Miercuri, 3 iunie 2015, începând cu ora 19.00, în atmosfera specială şi elegantă oferită de InSpayer – strada Batiştei nr 24 A – creatoarea Claudia Rawlings lansează o colecţie inedită, aflată la îmbinarea a două lumi. ”Forget me not” aduce în acelaşi loc cele două lumi ale creatoarei, absolventă a University din Kent (Marea Britanie) cu specializările Design Vestimentar şi Textile. Lumea teatrului englez, cu accente Shakespeariene, de la Globe Theather sau Royal Opera din Londra – colaborări ale creatoarei în ultimii ani – şi motivele florale tradiţionale româneşti. Motivele florale vin din Bucovina mamei sau din Teleorman , din locurile copilăriei alături de bunicii din România.
O îmbinare de etno floral cu teatru medieval britanic, colecţia Forget me not devine practic lansarea brandului Claudia Rawlings în România, la doi ani după ce creatoarea a inaugurat biroul de la Bucureşti.
O prezentare exclusivistă şi inedită din care nu lipseşte vedeta serii şi a colecţiei, o rochie al cărei material are peste 100 de ani , material găsit în podul casei cumpărată de părinţii creatoarei în inima Ardealului. O rochie deosebită, prezentată pentru prima oară în public, cu întreaga sa poveste plină de mister şi o energie specială ce transcede dintr-un ţinut de vis şi de poveste.
Atenţia la detalii, finisajul manual, inspiraţia din culorile pădurii dar şi transparenţele şi contrastele neaşteptate de texturi, alăturate creativ, definesc Forget me not.
O colecţie cu totul aparte, o creatoare ce alătură două lumi asimilate în profunzime şi aduse acum către public printr-o îmbinare cu totul deosebită între culturi, sentimente şi texturi, exprimând toate aceste stări speciale.