spot_img

S-a lansat FILIT 2015 – de la festival la platformă literară europeană

Joi, 4 iunie 2015, la Casa Pogor din Iași s-a lansat cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce va avea loc în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2015. La eveniment au participat Victorel LUPU, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Iaşi şi Dan LUNGU, manager FILIT, director al Muzeului Literaturii Române Iaşi. Sute de profesionişti ai cărţii, din ţară şi străinătate, vor veni şi în această toamnă la Iaşi pentru a participa la cel mai important eveniment literar al României.  În afara celor cinci zile de festival, FILIT a crescut organic în direcţia unei platforme literare europene. Pe parcursul acestei veri vor fi comunicate numele scriitorilor care au acceptat participarea la ediţia din acest an, precum şi detalii privind programul evenimentelor.

„Există o serie de noutăţi la această ediţie. În primul rând, este vorba despre internaţionalizarea festivalului – până acum acesta era internaţional prin participare, dar începem să ieşim în străinătate prin proiectele cu finanţare europeană. De asemenea, dacă până acum ne bazam pe ecourile din presa internaţională imediat după FILIT, în ultimul an am început să avem tot mai multe invitaţii la târguri, saloane, expoziţii de carte din Europa. Deja acest lucru înseamnă o politică active. În al doilea rând, asistăm la transformarea festivalului într-o veritabilă platformă culturală, prin programele de rezidenţe sau ateliere care au loc pe tot parcursul anului. Am primit invitaţia de a fi anul acesta co-expozanţi oficiali alături de Ministerul Culturii la Târgul de Carte de la Frankfurt, care este cel mai important eveniment de gen din lume. Este onorant pentru noi, înseamnă că am devenit parteneri importanţi pentru reprezentarea României în lume, nu numai ai Iaşiului. Este drumul pe care am pornit şi acolo sper să ajungem – să devenim alături de Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român cea mai importantă platformă de promovare a literaturii române în lume”, a declarat Dan LUNGU, managerul FILIT, director al Muzeului Literaturii Române Iaşi.

Prin programele de rezidenţe pentru traducători şi scriitori, atelierele pentru traducători, proiectele „FILIT fără frontiere” realizate prin atragerea de fonduri europene, colaborarea cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, prezentarea festivalului în cadrul celor mai importante evenimente ale industriei editoriale din Europa, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi a depăşit statutul de eveniment cultural major, transformându-se într-un adevărat actor cultural.

„Aşteptăm ca această a III-a ediţie să fie cel puţin la nivelul celorlalte două. Din punctul de vedere al Consiliului Judeţean, finanţarea proiectului este asigurată. FILIT a devenit de acum o marcă importantă culturală a Iaşiului. Nu am emoţii că va fi o reuşită având în vedere experienţa acumulată la primele două ediţii. Aşteptăm începutul toamnei şi musafirii deosebiţi”, a declarat Victorel LUPU, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Iaşi.

Ediţia a II-a a FILIT a avut loc sub Patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Colaborarea cu înaltul for european continuă şi în acest an prin intermediul unui seminar dedicat profesiei de traducător în România. „Translating Europe Workshop“ a fost inclus în calendarul acțiunilor DGT organizate în întreaga Uniune Europeană sub umbrela Translating Europe. În cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum traducerea literară, strategiile de specializare pentru traducătorii freelance, proiecte de traduceri în cadrul firmelor specializate sau statutul traducătorului în instituţiile publice.

Din toamna anului trecut, prin Muzeul Literaturii Române Iași, FILIT și Editura Muzeelor Literare au intrat în circuitul internațional al festivalurilor și târgurilor de carte (Viena, Bologna, Ierusalim, Londra, Bruxelles, Budapesta, Istanbul, Torino), unde au avut loc deja prezentări ale festivalului și a căror rezultat benefic a fost extinderea rețelei de colaboratori. Finanţarea acestor deplasări a fost posibilă prin intermediul partenerilor: Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român.

Programul de rezidenţe pentru traducători a continuat şi în 2015, alături de două proiecte noi: rezidenţe pentru autorii români, precum şi atelierele de traducere.

Muzeul Literaturii Române Iași, alături de partenerii săi (Asociaţia Cutezătorul-Teleneşti şi Biblioteca Municipală Eugen Coşeriu Bălţi), au atras finanţare nerambursabilă prin EEA Grants: „Filit fără frontiere: în Bălţi, Republica Moldova” şi „Filit fără frontiere: în Basarabeasca, Republica Moldova”.

Anul trecut, FILIT a avut un public total de circa 35.000 de participanţi (25.000 de spectatori ai evenimentelor FILIT şi 10.000 de vizitatori ai Târgului de Carte Bookfest).

În total, în FILIT au fost implicate zilnic aproape 600 de persoane (din străinătate, din ţară şi din Iaşi): scriitori, traducători de literatură română şi străină, manageri culturali, critici literari, editori, profesori, jurnalişti, bloggeri culturali şi voluntari. Bookfest a reprezentat, la rându-i, o desfăşurare de forţe, reunind în organizare (staff-ul Asociaţiei Editorilor din România, editori, librari, responsabili de logistică) 100 de persoane.

Invitaţii FILIT au venit anul trecut din 18 ţări: Mexic, Franţa, Republica Moldova, Iran, Elveţia, Bulgaria, Danemarca, SUA, Marea Britanie, Germania, Polonia, Spania, Italia, Ungaria, Turcia, Suedia, Olanda, România. Aceştia au parcurs dus-întors pe cale aeriană 250.000 de kilometri.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508