”Și muzica are templele ei…”

iul. 20th, 2015 | By | Category: Postcard

De curând, la Cristian, Brașov, a avut loc un concert susținut în Biserica Evanghelică din localitate, de mai multe personalități ale muzicii culte. Daniela Caraman Fotea, reputat muzicolog, a scris despre eveniment un text pe care l-am primit pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro. Daniela Caraman Fotea este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1968); membră a Biroului secției de muzică ușoară (1975-1990), a secției de muzicologie (din 2005); membru fondator al Colegiului criticilor muzicali „Mihail Jora”membru al Uniunii Criticilor, Coregrafilor și Realizatorilor de Radio și Televiziune. Redăm, mai jos, textul integral.

Când este găzduită într-o biserică, arta sunetelor dobândește o încărcătură emoțională aparte, pornită evident de la repertoriul abordat, de acustica excepțională, dar mai ales din atmosfera duhovnicească, smerită, de rugăciune a lăcașului. Așa a fost la concertul din 11 iulie 2015, susținut în Biserica Evanghelică din Cristian – Brașov, de corul Astra, dirijat de prof. dr. Ioan Oarcea și orchestra Jesus Guridi, de la Sociedad Coral de Bilbao – Spania, condusă de Radu Hamzea. Interesantă personalitate acest muzician! Violonist, profesor de specialitate la Facultatea de muzică din Brașov, solicitat după 1989 să deschidă Școala de vioară din Bilbao-Spania; actualmente profesor și șeful catedrei de coarde a Conservatorului din Bilbao, al societății corale din Bilbao, dirijor experimentat, pasionat de promovarea tinerelor talente – orchestra de tineret Eurocamerata, de pildă, cu care a semnat 5 albume, și multe altele. Important: originar din Brașov.

Realizarea concertului, care nu a fost singular, se datorează unor întâlniri de loc întâmplătoare: organizator a fost Paul Hamsea, profesor în Germania, specializat în muzică, teologie, literatură, la rândul său provenit din România, Cristian, Brașov, și iată, impus în teritoriul cultural german. În programul Concertului, elegant grafiat și editat de artistul german, născut la Cristian, Christian Lucian Hamsea, se vorbește despre ideea lui Paul Hamsea privind valorile comune ale sașilor și românilor, despre iubirea sa față de locurile natale, având drept motto ‚,muzică, istorie, arhitectură”

Un aport important sub aspectul sponsorizării l-a avut Primăria Cristian, respectiv primarii Dragoș Serafim și Octavian Buta. Cu o rară dorință de realizare (și) culturală, cu iubire față de concetățenii săi, domniile lor, sustinuți de producătoarea  Ada Vertan în promovarea evenimentului și a locurilor, au fost implicați major în materializarea proiectelor reverberante. Așa cum a fost concertul din 11 iulie. Sprijinul financiar se va materializa și în continuare. Bătrâna și valoroasa orgă va îmbrăca haine noi, fiind restaurată și își va etala sonoritatea la Festivalul din 2016, când nume mari ale artei inerpretative la orgă, din Germania, Ungaria, Elveția și Spania, vor fi oaspete la Festivalul de muzică Cristian.

Repertoriul concertului s-a prezentat prin el însuși fiind elitist, în perfect acord cu ambianța  și, din câte s-a observat, cu preferințele publicului, prezent în număr apreciabil în după amiaza de sâmbătă, 11 iulie 2015, la Biserica Evanghelică din Cristian, sub un soare blând al lunii lui Cuptor.

Iată o mărturie care ne-a impresionat:

“Sunt unul dintre cei care, printr-o fericită întâmplare, au luat parte la concertul desfășurat sâmbătă, 11 iulie, la biserica din Cristian. Vreau să vă mulțumesc din inimă pentru cele 2 ore de muzică, simțire și trăire culturală. Îmi dau seama ce eforturi și ce muncă au stat în spatele acestei minunate întâmplări artistice și sunt conștient că fără frumoasa dumneavoastră „nebunie”, dragoste și stăruință acest lucru nu ar fi fost posibil.

Vă doresc sănătate, pace, împliniri și să puteți duce mai departe această minune !”

Primă prezență de mare atractivitate – Corala ASTRA, formație cu impresionantă tradiție istorică, legată de Andrei Șaguna, proeminent om de cultură, strălucit diplomat, organizator al Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, cel care a înființat-o în 1850 prin asociația Astra, al cărei prim președinte a fost, cât și numeroase instituții, între care peste 800 de școli, cu influență în dezvoltarea Ardealului.

Concertele susținute în întreaga Europă, în Canada și Venezuela, repertoriul vast a capella, vocal simfonic (dar și colinde), sunt o permanentă carte de vizită onorantă pentru oricare scenă de pretigiu, gazdă a coralei. Având la ”cârmă” muzicieni absolut speciali – dirijorul Ioan Oarcea, profesor, dr. (gestica sa blândă dar foarte expresivă cheamă și găsește performanța), pe Lucian Nireșteanu, dirijor adjunct, pianist, conferențiar univ. dr., pe  Constantin Banu, dirijor secund, au prezentat în deschiderea concertului un florilegiu de lucrări a capella, cu tematică adecvată momentului, locului.

Cu satisfacție i-am regăsit și alături de orchestra din Bilbao, formată din 33 de tineri între care doi sași și o româncă, interpretând ”Fantezia pentru pian cor și orchestră” op. 64 de Beethoven. Solistul, Botond Szocs, tânăr student la Conservatorul din Brașov, are un talent emoționant, o pasiune de a cânta, un temperament neobișnuit pentru vârsta sa fragedă. Și stilistic a fost mulțumitor.

Radu Hamzea, un muzician desăvârșit dar și un om de o rară delicatețe și foarte apropiat de talentații săi muzicieni din Bilbao, a selectat lucrări romantice și notabile de Mendelssohn, solist Maialen Ortega, Mauro Giuliani, solist Leonardo Alonso, ambii virtuozi, din ”Simfonia a V-a” de Mendelssohn, ori din ”Gloria” lui Vivaldi, soliste Angela Gibă și Orsolya Lovenberger, glasuri rotunde, armonioase, formate în corala Astra, mi-au ivit un gând: le-ar sta bine (și publicului) într-o nocturnă la Ateneul Român, într-una din serile Festivalului ”Enescu”.

”Preludiul la unison” din creația lui George Enescu, oferit de Radu Hamzea, a fost o neașteptată și cât de bine venită ofrandă adusă creației naționale! Radu Hamzea are ceea ce se numește ”bosa dirijatului”. Se face înțeles fără dificultate de orchestre, de public, relevă esențele partiturilor, este o prezență agreabilă, intelectuală, dorită reîntâlnirilor pe scenele de concert. Finalul Haendel-ian a demonstrat-o!

În așteptarea unor reeditării culturale, le doresc primarilor Dragoș Serafim și Octavian Buta, izbânzi în demersurile lor. Le merită pentru ceea ce au de oferit, putând să o și facă, celor din Cristian dar și tuturor melomanilor, și nu numai, care-i vor urma și urmări eforturile în demonstrarea unei definiții, dragă mie, a muzicii: o iconografie sonoră a inefabilului.

Felicitări profesorului Paul Hamsea, inițiatorul și deschizătorul de căi ale Euterpei, prin muzica spre iubire.

Daniela CARAMAN FOTEA

Număr de vizualizări :2225


One Comment to “”Și muzica are templele ei…””

  1. Francisca Lupu spune:

    La aceste evenimente estivale sa notam si contributia elevilor Liceului de Muzica Tudor Ciortea din Brasov. Ei, care participa an de an in orchestra si in Corul Astra, iata ca nu sunt amintiti. Glasul rotund al solistei Orsolya Lovenberger a fost scolit nu in corala amintita ci la clasa dnei prof. Magdalena Suciu; Toate partidele orchestrei din Bilbao au fost intarite substantial de instrumentistii si profesorii liceului brasovean. Omisiunea nu se datoreaza redactorului acestui frumos articol, ci celor care au furnizat datele respectiv, organizatorilor. In calitate de Director al Liceului de Muzica Tudor Ciortea am obligatia de a pune lucrurile la locul meritat. Evenimentele Brasovului sunt si evenimentele noatre.
    Va asteptam cu drag ori de cate ori veti dori sa aflati cate ceva despre talentatii nostri elevi care doresc sa fie si ei cunoscuti. Cu bine. Prof. Anca Francisca Lupu

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro