Orchestra Română de Tineret a entuziasmat publicul în deschiderea festivalului Mahler din Italia

iul. 21st, 2015 | By | Category: Postcard

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia). Concertul a avut loc pe 18 iulie 2015, în Sala “Gustav Mahler” de la Toblach (Dobbiaco) – Italia, în fața unei săli arhipline Orchestra Română de Tineret prezentând un program complex ce a cuprins Rapsodia I de Enescu, Burlesca pentru pian si orchestră de Richard Strauss şi Simfonia I de Mahler, la cererea publicului muzicienii români oferind nu mai puțin de trei bisuri.

Managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Marin Cazacu declara la finalul acestui turneu: „Anul trecut prezența noastră în sala Filarmonicii din Berlin – era prima orchestră românească care pășea pe acea scenă -, a fost considerată una dintre cele mai spectaculoase apariții românești care s-au perindat în spațiile culturale berlineze. Reacția criticilor germani, poate cei mai avizați în acest domeniu, a fost să plaseze această orchestră în rândul celor mai mari orchestre ale lumii, deși este o orchestră de tineret. Dar dăruirea cu care acești tineri au evoluat, au crescut în acest proiect s-a dovedit un lucru de care România avea nevoie. Aceeaşi reacţie am întâlnit-o aici, la Festivalul „Gustav Mahler” de la Toblach, când un public avizat și o serie de specialiști în muzica lui Mahler au considerat că tinerii muzicieni români dirijați de Cristian Mandeal sunt interpreți redutabili ai acestei muzici de o complexitate uimitoare”.

Evenimentul a fost realizat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Institutul Cultural Român cu sprijinul Lanto Communication și susținerea media a Radio România.

Orchestra Română de Tineret va reprezenta România la Expoziţia Mondială de la Milano, unde va susţine un concert extraordinar pe 29 iulie 2015, în Auditoriumul din cadrul EXPO 2015 sub bagheta aceluiași Cristian Mandeal, solistă celeba soprană de origine română Anita Hartig.

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov” . Membrii săi,  marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare  de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia începând cu anul 2008. Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics” de la Berlin. Orchestra Română de Tineret a desfășurat de asemenea începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication. În 2015, programul Orchestrei Române de Tineret cuprinde apariții în Italia, Germania, Franța, Austria și Bulgaria.

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

Număr de vizualizări :841


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro