILIT e trist și nemeritat, cel puțin pentru energia și dăruirea organizatorilor și, mai ales, pentru ieșeni”.

Matei Martin (jurnalist): „E trist. Dar, de fapt, e o veste bună. E un semn de normalitate. Îmi pare rău că nu mai e FILIT Iași. Dar îmi pare bine că organizatorii au luat această decizie – oricît de radicală ar părea”.

Svetlana Cârstean (scriitoare): „FILIT e o garanție a sănătății noastre. E normal să-l susținem pînă la capăt”.

Angelo Mitchievici (scriitor, presedinte USR Dobrogea): „Ofensiva mediocrităţii nu se va opri niciodată, dar voi aţi arătat deja că este posibila o schimbare.

Monica Joiţa (director în Ministerul Afacerilor Externe): „Fără FILIT, România culturii, care a ajuns la Torino, la Mantova, la Genova si in Sardinia, nu mai este la fel.”

Corina Şuteu (manager cultural): „Vreţi oraşe atractive, capitale culturale europene şi strălucire internaţională, domnilor aleşi locali? Atunci lăsaţi oamenii de cultură să fie ‘indisciplinaţi politic’, să facă lucruri pe care poate nu le înţelegeţi, dar care folosesc mult mai eficient fondurile publice a căror responsabilitate o purtaţi. Sper, cel puţin, că acesată vastă solidarizare cu FILIT să aibă un adevărat efect, altul decît acela al unui nou subiect de discuţie şi lamentaţie publică în lunile de vară”.

Daniel Cristea-Enache (critic literar, Director de Imagine al Uniunii Scriitorilor din România): „Sînt solidar cu organizatorii unui Festival pe cît de tînăr, pe atît de performant: FILIT. O politică a culturii, transpartinică, ar trebui să fie miza, nu politizarea culturii. Dan Lungu și colegii săi au arătat că se poate”.

Steiner Lone (traducător, Norvegia): „FILIT a fost un mare succes de la început, e un mare păcat că încă un fenomen cultural din România este distrus de amestecare politică”.

Liviu Antonesei (scriitor): „FILIT a fost o reuşită, iar speranţa mea era că FILIT va deveni o tradiţie. A fost foarte important pentru Iaşi. Mare păcat, organizatorii sunt niste oameni inimoşi, iar invitaţii de anul trecut au fost la înălţime. Ma refer aici la scriitori precum Lodge sau Müller. După două ediţii excepţionale, caracatiţa politrucilor ieşeni a reuşit să asasineze cea mai importantă manifestare culturală locală, măcar de la Al Doilea Război încoace. Aşa să le ajute Cel de Sus“.

Ioana Andrada Hrib (elevă): „I CAN’T FEEL IT! De ziua mea am aflat că cea de-a treia ediţie a FILIT-ului a fost suspendată – această veste m-a făcut să-mi pară rău că am împlinit 15 ani… Anul trecut nu reuşisem sa particip ca voluntar din cauza varstei, aşa că pentru 2015 FILIT-ul era principalul meu obiectiv, singurul care mă facea să-mi doresc să se termine vacanţa mai repede. Acest festival este printre puţinele evenimente în care tinerii arată ce pot, de ce sunt capabili.Eu, probabil că nu voi mai avea această şansă anul acesta… VĂ RESPECT ŞI VĂ SUSTIN”!

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508