Ioana Nicolaie lansează volumul de poeme ”Lomografii”

iul. 20th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 23 iulie 20015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc  lansarea volumului de poeme ”Lomografii” de Ioana Nicolaie. La eveniment vor participa, alături de autoare, Angelo Mitchievici, Marius Chivu și Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.

„Cărțile mele de versuri sunt povești. Au crescut pe un schelet narativ, s-au vertebrat epic, deși formal s-au folosit de artificiile stilistice ale poeziei. În Poza retușată am încercat să fixez contorsiunile unei povești de dragoste, în Nordul am vorbit despre copilărie, și trauma, și sentimentul de minoritar în ultimul deceniu de comunism, în Credința am încercat să-mi înțeleg mai bine trecutul faulknerian și convulsiv, iar în Autoimun am vorbit despre boală, maturitate și implacabil.

Fiecare poezie e, de fapt, un fragment al istoriei pe care o subîntinde. Prin urmare, orice antologare e aproape imposibil de făcut. Am operat totuși o selecție pe primul volum, căruia i-am adăugat și câteva texte inedite, pe cand Autoimun, de pildă, este inclus integral. Celelalte două cărți reiau antologia Cenotaf, apărută în anul 2006.“ (Ioana Nicolae, iunie 2015)

„O autoare sobră de un subtil rafinament, ale cărei legături subterane dezvăluie o sensibilitate atipică pentru timpurile noastre, de o originalitate frapantă.“ (Andrei Bodiu)

„O poetă cu o scriitură singulară la noi – o scriitură feminină, inteligentă, profundă, seducatoare și prietenoasă.“ (Marius Chivu)

Număr de vizualizări :1085


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro