18 artiști ceramiști la ”Caolin” 2015

iun. 14th, 2015 | By | Category: Postcard

În perioada 19-21 iunie 2015, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Palatul Reduta, Memorandumului 21) din Cluj, va avea loc Târgul de ceramică contemporană ”Caolin”. Aflat la a doua ediție, în cadrul acestuia vor fi prezentate lucrările originale ale 18 artiști români și se vor organiza o serie de ateliere gratuite pentru copii și adulți. Participanți la ”Caolin” 2015: Arina Ailincăi, Victorița Andreș, Raluca Buzura – Contemporary Jewelry Design, Nicolae Câmpan, Emilia Chirilă & Diana Drăgan-Chirilă (Bluemill Studio), Alexandra Constantinescu, Crina Dragomirescu, Zsuzsa Gáspár (Zseramix), Ileana Horoba-Danci (Ileana Bijoux), Anca Hurubaru, András Koncz-Münich (Asociația Ronda), Felix Peter, Anca Sânpetrean, Doina Stici, Ioan Sumedre Jr. (sumiDesign), Andreea Șchiopu (CherishCeramics), Lucian Szekely-Rafan (atelier.c o n c e p t), Gavril Zmicală.
“Caolin este târgul anual care aduce în prim plan măiestria și avangarda artei ceramice de pe teritoriul românesc. Evenimentul are un caracter profund interactiv și își propune să popularizeze tehnicile ceramice printr-o serie de întâlniri și cursuri practice deschise publicului.” Letiția Câmpan, doctor în culturi ale comunicării

Asociația Caolin este o organizație non-profit fondată în 2014 cu scopul de a promova arta ceramicii și de a oferi publicului larg oportunitatea de a interacționa cu acest mediu. Suntem de părere că practicile artistice abandonate în favoarea metodelor industriale sunt un important bagaj de cunoștințe care trebuie promovate. Prin formă, textură, senzație și atingere, creatorul unui obiect împarte o legătură fizică și emoțională cu utilizatorul. Astfel, obiectul ceramic poartă cunoștințele creatorului său, îi cară prezența, pasiunea și devotamentul.

Pentru mai multe informaţii despre târg, vizitaţi www.caolin.ro sau contactaţi-ne la 0723778403, caolinro@gmail.com.

Număr de vizualizări :832


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro